Gogule, probleme bă?

„Gogule, probleme bă?”, sau „Huston, we have a problem”, ar putea amândouă fi mascotele unei descoperiri pe care am facut-o azi la cursul prof. dr. Ovidiu Pânișoară. De ce?

Păi e simplu. La un moment dat, în curs, profu' (scuzați-mi prescurtarea, dacă sunteți printre cei 2% din cititori - care nu o folosesc) ne-a întrebat dacă știm vreunul, clar și sigur, ce vrem să facem în viață, ca profesie. Eu am ridicat frumos și hotărât mânuța sus, am spus că vreau să fac dezvoltare personală, ceva între psihoterapie, coaching și training. Acum, el s-a amuzat, a zis că știu cam încotro vreau să merg, dar că nu știu de fapt ce vreau să fac. Inițial n-am fost de acord cu el (destul de mult timp), și am încercat să-i argumentez că eu de fapt știu. Mda.. oarecum știu. Adică - vreau să ajut oamenii să devină fericiți și să-și găsească, urmărească și atingă scopul în viață. Cum? Asta întreba el de fapt. Păi, încă nu știu cum.

Într-adevăr, scopul pentru care ar trebui să știm (în viziunea sa) era pentru a începe deja să mergem încolo, înainte să depindem financiar de munca pe care o facem. Ideea e că fac deja (curricular și extracurricular) asta, atât prin ceea ce studiez, cât și prin experiențele prin care trec. Fără a merge către psihoterapie foarte hotărât, de exemplu, caut să văd cum ajung oamenii să fie inspirați, motivați, să se accepte pe sine, să aibă succes, cum se conduce bine, cum se leagă diverse aspecte ale vieții, grupurilor și societății, etc. Fac asta prin experiența în ASPSE, prin traingurile la care particip, prin conversațiile pe care le port, prin ceea ce citesc, scriu, etc. etc. Bun. Ce înseamnă asta? Înseamnă că îmi caut cel mai bun drum pentru a realiza, prin o serie de tipuri de activități, scopul. That's good enough for me, for now :)

Buttom line: Știu ce vreau să fac, nu știu încă prea bine cum, deși am niște idei :). Adevărul în povestea „știu sau nu ce vreau să fac când voi fi mare” e unde e el de obicei.

Ar fi drăguț să se termine totul aici. A urmat însă o altă întrebare. Gândindu-mă de fapt ce înseamnă ce am zis/gândit, mi-am dat seama că ceea ce vreau să dezvolt în oameni e de fapt un fel de stil de viață (fericit, având un scop și urmărindu-l), și că s-ar putea ca de fapt nu coaching, terapie sau training să fie răspunsul intențiilor mele, ci leadership în respectiva direcție, fie el (și) prin acest tip de activități. Nu de alta, dar mi-am dat seama că și proiecte care conduc în direcțiile respective îmi surâd, și că nu e neapărat să fiu „trainer” ca să îmi ating scopul. Și asta mă face să mă gândesc puțin mai mult la cum se traduce life purpose-ul meu în practică. Esența nu se schimbă, mijloacele și direcțiile de manifestare, s-ar putea...

Cu întrebări,
întrebătoare