Ploaia care va veni... :)

Un cantec deosebit.. Multumesc Virgil (OSUBB).

Pasarea Colibri - Ploaia care va veni :)



Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.

Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...

Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când sperantele pareau înselatoare.
Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.

Noi si evolutia

Fie că te referi la revoluția din '89 sau la mult mai recenta revoluție din Iran, sau poate chiar la protestele mai recente din Austria, studenții au fost totdeauna principalii promotori ai reformelor importante. De ce noi, studenții? Pentru că, pe de o parte, suntem suficient de maturi încât să vedem bune și rele în jur, suntem suficient de naivi să credem că împreună putem reuși să schimbăm ceva, și avem o viață de pierdut dacă le permitem altora să decidă prost pentru noi. Fie că e vorba de nivelul internațional, național sau universitar, suntem datori să avem grijă de viitorul nostru (și nu mă refer la meetinguri de susținere politică de genul celor organizate recent de unii în România).

Citește și tu Ghidul Bologna pentru studenți, și asigură-te că reprezentanții tăi își fac treaba pe bune! Ai drepturi și merită să le cunoști.

Completare :D. ANOSR a relansat situl bologna. Informații detaliate despre procesul bologna gasiti aici..

Vaccin anti AH1N1 (adica anti gripa porcina) gratis pentru studentii UB

Salutare!

Dacă ești student(ă) UB, poți să te vaccinezi pentru a preveni contactarea gripei porcine.

Detalii aici (pe situl UB).

BTW: e puțin probabil să mori dacă faci gripă porcină - la 20, 22, 25 de ani. Riscul e că s-ar putea să dai mai departe unui bătrân din autobuz în drum spre casă, sau nepoatei tale de 4 ani, înainte să ai simptome, și la ei e mai probabil să nu mai scape.

Multa sănătate!
Mihai

P.S. Am auzit că mai multe persoane (nu studenți, alte categorii) au răcit foarte tare după ce au făcut vaccinul, ceea ce mi se pare cam suspect. Interesați-vă și voi, consultați medicul de familie, și după aceea decideți dacă vă vaccinați sau nu.

Accesul studentilor in spatiile FSPE.. restrictionat?!? - not anymore

Scriam într-un post anterior că accesul studenților în spațiile FPSE fusese restricționat (chiar și în timpul zilei, în perioadele în care nu se făceau cursuri, se încuiau sălile). Scriam, în același post, că foaie verde de batistă, așa ceva nu se există (adică nu e regulamentar). Eh, iată că, după câteva zile de vorbit în stânga și în dreapta, problem solved, sălile vor rămâne deschise în timpul zilei, așa cum e normal și frumos, și cum, de altfel, mă și așteptam să se întâmple... Hurreeeeyyy!!! :) Nu de alta, dar spre deosebire de ceea ce aud că se întâmplă în alte universități (gen poli și ase), la noi se poate vorbi cu cadrele didactice din conducere, cu dl. administrator și cu secretariatul (mă rog, la partea cu secretariatul vorbesc mai ales în nume propriu, știu că unii din voi nu vă înțelegeți la fel de bine..) și se pot rezolva problemele prin dialog.

Acum, trecem la o altă fațetă a problemei. Vă rog (dacă sunteți în cauză) să nu mai încercați să faceți sex în facultate. Nu de altceva, dar s-ar putea să fiți foarte mediatizați dacă sunteți prinși >:)... și nu în sensul bun. Plus că, în ceea ce mă privește, voi vota, și poate chiar propune, fericit, exmatricularea voastră. Dacă nu sunteți în cauză, într-adevăr, ați ghicit: unele persoane au rămas noaptea în facultate „să se uite la film” sau „să stea singuri, după perdea (jenant) cu lumina stinsă, într-o sală de seminar”. Măcar de-ar fi avut puțin curaj, mai ziceam și eu. Dar după perdea?!?!! Cu lumina stinsă?!?! Come on, you gotta be more fun than that! Ca de, dacă e să te prindă, tot te prinde, măcar să zici că ai avut curaj până la capăt :))). Mă rog, au stat și au fost găsiți (nu făceau nimic foarte.. avansat la momentul respectiv) și rugați să plece, după care s-au încuiat sălile noaptea și restul poveștii îl știți și voi. Nu știu mai multe detalii.

Weekend minuat! (fără sex în facultate)
Mihai

Gogule, probleme bă?

„Gogule, probleme bă?”, sau „Huston, we have a problem”, ar putea amândouă fi mascotele unei descoperiri pe care am facut-o azi la cursul prof. dr. Ovidiu Pânișoară. De ce?

Păi e simplu. La un moment dat, în curs, profu' (scuzați-mi prescurtarea, dacă sunteți printre cei 2% din cititori - care nu o folosesc) ne-a întrebat dacă știm vreunul, clar și sigur, ce vrem să facem în viață, ca profesie. Eu am ridicat frumos și hotărât mânuța sus, am spus că vreau să fac dezvoltare personală, ceva între psihoterapie, coaching și training. Acum, el s-a amuzat, a zis că știu cam încotro vreau să merg, dar că nu știu de fapt ce vreau să fac. Inițial n-am fost de acord cu el (destul de mult timp), și am încercat să-i argumentez că eu de fapt știu. Mda.. oarecum știu. Adică - vreau să ajut oamenii să devină fericiți și să-și găsească, urmărească și atingă scopul în viață. Cum? Asta întreba el de fapt. Păi, încă nu știu cum.

Într-adevăr, scopul pentru care ar trebui să știm (în viziunea sa) era pentru a începe deja să mergem încolo, înainte să depindem financiar de munca pe care o facem. Ideea e că fac deja (curricular și extracurricular) asta, atât prin ceea ce studiez, cât și prin experiențele prin care trec. Fără a merge către psihoterapie foarte hotărât, de exemplu, caut să văd cum ajung oamenii să fie inspirați, motivați, să se accepte pe sine, să aibă succes, cum se conduce bine, cum se leagă diverse aspecte ale vieții, grupurilor și societății, etc. Fac asta prin experiența în ASPSE, prin traingurile la care particip, prin conversațiile pe care le port, prin ceea ce citesc, scriu, etc. etc. Bun. Ce înseamnă asta? Înseamnă că îmi caut cel mai bun drum pentru a realiza, prin o serie de tipuri de activități, scopul. That's good enough for me, for now :)

Buttom line: Știu ce vreau să fac, nu știu încă prea bine cum, deși am niște idei :). Adevărul în povestea „știu sau nu ce vreau să fac când voi fi mare” e unde e el de obicei.

Ar fi drăguț să se termine totul aici. A urmat însă o altă întrebare. Gândindu-mă de fapt ce înseamnă ce am zis/gândit, mi-am dat seama că ceea ce vreau să dezvolt în oameni e de fapt un fel de stil de viață (fericit, având un scop și urmărindu-l), și că s-ar putea ca de fapt nu coaching, terapie sau training să fie răspunsul intențiilor mele, ci leadership în respectiva direcție, fie el (și) prin acest tip de activități. Nu de alta, dar mi-am dat seama că și proiecte care conduc în direcțiile respective îmi surâd, și că nu e neapărat să fiu „trainer” ca să îmi ating scopul. Și asta mă face să mă gândesc puțin mai mult la cum se traduce life purpose-ul meu în practică. Esența nu se schimbă, mijloacele și direcțiile de manifestare, s-ar putea...

Cu întrebări,
întrebătoare

Cand ma fac si eu ca mi-e greu...

Ma gandeam, sau tocmai ma gandeam cred ca e mai bine zis, ca de fapt am o viata foarte usoara. Ma plangeam eu in posturi mai vechi ca vai de mine ce greu e sa investesti in altii si sa ti se multumeasca uneori foarte tarziu, alteori deloc, alteori sa mai ai si de suferit. Si ma gandeam acum ca de fapt, sunt privilegiat ca pot sa investesc, ca pot sa aduc un beneficiu celorlalti fara recompense materiale. De ce sunt privilegiat? Pai pentru ca, daca pot fi voluntar (full-time) inseamna ca cineva ma intretine. Parintii mei imi dau suficienti bani incat sa n-am grija zilei de maine (nici pentru mine, nici pentru vreun frate mai mic sau 5 frati mai mici pe care i-as fi putut avea). Daca pot investi ca voluntar, inseamna ca am si resursele necesare - timp, vointa, motivatie, cadru in care sa ma exprim si sa aduc schimbari pe care mi le doresc in lume. Si aceste schimbari sunt poate unul din cele mai mari privilegii - am ocazia sa construiesc putin din lumea in care si eu voi trai maine. Wow!

Eh, si sunt multe alte privilegii de care ma bucur. Poate cea mai importanta e sanatatea. N-are sens sa le enumar acum.

Chiar si asa, cu toate privilegiile astea, uneori mi se pare si mie ca e greu. Si uneori, cand ma fac si eu ca mi-e greu, ascult piesa urmatoare:

Accesul studentilor in spatiile FPSE... restrictionat?!

// Situația despre care vorbesc în acest articol a fost rezolvată în câteva zile, mulțumită răspunsului prompt al persoanelor responsabile. Despre acest lucru și despre motivele pentru care a apărut această situație, găsiți în alt articol de pe blog.

Cred ca v-am terorizat in ultimul timp cu mailuri pe teme de reprezentare. Voiam ca acest post sa fie pe alta tema, dar iata ca atunci cand te astepti mai putin mai dai peste cate o noua situatie care nu poate ramane neexprimata.

De curand, in FPSE se incuie salile dupa terminarea cursurilor. Adica, daca de la ora 16:00 nu mai are nimeni curs/seminar intr-o sala, se incuie. Buun. De fapt, mai putin buuun. Nu de alta, dar Carta Universitatii din Bucuresti se mentioneaza ca exceptand cazurile de forta majora, accesul liber al membrilor comunitatii academice (inclusiv studenti, implicit) in spatiile universitatii (inclusiv sali de curs/seminar) nu poate fi restrans sub nicio forma si in nicio situatie. Exista cateva exceptii - senatul universitar si consiliul facultatii poate decide restrangerea accesului pe timpul noptii, in timpul vacantelor sau al activitatilor care au accesul reglementat.

Bineinteles, l-am informat pe dl. decan de aceasta prevedere regulamentara, si l-am rugat sa ridice aceasta restrictie. Dansul mi-a spus ca se va discuta in Biroul de Consiliu, si de-abia astept sa aflu rezultatele discutiilor.

Pentru a-ti cunoaste mai bine drepturile si indatoririle legate de facultate citeste Carta Universitatii din Bucuresti si Regulamentul privind activitatea profesionala a studentilor (le gasesti pe www.unibuc.ro).

Toate cele bune!
Mihai

----------------
Art. 8.(1). Spaţiul Universităţii cuprinde edificiile, terenurile şi dotările aflate în proprietatea sa ori puse la dispoziţia comunităţii academice pentru desfăşurarea procesului de învăţământ şi de cercetare, pentru locuinţă, masă şi studiu, pentru desfăşurarea de activităţi culturale şi sportive. Fac parte din spaţiul universitar şi clădirile destinate serviciilor de administraţie.
(2). Spaţiul universitar este inviolabil, cu excepţia cazurilor de forţă majoră şi flagrant delict. Organele de ordine publică pot interveni în spaţiul universitar numai cu permisiunea sau la cererea rectorului sau a Senatului, dacă există timpul necesar. Camerele de locuit din cămine beneficiază de aceeaşi protecţie legală ca şi locuinţele particulare. Organele de ordine nu pot organiza razii şi alte operaţiuni de rutină fără a cere permisiunea Rectorului sau Biroului Senatului. Circulaţia în spaţiul universitar nu poate fi împiedicată sub nici un pretext. Intervenţia ambulanţelor şi a pompierilor, în caz de urgenţă, nu poate fi stânjenită.
(3). Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, accesul liber al membrilor comunităţii academice în spaţiul universitar nu poate fi interzis sau limitat sub nici un motiv şi în nici o situaţie. Dreptul de grevă nu poate fi exercitat prin interzicerea sau limitarea accesului membrilor comunităţii academice în spaţiul universitar. Senatul şi conducerile facultăţilor pot reglementa limitarea accesului în timpul nopţii, al vacanţelor şcolare, al sărbătorilor legale sau pe durata organizării unor activităţi care au accesul reglementat.

La cantina cu dl. Rector UB, prof. dr. Ioan Panzaru - partea 4 (si ultima): mobilitati intre universitati din tara.

Salutare! (a patra)

Iata ca vine incet incet si finalul acestei serii de postari cu privire la aceasta discutie cu dl. Rector, pusa la cale de ASUB.

Au urmat discuții legate de mobilități*. Există un acord între Universitățile membre ale Consorțiului Universitaria (Universitatea de Vest, Universitatea Babes Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din București și Academia de Studii Economice). Mobilitățile pot fi rezolvate prin cereri semnate de decanii vizați la începutul anului. Pentru mobilități între centre universitare, e nevoie de un acord de tip Erasmus. Deocamdată nu se cere reciprocitate (să accepte toate părțile să trimită studenți). În unele cazuri, înțelegerile pot fi făcute și la începutul semestrului.

Acum, sunt tare curios cum o sa functioneze practic acest mecanism. Daca esti si tu curios, vrei sa faci o mobilitate sau faci una, te rog anunta-ma si pe mine :). (mihai.dragos@gmail.com). In sine, aceasta deschidere este foarte buna, si imi amintesc cat s-a chinuit ANOSR pana a obtinut prima mobilitate interna (adica intre universitati din romania).

Pe curand!

Ca la 20 si ceva de ani,
Mihai

P.S. Mobilitate = stagiu de formare (curs, semestru, an de studiu) la o alta institutie decat cea de baza, recunoscut si creditat ca atare.

La cantina cu dl. Rector UB, prof. dr. Ioan Panzaru - partea 2: cainii FPSE

Salutare! (2.0, via Blogger sau Facebook sau de unde citesti)

Iata ca trecem la o a doua problema - cainii din spatiul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei si Facultatii de Chimie. Aparent, acestia nu pot fi alungați... (n.r. am ajuns să fim conduși de câini, ca noi nu ne lasam sa-i alungam, lor nu li se poate da amenda.. bine ca nu sunt si membri ai comunitatii academice), pentru că apar reacții foarte violente și virulente din partea apărătorilor drepturilor animalelor. Asa ca studentele sunt in continuare nevoite sa suporte riscuri (si unele si muscaturi, fie ele si relativ usoare).

Eh.. vom cauta solutii, speram sa poata fi „cazati” intr-un tarc in curtea facultatii. Alte solutii... sa ne luam pistoale cu bile si sa tragem in ei pana pleaca :)) [glumesc..?]. Asta e, tot timpul vor fi persoane sensibile, si persoane care vor suferi de pe urma sensibilitatii altora...

Eh, daca asta a fost o veste proasta, iti doresc numai vesti bune in urmatoarele zile ;)
Mihai

P.S. Daca esti animal right activist mi-ar placea sa te pun in contact cu cateva fete muscate de caini. Nu, nu am nimic cu cainii in general, doar cu cei care perturba invatamantul superior.

La cantina cu dl. Rector UB, prof. dr. Ioan Panzaru - partea 1: calitate in UB

Salutare!

Joi ASUB a organizat o intalnire a dlui. Rector al Universitatii din Bucuresti, prof. dr. Ioan Panzaru cu studentii la cantina de la drept. Discuțiile au fost relativ libere, inițiate mai mult de studenți.

Initial, acesta a vorbit puțin despre procesul îmbunătățirii universității și despre conflictele care apar. A spus ca cele mai importante conflicte apar, pe de o parte, datorita persoanelor revolutionare si visatoare intr-un mod utopic, nerealist, care mai devreme sau mai tarziu aterizeaza pe pamant si, pe de alta parte, datorita persoanelor care abuzeaza de pozitia in care se afla (aici a dat exemplul cadre didactice care au picat cel mai probabil nejustificat, li s-a facut comisie, iar cadrul didactic a contestat dreptul Universitatii de a face Comisie pana la minister). De asemenea, a scos in evidenta faptul ca intre conducatori si condusi trebuie sa existe un consens, si ca din pacate multe conflicte sunt intretinute de o relatie tip „triunghi dramatic”, in care in loc sa colaboreze, salvatorii, persecutorii si victimele isi asuma si joaca rolurile la nesfarsit. Mi-a placut aceasta introducere si am apreciat-o, mai ales intrucat am vazut, pana acum, foarte mult si pregnant acest tip de relatii intre diversii membri ai sistemului numit „facultate”.

Urmatorul punct discutat a constat in mecanismele prin care studentii isi pot face auzita parerea. Dl. rector ne-a sugerat implicarea in Comisiile de Evaluare si Asigurare a Calitatii, ne-a spus sa profitam de organizarea pe program de studiu* vs. catedra (implementata la master si doctorat, in pregatire pentru licenta), unde avem legimitatea necesara implicarii in luarea deciziilor. A atras de asemenea atentia asupra faptului ca prima Agentie de Asigurare a Calitatii s-a infiintat abia de 12 ani, in 1997 in Marea Britanie (QAA), si ca ARACIS-ul (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământ Superior) nostru a aparut abia in 2005. Implicit, si Comisiile de Asigurare si Evaluare a Calitatii din Universitati (CEAC)au aparut recent. Partea frumoasa e ca ne putem implica in respectivele Comisii, si prin urmare influenta procesul, mai ales la nivel de facultate (n.r. din punctul meu de vedere, si cel mai important).

Unul dintre noi l-a intrebat „de ce nu s-au facut mai devreme?” toate acestea (QAA, ENQAR, ARACIS). Dl. Rector a remarcat ca vinovati se pot gasi, desi nu e tocmai profitabil sa ne cramponam in vina, si a mai zis ca bineinteles, putem sa ne intrebam si de neanderthali ce faceau ei acolo.. de ce nu s-au gandit sa inventeze mai repede roata?

Vorbind despre calitate, discutia a avansat catre evaluarea profesorilor de catre studenti. Si aici, exista multe variabile de luat in calcul:
- exista programe cu pana la 300 de cadre didactice angajate cu cel putin norma de baza pe program de studiu, ceea ce implica un volum de munca foarte mare (nr si din experienta va zic ca nu sunt atat de multe persoane implicate in aceste comisii), si unele facultati se pare ca au renuntat la proces „ca urmare” a acestui volum de munca - ceea ce personal mi se pare un pretext, dar din fericire FPSE a implementat procesul, deci nu-mi bat capul cu ceilalti.
- am atras atentia asupra faptului ca pentru responsabilizarea studentilor cu privire la aceste evaluari e nevoie de o informare si publicare a rezultatelor evaluarilor si consecintelor (chiar si nenominal), si ca noi, studentii reprezentanti, avem nevoie de statistici pentru a putea consulta studentii cu privire la rezultate.
- Dl. Rector a atras atentia asupra faptului ca impactul direct de la student la profesor nu este și nu poate fi evident, uneori nici nu există, deoarece evaluările studenților diferă mult între ele. De altfel, un mare procent din studenți completează la toți itemii nota maximă. Cu toate acestea, având în vedere prelucrările statistice care se pot face, dl. Rector este de părere că datele relevă totuși diferențe. De asemenea, a remarcat faptul că e puțin probabil ca studenții care completează cu punctaje foarte mici pentru a se răzbuna pe un profesor să influențeze statistic semnificativ rezultatele (n.r. cum mai sustin unii si altii..)
- O alta problema ar fi cea a disciplinelor detestate, evaluate mai prost, cum ar fi Dreptul Roman. A povestit si despre cum in Franta, urmare a protestelor studentesti, acesta a fost scos din programele de studiu, iar acum, in constructia legislatiei europene, juristii francezi sunt dezavantajati, pentru ca tot dreptul roman e la baza, fiind singurul care contine principii. Bineinteles, asta nu inseamna ca toate materiile detestate sunt bune, dar inseamna ca e bine sa fim atenti la astfel de situatii exceptionale.

Oh well.. trecand mai departe, a venit vorba despre faptul ca profesorii sunt obligati, conform unei decizii a senatului, sa puna pe siteuri fisele disciplinelor. Am apreciat aceasta decizie. De ce? Pentru ca de anul acesta studentii UB pot urma cursuri optionale la alte facultati decat cea la care sunt inmatriculati (Yes! :D), si am primit feedback de la cei care au vrut sa profite de aceasta oportunitate ca nu aveau nicio informatie despre respectivele materii, in afara de nume din informatiile de pe siteurile facultatilor. La noi situatia e cat de cat ok, pentru ca avem fisele disciplinelor pe site, la altii insa, e ca la ei...

*Organizarea pe program de studiu presupune existenta unui coordonator pe program, plus a coordonatorilor pe an de studiu (tutorele anului 1,2,3, deasupra coordonatorul pentru psihologie licenta, responsabil inclusiv pentru planul de invatamant). Avantajul e ca acest coordonator nu are mai multe programe in subordine, si e deci mai usor de mentinut o relatie si o buna comunicare. Evident, in organizarea pe program de studiu studentii din respectivul program de studiu vor putea avea o influenta crescuta in luarea deciziilor, cf. celor discutate.

Pe data viitoare ;)
Mi Shu

Bune si rele... despre reprezentare si altele

Hello, hello!

Mi-am dorit de mult sa scriu... dar n-am avut timp pentru asta. Mi-am dorit sa va scriu despre de ce fac ceea ce fac, despre cat de usor, sau greu e, despre multe. Apoi m-am gandit ca poate e mai bine sa vorbesc mai incolo, mai tarziu. M-am razgandit.

Despre mine. Ce sa va zic despre mine? Pai eu sunt in viata, apoi sunt om, apoi, un cetatean al Romaniei (inclusiv al Europei, in aceasta ordine). Sunt, apoi, psiholog si pedagog in devenire, si sunt si presedinte al Asociatiei Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei. Si multe altele... Ce inseamna toate astea?

Inseamna ca imi doresc o lume mai buna. Poate ca ati auzit des asta. Poate ca unii dintre voi ati inteles cam cum ar trebui sa arate, poate ca mult mai multi.. mult mai multi. Punct. Ce sa zic? Ca v-ati pierdut increderea? Ca n-aveti curaj? Ca nu stiti care e diferenta dintre "nu pot" si "nu se poate"? Nu stiu. Prefer sa zic ca.. asa ati fost invatati, asa ati vazut, asa stiti. Despre ce vorbesc? O sa va zic mai pe ocolite, asa ca sper sa aveti rabdare. Tineti minte ca daca existati, probabil va iubesc, si deci nu vreau sa va fac vreun rau. Doamne fereste!

Pai hai sa va zic ce inseamna pentru mine. Pentru voi, daca va insemna ceva, va insemna altceva. Pentru mine... Eu am fost toata viata un visator. Am facut multe lucruri, de la sah, teatru, karate, fotbal, inot, olimpiade de matematica, religie, chimie, engleza, psihologie, voluntariat, reprezentare locala, nationala... Tot felul. De ce? Unii veti zice "Frustrat". Hmm... da.. Ar merge aici piesa lui Cumicu "Toate trec". Dati un search pe youtube... Revenind la frustrare, am fost. Am iubit de cand am fost mic. M-am mirat si minunat cum reusesc oamenii astia din jurul meu sa se certe, sa se inteleaga atat de prost unii pe altii. Cam asa a inceput. Ma uitam la colegii de clasa cum se acuza reciproc de te miri ce tampenii, si apoi, cand vorbeam cu ceilalti [apropo, n-am tinut niciodata parti], vedeam cat de diferita e intentia sau interpretarea alora. Unde e greseala? In.. off.. mai tarziu o sa revin si la greseala.. daca o exista..

Dar sa revenim la frustrari. Am vazut o lume atat de frumoasa, impacata, pornind de la comunicare. Probabil ca nu intelegi ce inseamna comunicare. Si nu ma lua cu definitia din dictionar, ca nu-mi arata decat ca nu intelegi nimic. Dar cu ce sa ma iei sa vad ca ai inteles? In primul rand, nu e important sa vad eu. In al doilea rand, mai ai putina rabdare..

La inceput a fost in capul meu aceasta comunicare. Apoi, pe masura ce am continuat sa vad in oameni potential, vise, bunatate, am inceput sa patrund, poate mai bine, poate mai rau (cine stie?), dar in orice caz mai profund, toata nebunia asta cu rau si bine.

Am ajuns sa ma invart intre tot felul de oameni. De la spuma la pleava societatii. M-am invartit mai mult in spuma, pentru ca am fost binecuvantat. Dar nu va intereseaza pe voi toate astea, asa ca schimb acushica subiectul.. putina rabdare.

Hai sa va zic ce am vazut. Am vazut oameni, care vorbeau despre alti oameni, si despre cum ei sunt indreptatiti sa raneasca pentru ca si ei au fost raniti. Off! De fiecare data, de fiecare data cand unii se urau pe altii se vedeau indreptatiti sa urasca! Si incepusem si eu sa-i urasc pe cei care judecau. Si atunci, am ascultat Richard Bandler "The adventures of anybody". Si (da, ma gandesc si eu ca n-ai citit-o) atunci am scos din ea o idee, sau mai bine zis un proces. Si anume, cum devenim ceea ce observam si poate uram mai devreme. Cum cei mai anti-judecata pot ajunge mari "judecatori", cum cei mai pudici pot ajunge cei mai mari depravati, cum cei mai increzatori pot deveni marii dezamagiti de oameni, si uneori marii inselatori. Si nu doar asta e problema. Ci problema e ca ei ajung deseori sa-i raneasca, provoace, schimbe pe cei care inca nu judeca, inca nu sunt libertini, inca nu simt dezamagirea. Ca sa ii "invete".. vorba-vine. Si uite-asa. Acum, dincolo de problema lantului vicios, ca sa nu-i zic cerc, ca de.. sa fiu si eu special si sa mai ai rabdare cu mine, mai e o observatie de facut. In adancul lor, "raii" astia sunt de fapt buni, dar niste buni dezamagiti si frustrati. Dar tu poate nu le mai vezi bunatatea aia dinainte de frustrare. Si in loc sa le provoci bunatatea, le provoci in continuare frustrarea. Dar de ce zic de tine? Deseori am facut si eu la fel... Oricum, eram in liceu cand descopeream toata nebunia asta. Deci, te voi ruga sa mai ai putina, ai ghicit, rabdare.

Am ajuns la facultate. Eram un tanar virgin, religios, pasionat de oameni si de bunatatea care exista de fapt in ei. Am intrat si in asociatie, stiind ca vreau sa ma implic si sa le revelez si altora din lucrurile invatate. Primul an a trecut usor, am participat si eu la intalniri cu Consiliul Facultatii, cu studenti, cu ASPSE, cu fosti membri ai Consiliului Copiilor Spune!, am fost si la primele intalniri in Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania. Daca am invatat ceva, a fost sa nu mai judec unele lucruri considerate "tare", sa vad ca sexul nu e ceva deosebit (cum mi se parea atunci), ca nu trebuie sa fii frustrat sau rau sau altceva sa refuzi, ca e fun sa fumezi o tigara "eco" si ca nu moare lumea din asta. Mai apoi m-am prins ca e marfa si sa faci sex, si ca din nou nu trebuie sa moara lumea pentru asta. Dar a fost costisitor. Am renuntat la un cod moral, pentru a-l relativiza. Au ramas principii, dar au capatat cu totul alta forma, mult mai ancorata in efectele reale ale actiunilor decat in povesti spuse de "batrani". O invatatura? Daca eu ar trebui sa fiu frustrat/ sa proiectez/ sa activez un mecanism de aparare sau sa depasesc unul ca sa fac o chestie, nu inseamna ca toata lumea activeaza aceleasi procese pentru a face acel lucru. Deci, faza cu "trebuie sa faci ceva ca sa intelegi ce simte/gandeste persoana care o face", largely bullshit. Eh, si prin urmare am ajuns sa devalorizez multe din asa-zisele "obligatii, norme". Fara sa ma intind prea tare.

Buun, si viata a continuat. Dupa cum iti imaginezi, cu rabdare. Dar s-a si complicat. Oameni care "stiu despre ce vorbesc". Nu, pe bune, chiar stiu despre ce vorbesc, au inceput sa ma convinga pe mine ca cine e vinovat pentru ce. Ca oamenii din conducerea facultatii au gresit cu x si y, ba ca studentii nu si-au facut treaba, ca trebuie sa fie totul stiintific si fara echivoc, ca de fapt trebuie sa ne dam seama ca nu totul poate fi masurat cu cantarul si alte paradoxuri de la diversi si diverse. Nu vreau sa o zic ironic. Parerile sunt "profunde", in sensul ca fiecare persoana care imi zicea lucrurile astea avea un sistem foarte complex de argumente si experiente care l-au invatzat ceva. Eh, si in perioada asta, dincolo de framantarile astea filosofice, in care ma gandeam de la daca va trebui sa fac o greva in facultate sau daca studentii trebuie educati mai bine, sau daca e mai bine sa ma apuc de altceva, am avut o viata foarte interesanta. Pentru ca la un moment dat mi-am luat mai multe pe cap decat putem duce.

De ce? Pentru ca dincolo de toate gandurile astea, vedeam valoarea multor lucruri care puteau sa se intample, si din moment ce le vedeam valoarea si posibilitatea sa se intample (de la baza de date cu absolventi, la un sistem de reprezentare fiabil, la chestionarea intereselor studentilor si integrarea lor in activitatea ASPSE, la multe altele) consideram ca trebuie sa se intample, si din moment ce nimeni altcineva nu le facea, consideram ca EU trebuie sa le fac. Ti se pare normal? Ti se pare o prostie? Inainte sa ti se para, te-as intreba daca ai inteles. Si daca zici da, nu stiu ce sa zic, ma indoiesc. Stii de ce? Pentru ca s-a intamplat ca din februarie pana in iunie de diminieata pana noaptea tarziu sa fac doar activitati de voluntariat. Pentru ca mergeam si la cate trei, chiar patru sedinte pe zi. Pentru ca mancam deseori la 8 seara prima data. Pentru ca o fata aveam langa mine doar la telefon, in 20 din 23 de zile. Pentru ca din februarie pana in iunie am tusit toata perioada. Doctorita nu stia ce am, imi zicea sa stau in pat, eu ii ziceam ca nu am timp, ea imi dadea medicamente, eu le luam, dar cu acelasi regim. Mi-a trecut cand n-am mai luat medicamente, dupa ce m-am speriat ca s-ar putea sa le iau toata viata. Eh.. dar au trecut. Cu ce emotii? Cu ce ganduri? Cu ce sacrificii? Cu atatea cate am fost pregatit sa fac.. cu toate cate am fost pregatit sa le fac...

Aaaa.. dar am uitat sa-ti zic ceva. Ce? Am dat-o in bara. Da, cu regimul ala de dimineata pana noaptea, am dat-o in bara. Am subperformat la majoritatea chestiilor pe care am vrut sa le fac. Ma judeci? Ai tot dreptul. Mi-am asumat mai mult decat puteam duce, si n-am putut duce la nivel inalt. Ma judeci? Ai tot dreptul. Am gresit. Sunt un om rau? Sunt un om rau pentru ca am vazut mai multe lucruri care trebuiau si erau atat de important sa fie facute decat erau oameni dispusi, constienti si competenti sa le faca? Ma judeci? Nu, ma judeci pentru ca am gresit. Sau nu ma judeci. Nu stii ce am simtit, ce am trait, cata speranta, cata amagire, dezamagire si fericire pentru ce a mers fie rau, fie bine. Intelegi mai mult? Nu stiu... Aaa, am uitat sa-ti spun. M-am bagat in conflicte din care uneori am iesit lovit din ambele directii, nu m-am bagat in altele din care am iesit la fel. Si da, m-am bagat doar pentru lucruri in care am crezut, si nu ca am crezut eu, ca erau declarate formal ca fiind necesitati de.. o lume.. sau ma rog, macar o Europa. Din fericire, n-am avut persoane suficient de frustrate in jur, la niciun nivel, incat sa imi puna betze in roate prea tare. Nici eu n-am facut atat de mult tam-tam. Ma judeci? Inteleg, poate ai dreptate.

Si apoi am invatzat, ca scopul nu e sa castig eu bataliile tuturor, si ca nici macar nu pot sa le castig. Mi-au trebuit luni de raceala, un atac de panica, abstinenta.. nu mai zic, bani cheltuiti, socuri de tot felul date mai multora, ganduri si rasganduri, a trebuit sa indur opozitia si judecata, ca tot vorbim de judecata, negativa, a celor pentru care luptam, indoiala, altele. Si sunt doar unul din cei care am indurat toate astea, si carora ni s-a spus, uneori multumesc. Mi s-a spus mai mult mai tarziu, dar nu la inceput. Am acum 4 ani intregi de reprezentare serioasa, 2 in facultate, cand am inceput sa mai primesc si aprecieri. Modeste, moderate. De ce? Ca din nimic sa faci ceva, e mai greu.. Dar in fine, nu te mai tin la povesti cu asta, ca poate nu mai ai rabdare. Revin la lectie.

Pai lectia e ca nu pot, nu trebuie si nu e treaba mea sa salvez pe toata lumea. Dar e o lectie invatata intr-un mod foarte ciudatzel. Am dezamagit, am sacrificat, am esuat, am suferit, am facut, poate, uneori pe altii sa sufere, fara ca macar sa stiu sau si stiind, ca sa invat ca povara lumii nu e treaba mea. Zic ca am invatat lectia foarte ciudatzel pentru ca nu simt de fapt ca povara lumii nu e treaba mea. Pentru lucrurile la care am solutii, ma simt mai mult decat responsabil sa aduc o contributie, dar ca aceasta contributie e cea mai valoroasa atunci cand ii inveti pe altii (pe beneficiari, pe cei pentru care e contributia) sa-si creeze beneficiul respectiv de unii singuri. E mai valoroasa cand nu ii faci dependenti de tine. Eh, suna usor. Da stii ce? Nu, chiar nu e usor deloc! E foarte foarte greu! Cand ai lucruri, insigturi, competente pentru care ai trecut prin multe sa le castigi (poate nu sunt nimic pentru tine, dar pentru mine au fost multe), e greu sa ii lasi pe altii sa-si ia credit, laude, pentru ele mai tarziu. Si nu e din egoism. Daca asa m-ai judecat, ca egoist, eh, poate ai dreptate, dar pentru mine nu e. E mai degraba pentru ca unele lucruri devin atat de atasate de noi, ne identificam atat de mult cu ele, incat ne e greu sa le dam drumul. Cand le vedem in jur, le vedem ca parte din noi, si ni se pare normal sa fie recunoscute ca atare. Mai ales daca n-am primit prea mult ajutor in castigarea lor, dar, de fapt, indiferent de cat ajutor am primit, le simtim ca tot ale noastre.

Buuun, si, dupa toata agitatia, transpiratia si inspiratia, am trecut mai departe. De ce? Pentru ca in primul rand am hotarat ca daca vreau sa aduc valoare, atunci valoarea adusa e cea mai importanta. Pe locul 2,3,4,5,6.... vine si recunoasterea aducatorului de valoare, propriul viitor, etc. Am avut si norocul de a ma hotara ce vreau sa fie viata mea - sursa de dezvoltare pentru altii. Si am inceput ca, uneori, sa nu mai spun ideile mele, sa nu le pun in fatza, sa cer parerea altora si cand stiam solutii foarte bune pentru unele probleme. Sa mai cedez din ownership, sa facilitez realizarea unor lucruri de catre altii. Mai esti aici?

Mai esti, altfel nu stiai ce scriu acum. Pai mai esti, pentru ca asta nu e tot. Dupa toata povestea asta (care dupa cum iti dai seama e inca mult incompleta), dupa povesti cu "batranii" si extras invataminte importante (ma refer aici mai ales la alumni), a inceput un nou an, in care am devenit si mai implicat in toata nebunia asta numita miscare studenteasca.

De data asta, insa, am intrat cu niste lectii:
- Oamenii gandesc, adica o discutie reala cu ei chiar poate da rezultate
- Oamenii gandesc diferit
- Oamenii ar vrea binele, dar uneori nu mai cred in el
- Daca vrei sa obtii ceva, atunci te gandesti cum poti obtine acel ceva, nu cine e de vina pentru ca nu-l obtii.
- Ca cetatean, daca investesti in unele aspecte, in timp ce faci rau in altele / le neglijezi pe altele, n-ai rezolvat mare branza
- Sunt responsabil pentru propriul destin
- Nu sunt Dumnezeu sa decid cum trebuie sa arate lumea, dar pot avea preferinte
- Multe altele.

Si am inceput acest nou an cu multe lucruri, idei, planuri. Si stii ce? Lumea, chiar dupa multe sacrificii, dovezi de loialitate, competenta, tot se indoieste de ele. Si stii ce? Asta e! Da, e greu, sa ai idei bune, sa stii ca lumea stie ca esti serios, si totusi sa se indoiasca de unele din ele. Si aceasta indoiala e ceva mai complexa decat pare la prima vedere. Ea vine adesea din cauza ca uneori persoanele respective pleaca de la alte idei, principii, convingeri. Si nu ca n-ar avea incredere in tine, dar au mai multa incredere in ei insisi, in lucrurile pe care le-au vazut in jur, in modul in care le-au interpretat. Si la fel faci si tu, egoistule! Si la fel fac si eu, egoist. Cred mai mult in ale mele. Ei mai mult in ale lor. Unde e adevarul? Inca o serie de intrebari, tocmai pe cand lucrurile incepeau sa fie clare...

Intrebarile nu se termina niciodata. Cand ti se pare ca ai scapat, mai vezi o tura. Dar stai! Asta vorbeam si cu un coleg de liceu la balul de absolvire... Ca, daca ar fi cunoasterea un cerc, si am vedea cerul, cand ajungem la cer, vedem inca un cer... si tot asa... Dar parca acum o stiu mai bine.. parca acum, am inceput [inceput!] sa inteleg si eu ce e cu intelesul. Intelegeam si atunci cum vine un cer dupa alt cer, dar acum, e cu totul altceva. Sau nu cu totul, dar e altceva. Mi-a trebuit cam mult...

Multe ar mai fi de zis, mai ales acum. Dar ce rost are sa ma mai bagi pe mine in seama? Iesi in lume, incearca s-o schimbi, vezi cum e sa simti succesul si esecul, vezi cum e sa nu mearga lucrurile ca la carte, nu da vina pe ce merge prost, pe cine merge prost, asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce faci, fii constient ca nimeni nu e dator sa-ti impartaseasca viziunea, chiar daca ar fi bine, lupta pentru ea fara sa ranesti, invata si dezvolta-te din fiecare experienta, nu uita sa-ti traiesti si viata, ca nu ti-o da nimeni inapoi, aminteste-ti de parinti, care te iubesc, indiferent ce faci, pretuieste oamenii din jur care n-au ajuns atat de departe cat aspiri tu sa ajungi, iubeste totul, totul, ai rabdare, lasa-i pe altii sa descopere, daca iti dai seama ca le face rau sa le zici in fata, aminteste-ti ca cea mai sigura cale de a impinge pe cineva la o catastrofa e sa-l aperi prea tare de mai micile accidente, si daca-ti iese bine, da-mi si mie un email si zi-mi cum ai reusit.

Daca ai avut rabdare, iti multumesc. Sper ca a meritat si pentru tine.

Cu drag,
Mi Shu

Un nou drum :D muhahahaha :P

Hey!

N-am mai scris de mult.. asta pentru ca am fost bizi.. foarte bizi in ultimul timp. Abia ce am fost ales presedinte ASPSE (in data de 2 octombrie) si am de gand sa fac o treaba excelenta :D. Dupa cum ma asteptam, insa, de fapt mai mult decat ma asteptam, asta presupune si multa munca.

Intre timp, daca esti curios, poti da o geana pe siteul pe care mi-am scris candidatura si mi-am organizat (si inca imi mai organizez) ideile. Siteul e aici.

Revin de indata ce pot :).

M.

OSE - Sportul fără violență!

Am început ziua foarte frumos :). M-am trezit de dimineață (pe la 10), am trezit-o și pe colega mea, Iulia, ne-am întâlnit și am mers împreună la expoziția foto a Organizației Studenților din Electrotehnică (OSE) - eu din partea ASPSE, ea din partea ASPSE și COGNOSIS -, pe tema „Sportul fără violență”. Când am ajuns acolo, organizatorii începeau să lipească pozele și să aranjeze expoziția. Fiind foarte ocupați, nu m-au prea băgat ei în seamă, așa că m-am hotărât să îi bag eu :D. Și nu vă gândiți că le-am pozat:

Eh, de fapt, am făcut-o și pe asta... trebuie să recunosc... poate că de-asta unii, precum este IsPaul, s-au hotărât să facă ei mișto de mine... și uite-așa, m-am trezit cu un PostIt în cap (nu știu ce scria pe el, și cunoscându-l pe Paul, nici nu cred că mi-aș dori...). Na, spuneți și voi!


Oricum, mai trebuie să știți că eu și Paul am fost colegi de cameră anul trecut. De garsonieră, de fapt. Și mai trebuie să știți că la expoziție, am observat că e și el în zonă când, în timp ce filmam liniștit, a apărut dintr-o dată fața lui pe ecranul aparatului meu... Au urmat apoi lungi povești, legate de definiția femeii (carnea din jurul cuiva), a bărbatului (prelungire inutilă a ?), despre sesiunile de odinioară în care ne uitam la Batman, jucam șeptică pe bani, dormeam ca porcii și ne deranjam vecinii, luând sticlele semiumplute de 5 litri de apă drept saci de box (nefixați, după cum v-ați prins cu siguranță deja). Eh, lasă, când băteau în țeavă să facem liniște, băteam și noi... că de... suntem pro comunicare! (Paul ar zice probabil Pro altceva, referindu-se la meditația presupusă de aceste căi de acțiune). Iulia s-a distrat și ea copios (cred, o să comenteze ea pe blog dacă nu), sau cel puțin așa părea când a pus Paul ochii, ăăă aparatul pe ea :P (eu, din spate, mă feream de Paul... chiar mă gândeam.. e bine să fii apărat de fete, că de ele nu se ia nimeni - DISCRIMINARE!!!! - apropo, cum ar suna masculinul de la feminist? Mda, misogin, aveți dreptate... chiar credeam că ne-au luat-o înainte de data asta...).

Daaar, nu e momentul pentru discuții filosofice. Mai degrabă, e momentul să vă mai poze-stesc cum s-a petrecut organizarea expoziției. Mult mai interesant decât mă așteptam... recunosc... și, într-un mod interesant, cu mult mai multă interacțiune între om și natură. Dar mai întâi, vă transmit tuturor (la toți și la toate) un pupic mare din partea lui Paul:

Și acum că sunteți mai fericiți, să vă lămuresc care era povestea cu natura. Păi, ca să pună băjetzii pozele pe care le vedeți voi în spatele lui Paul (dacă nu e el prea orbit.or) și bannerul acela mare cu Organizația Studenților din Electrotehnică, și astea toate pentru Sport fără violență (violență post sport, între galerii și reprezentanți ai cluburilor, și uneori chiar sportivi, și pentru reabilitarea imaginii ușor pătate a sportului, în urma unor evenimente mediatizate din ultima vreme), unii oameni, precum acest superMishu (Mihai Iancu, de la OSE), a făcut cascadorii tarzaniene, în jungla urbană București, în care pe semne a reușit să se adapteze cu succes... precum se poate observa mai sus:

M-a bucurat faptul că lumea s-a strâns să se uite la poze, și, sper eu, OSEul s-a făcut auzit cu această ocazie. Iată și o poză cu lume și o poză cu câteva fotografii expuse:

Na, ce să mai zic... păcat că n-ați venit și voi, v-ați fi distrat de minute... Puteați să vedeți frumusețile de poze, să stați la o poveste cu frumusețile de oameni, să militați pentru o frumusețe de cauză, și toate astea... cu FERICIIIIIREE!!!! :D:D:D


Uite și o poză cu parte din oamenii care s-au învârtit să facă lucrurile posibile (și reprezentanții jandarmeriei), și cu câteva fețe vesele si muncitoare, apoi...

P.S. (chiar dacă mai e puțin din intrarea asta) Dacă ați fost acolo, și aveți poze cu voi, dați un comment sau un mail, și le punem și pe alea sus :P





























Și așa ca de final, felicitări Andreea! (președinta OSE), pentru că te-ai gândit la o astfel de acțiune, și pentru că ai și făcut-o să se întâmple!

Cu placere,
Mihai

P.S. Mulțumiri speciale lui IsPaul, care a fost destul de dragutz să îmi permită să șeruiesc și cu voi pozele făcute de el (multe din cele din acest blog entry)

Pana la ziua!

"Pana la ziua!" era o expresie des folosita de colegul meu de banca din liceu la petreceri. Intr-adevar, reuseam uneori (nu foarte des, e adevarat) sa petrecem pana incepea sa se lumineze afara. Ei, vineri, "Pana la ziua" a insemnat pentru mine altceva. A insemnat ca am stat, pentru a introduce datele unui studiu pe calculator (studiu al departamentului Research din ASPSE legat de perceptia studentilor asupra facultatii si asociatiei), pana la 5 dimineata. Si, nu din proprie initiativa, ci pentru ca sistemul meu reticulat activator ascendent nu mai facea fatza, pe la 5 a trebuit sa ma opresc. Asta pentru ca, dupa ce cu o clipa inainte o colega imi dicta raspunsul la intrebarea 4, urmatorul lucru pe care l-am sesizat era ca spunea "Mihaaai.... Mihaaaaiii" si ca se hilizea putin cu cealalta colega prezenta :). Bineinteles, dupa 3-4 saptamani de activitate intensa zi si uneori si noapte, adormisem... M-am pus la somn, si colegele mele au terminat treaba pana dimineata.

M-am trezit pe la 9, sunat fiind la telefon. M-am dus acasa, am atipit putin, apoi i-am dus inapoi cateva carti dlui. prof. Eugen Noveanu (mi le imprumutase pentru tema pe care am facut-o la psihologia invatarii). De la dansul, am mers la facultate, unde a trebuit sa le mai ajut pe colege (cele de azi-dimineata si inca 2) sa puna la punct sala pentru Conferinta Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei, in cadrul careia am fost si prezentator (si care ma bucur ca a iesit bine). Dupa conferinta, echipa organizatoare a ramas la o sedinta de feed-back, in care am pus cap la cap muuulte idei de imbunatatire pentru anul viitor (desi Duminica urmau inca 2 sectiuni ale Conferintei). Atat de multe, incat am ajuns dupa 10 acasa, in conditiile in care mancasem un lapte batut toata ziua. M-am intors acasa, mi-am facut repede 3 ochiuri si mi-am incalzit putin spanac, mi-am scos de pe internet Office, cursurile la PAI (pentru ca marti am examen), drivere pentru wireless (calculatorul fiind proaspat scos din service). Am mai intrat pe platforma de comunicare a profesorilor tari (www.profitari.ro pentru detalii), apoi m-am pus la somn. Era deja in jur de 12-1 (AM).

Putin dupa 4 m-am trezit, am facut un dus, mi-am facut bagajul si am plecat spre casa, cu trenul de 5:50. Am dormit pe tren, in toate pozitiile posibile si imposibile (in care nu as fi crezut vreodata ca as putea sa adorm). Pe la 11 m-am trezit, am vrut sa citesc la PAI dar nu am putut (cursurile erau in format PDF, nu word), asa ca am centralizat ideile de imbunatatire de la conferinta, feedbackurile primite de la profesorii din juriu si inca o serie de idei pe care as vrea sa le implementez anul viitor in asociatie. Am ajuns in jur de ora 13 in alba, a venit taica-meu dupa mine, am luat-o si pe prietena mea de acasa si am mers la mine acasa, am mancat, am povestit putin, apoi m-am dus la un prieten care o sa se opereze in Franta si cu care s-ar putea sa nu ma mai vad pana atunci, dupa care am mers la o plimbare cu prietena. Plimbare nu tocmai fericita pentru ca mi-a dat papucii :). Ma rog, e un pic reductionista formularea. Ideea e ca ea o sa lucreze in jur de 2-3 luni la vara, si, avand in vedere nevoile fiecaruia, e prea mult. M-am intors acasa, am mai povestit cu maica-mea despre reprezentare, si ce inseamna parteneriat student-profesor, am citit putin la PAI, si acum in loc sa dorm sau sa citesc, scriu pe blog despre weekendul meu interesant si plin.

Si maine, e o noua zi...

Cu cearcane,

Mihai

Vine Galaaaaa :D:D:D

Gala Profesorului Bologna e pe ultima suta (sambata se desfasoara Gala in sine, Duminica se continua cu o serie de activitati). O puteti urmari sambata, de la 16:00 (sau 16:30) pe Realitatea TV. Printre vorbitori se numara Presedintele Romaniei, dna. Ministru al Educatiei, Marian Stas si Traian Bruma. Va fi, speram noi, evenimentul educational al anului. Cu siguranta, impactul sau asupra educatiei va fi unul de durata.

Din pacate, nu mai pot sta acum sa va vorbesc. Am treabaaaa!!!

Cu entuziasm,

Mihai

Democratia

Intotdeauna am fost pro democratie. Niciodata nu am stiut insa ca voi ajunge sa ma bucur cand o sa vad ca sunt persoane cu o alta parere decat mine. Ei, am ajuns si acolo. Va spuneam mai devreme ca fac alegeri pentru studentii reprezentanti. La unul din ani, desi a fost un singur candidat, au existat cateva voturi contra si cateva abtineri. Motivul pentru care m-am bucurat se datoreaza experientei de pana acum in diferite structuri in care se voteaza. Din pacate, am constatat ca de multe ori unanimitatea arata de fapt fie indiferenta, fie tensiuni, conflicte si pareri contrare neexprimate, fapt ce poate duce doar la frustrare, iar frustrarea duce la agresivitate - activa sau pasiva (de genul barfelor, al atacurilor "pe la spate", al neasumarii deciziilor si neimplicarii reale si autentice).

Astept, acum, ca si in intalnirile reprezentantilor de an sa incepem sa ne contrazicem, ca sa putem lua deciziile cele mai bune, ca sa putem sa ni le asumam, si sa putem sa ne ducem obiectivele la capat.

Mai e un aspect care tine de democratie - maturitatea emotionala. Astazi, am asistat la un curs foarte tare de psihoterapie. Am inteles ca persoanele mature sunt capabile sa aiba o pozitie, sa poata suporta, uneori, respingerea sociala pentru ele, sa poata suporta frustrarea (neimplinirea dorintelor), si sa accepte ca nu pot controla realitatea. Ce inseamna toate astea? Pai, sa zicem ca nu iti place un curs. Sa zicem ca asta genereaza o frustrare. O persoana matura incearca sa imbunatateasca situatia - se adreseaza profesorului si ii spune ce nu ii place (respectuos, politicos). Una imatura barfeste la o cafea. Persoana matura isi asuma faptul ca s-ar putea ca cererea sa nu ii fie implinita (sa sufere un esec in tentativa de a controla realitatea - si deci sa sufere), si e capabila sa suporte faptul ca nu poate controla realitatea (reactia cadrului didactic, eventual a celorlalti studenti). Apoi, va putea cauta noi mijloace de a creste calitatea educatiei de care beneficiaza (va pleca la alta facultate, de exemplu), sau se va impaca realmente cu realitatea, si va trai, impacat!, cu o frustrare, cautand sa obtina cat mai mult din experienta respectiva. Adultii au capacitatea de a gestiona frustrarile, si de a accepta ca realitatea ofera si suferinte si frustrari. O persoana care isi asuma maturizarea, va intelege si accepta potentiale suferinte, dar va intelege beneficiile pe terment lung pe care le aduce angajarea in activitati "democratice" - va fi mai integra, se va simti impacata cu realitatea si in armonie cu ea, va produce modificari in mediu, atunci cand este posibil, va putea accepta ca altii au alte pareri, pe care nu le controleaza!, fara ca acest lucru sa o faca mai putin fericita (tineti minte ca evolutia necesita, uneori, suferinta - iesirea din zona de confort actuala). Acesta va ajunge un cetatean al societatii - ceilalti vor fi prizonieri ai ei.

Cu alte cuvinte, pledez pentru exercitiul drepturilor - chiar cu riscul unor consecinte negative. Exercitiul lor ne permite sa fim parte a miscarii din jurul nostru. Neexercitarea ne permite sa fim spectatori. Exercitiul ne permite sa fim responsabili pentru actiunile noastre. Neexercitarea ne permite sa fim iresponsabili, fara a fi macar constienti de asta (vom da vina pe altii, fara a ne recunoaste rolul in sistem, si vom perpetua, astfel, starea lucrurilor). Exercitiul duce la respect reciproc (dupa mult timp). Neexercitarea drepturilor duce la agresivitate.

Cam atat cu pledoaria mea. M-as bucura sa vad niste reactii :).

Cu drag, 

Mihai

Ne-am intalnit miercuri... dupa aproape un an

Studentii reprezentanti si candidatii pentru o astfel de functie, care au putut si au vrut sa raspunda chemarii mele, s-au intalnit miercuri, in sediul nou al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei (e vorba de studenti ai acestei facultati).

Dupa cum le-am promis, ne-am cunoscut putin, am povestit despre liniile de actiune ale procesului Bologna, despre drepturile studentilor, si am apucat sa povestim un pic si despre ce se intampla prin facultate (ce merge bine, ce ar putea sa mearga mai bine, si ce e necesar sa mearga mai bine). Intalnirea a fost una destul de lunga, insa parca prea scurta totusi, avand in vedere obiectivele ei, si s-a desfasurat fara probleme in sediul Asociatiei Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei (ASPSE).

Prezenta m-a nemultumit putin, dar asta e doar un semnal ca trebuie sa gasesc si alte metode de a anunta si atrage atat reprezentantii, cat si studentii simpli la acest gen de intalniri.

In rest, astept cu nerabdare sa vad stabilita noua echipa de studenti membri in Consiliul Facultatii, si sa incepem lucrul!

Bucuria mea vine nu neaparat datorita simplei ocazii a intalnirii noastre, cat faptului ca pana acum, in acest an, nu am reusit sa ne intalnim :(. Insa privesc inainte...

... cu fericiiiiireee!!!

Mihai

Ce mai face Mishu

Pentru ca tot vorbim de fericire, parerea mea este ca o premisa esentiala a acestei stari este data de a fi un membru util societatii.. De a-ti gasi locul printre oameni, si de a aduce un plus de valoare in grupurile din care faci parte. Pentru asta, de exemplu, incerc sa asist la cresterea calitatii sistemului de reprezentare studentesc. Mai am putin si termin alegerile pentru reprezentanti de an. Chiar inaintea sa le termin, maine (adica miercuri), sa fac o sedinta cu cei alesi deja si cu cei care isi doresc sa candideze, in care vom discuta despre procesul Bologna, despre noi, despre regulamente si despre nevoile studentilor. La sfarsit, imi doresc sa plecam cu totii hotarati sa ne aducem contributia la evolutia facultatii noastre.