E 3 dimineața. A fost o zi interesantă (ieri... că azi n-a apucat încă) chiar dacă în multe feluri dezorganizată și parcă prea lungă și fără destul sens. În fine... am început cu o cafea, programele de guvernare ARD și USL, ANA și Scrisoarea Deschisă pentru viitorul României.
Mi-am amintit azi cu o oarecare nostalgie de toată nebunia prin care am trecut până am văzut Statutul Studentului adoptat. Glumeam amar cu o colegă... „dacă obțineam doar transparența taxelor practicate de universități în loc de tot teancul ăla de drepturi... cine știe ce premii luam...”.
Sunt, ce-i drept, supărat. Mi se pare că avem o toleranță mult prea mare față de cei pe care îi investim sau îi lăsăm să-și asume votul nostru - la toate nivelurile. De multe ori sunt prietenii noștri, prietenii prietenilor noștri sau colegii de cămin.
La nivel național, oamenii fără prea multe scrupule care ne conduc de atâția ani ne-au învățat că e ușor să tot facă schimbări. Să se joace cu viitorul țării. Cu viitorul meu. Cu viitorul tău. Cu viitorul celorlalți. Cu zaruri. Și atunci... de ce să ne luptăm pentru schimbări?
Lipsa tragerii la răspundere încă de la un nivel mic merge mână în mână cu dezangajarea „comunitară”. Atunci când votăm (sau lăsăm să existe) un „reprezentant” pe care nu îl tragem de mânecă și cu care eventual stăm periodic la o caterincă și la o plângere reciprocă pe umeri despre cât de nașpa sunt cei care decid și cum n-avem ce le face, comunitatea vizată își pierde o mână. Sau un picior. Sau un ochi. Nici nu vreau să mă gândesc cât de ciuntită este societatea în ansamblul ei...
Atunci când luptăm pentru noi înșine și uităm de comunitatea din care facem parte plecăm la drum fără reguli de circulație. Poate ne putem strecura, poate că nu o să întâlnim nicio altă mașină, niciun obstacol pe drum. Dar dacă facem accident, rămânem cu suferința. Dacă la un moment dat e stricat drumul, rămânem cu kilometrii parcurși degeaba. Dacă profesorul ne înjură și eventual și bate copilul la ore, rămânem cu stima lui de sine zdruncinată. Vinovați nu vor fi, sau cel puțin nu de găsit.
Mi-ar plăcea să existe mai multă presiune publică asupra liderilor tinerilor. Mi-ar plăcea ca cineva să scrie din când în când despre ce facem bine și ce facem rău. Mi-ar plăcea să fie reportaje bine realizate despre realizări importante și despre eșecuri. Mi-ar plăcea să nu ni se permită să fim ipocriți. Bineînțeles, când spun presiune publică nu mă refer la jurnaliști wanna-be care atunci când prind pe cineva cu o bere se și grăbesc să scrie că s-a turmentat, cum zice poetul... Mă refer la tineri, bloggeri, simpli studenți sau jurnaliști care pun întrebări, cer dovezi, se informează (eventual din mai multe surse, inclusiv din cea vizată...) și pun punctul pe i - de la lucruri importante.
Liderii (reprezentanții) studenților au tot devenit de-a lungul istoriei persoane cu funcții de demnitate publică. Asta nu se întâmplă doar la noi, ci cam peste tot în lume. Într-un fel e de așteptat. Și acum România e condusă sau wanna-be condusă (și) de UTC-iști de marcă. Și mai sunt și destule structuri ale societății civile în situația asta.
Cum gândește un lider al studenților care nu e tras la răspundere de colegi? Iată un posibil model
- Indiferent ce fac, am mandatul asigurat
- Indiferent ce fac, o să fiu ales din nou pentru că ăștia mă cunosc deja
- Vai! Rectorul! Ministrul! Doamne ferește să îl supăr, că îmi faultează viitorul... Băi fraților, înțelegeți-l și pe el, că nu vă vrea răul... (Pot să apăr interesele altora în fața lor. Dacă nu o să creadă acei alții că sunt un lider slab. În plus, dacă îmi calmez colegii, o să fiu plăcut de toată lumea și sigur îmi fac rost de un post pe undeva...)
- Dacă fac chestii care nu implică relația cu „conducerea” (chefuri, traininguri, festivaluri) atunci mă fac și vizibil în rândul studenților și plăcut în rândul profilor. Asta trebuie să fac! (Nu trebuie să fac reprezentare. Pot să fac altceva și să obțin imagine și beneficii mult mai multe decât dacă aș lupta pentru drepturile nerecunoscătorilor ăstora)
- „Cum să ne certăm cu Rectorul? Dacă nu ne mai dă săli pentru ședințe?!”
- Sunt un mare lider. Rectorul a vorbit să mă ia și în emisiune la televizor. Mâine îmi fac pagină de like și încep să pun pe facebook citate despre leadership. O să intru în politică...
- Ai auzit ce a zis scroafa aia? Cică eu sunt omul decanului... Lasă că vine ea la comisia de cazarea la anul... să vezi ce loc îi dau în cămin... (pot să abuzez de funcția deținută pentru a îmi pune la respect colegii)
GATA! Avem nevoie de reprezentanți care să știe altceva:
- dacă nu sunt transparent în ceea ce fac, voi fi tras la răspundere
- dacă sunt prins în conflict de interese, voi fi tras la răspundere
- dacă fac afirmații discriminatorii voi fi tras la răspundere
- dacă nu cunosc drepturile colegilor mei, nu le cunosc problemele și nu mă implic în demersuri necesare garantării respectiv soluționării lor, voi fi tras la răspundere
- dacă apăr interesele altora în fața celor pe care îi reprezint, voi fi dat jos și nu voi mai fi niciodată reales
- dacă săvârșesc fapte grave din punct de vedere etic sau moral, voi fi dat jos și nu voi mai fi niciodată reales
- dacă îmi ameninț colegii/vreun coleg pentru a proteja interese terțe voi fi dat jos și nu voi mai fi niciodată reales
- trebuie să evit greșelile. Ele mă pot urmări toată cariera de reprezentant. Pentru ele voi fi tras la răspundere, chiar dacă uneori pot fi iertat
- trebuie să îmi asum greșelile și să caut să le corectez. Dacă nu îmi asum și dacă nu îmi corectez greșelile cei care m-au ales mă vor trage la răspundere
- atunci când lupt pentru motivele corecte am majoritatea colegilor alături. Ei semnează și afirmă, atunci când sunt întrebați, că susțin inițiativa pe care am căzut de acord, împreună, să o susținem.
- colegii mei nu vor lăsa pe nimeni să mă hărțuiască, amenințe sau atace și vor avea curajul și determinarea de a îmi fi alături în lupta pentru a trage la răspundere respectiva persoană, indiferent cine este ea, atâta timp cât eu nu cedez presiunilor și le apăr în continuare interesele
Sau dacă nu, măcar să ne pregătim să ne conducă tot ei, în vecii vecilor...
