Democrația și puterea fiecăruia din noi

În timp ce lucram la o analiză am dat peste un articol al unui profesor de la Stanford despre democrație. Articolul întreg îl găsiți aici. Titlul este edificator << The original meaning of „democracy” - Capacity to do things, not majority rule >>. Într-un fel, Josiah Ober spune ceva ce știam în mod intuitiv cel puțin din clasa a VI-a - democrația nu este în primul rând despre dreptul de vot, ci despre capacitatea (și responsabilitatea) noastră de a influența societatea în care trăim. Ober spune că „Democrația (...) definește un regim în care demosul dobândește o capacitate colectivă de a genera schimbări în spațiul public. Astfel nu e doar o problemă de control al unui spațiu public ci una referitoare la puterea și capacitatea colectivă de a acționa în cadrul respectivului spațiu și, într-adevăr, de a reconstitui spațiul public prin acțiune.” Pentru mine cel mai clar simptom al faptului că o majoritate a cetățenilor nu își asumă răspunderea pe care o au într-o democrație este tocmai polarizarea excesivă pe criterii de simpatii electorale. Prea mulți oameni cred că lumea se sfârștește nu atunci când ei nu se implică în „viața cetății” ci atunci când candidatul taberei opuse obține o funcție publică de autoritate. Cu alte cuvinte, votul nu este doar despre acordarea unui rol ci despre acordarea întregii puteri pe care omul respectiv o deține. După care urmează concediul din democrație...

Eric Liu (Citizen University) explică în clipul de mai jos că puterea are o conotație negativă, machiavelică, în conștiințele oamenilor. Când spunem putere parcă vorbim despre ceva rău și nu vrem să avem de-a face cu ea. Mai mult, când vorbim despre putere mulți dintre noi plasează responsabilitatea pentru exercițiul ei în afara noastră. „Cărțile sunt aruncate” / „Lumea merge înainte” / „Am încredere în cei de la putere” / „Forțe oculte controlează oricum totul, implicarea e inutilă”, etc. Ajungem astfel să cedăm puterea voluntar. Dacă ne gândim la ce am spus mai sus, prin cedarea voluntară a puterii ne situăm, de unii singuri și nesiliți de nimeni, în afara democrației. Nu politicienii „omoară” sau „denaturează” cel mai mult democrația. Ei profită de vidul lăsat de neimplicarea cetățenilor de rând.

Clipul lui Eric Liu l-am urmărit după ce a fost promovat de un amic pe facebook, conectat cu o postare în care vorbește despre cât de păcat este că tinerii nu se implică în politică. El se referea destul de direct la implicare în partidele politice. Sunt pe jumătate de acord cu el. Implicarea politică este necesară, dar implicarea politică referitoare la cauze, non-partizană (în societatea civilă) este cea mai importantă și nu căutarea unei funcții publice de autoritate. De altfel, foarte puțini dintre oamenii pe care îi cunosc și care au făcut pasul spre politică prin partide politice (tineri, oameni în vârstă, funcționari, directori, parlamentari...) au cu adevărat puterea de a schimba ceva semnificativ în spațiul public, fiind în general obligați să respecte constrângerile de partid controlate de facto de un cerc restrâns de oameni (și interese). O parte din ei au câștiguri mari pe plan personal, dar generează beneficii foarte mici la nivel de societate. Pe de altă parte, cunosc multe coaliții de oameni și organizații care au influențat probleme importante în spațiul public (legi, ordine de minsitru, elemente ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale, măsuri de protecție a mediului, etc.) fără a avea acces direct la decizie. În plus, dacă până de curând „puterea corupe” era mai mult un proverb, acum au apărut și dovezi științifice care arată că deținerea unei poziții de autoritate scade empatia. Cu atât mai mult în aceste condiții este important ca cetățenii să-și asume (sau să creeze, după caz) mijloace de influențare a spațiului public și de responsabilizare a deținătorilor de poziții de autoritate mai mult decât să se „bată” între ei pentru respectivele poziții. 

Avem însă vreo șansă să readucem puterea în mâinile cetățenilor, acolo unde ar trebui să fie? Eric Liu e convins că da și mai are și câteva sugestii despre cum am putea să abordăm acest proces. Vizionare plăcută! :-)

http://www.ted.com/talks/eric_liu_why_ordinary_people_need_to_understand_power 

Știrile și democrația

Se vorbește foarte mult despre faptul că știrile sunt folosite pentru a menține un status - quo în lume și pentru a manipula. Nu mai e de mult timp un secret că în general canalele media sunt deținute de o mână de corporații media controlate de câțiva magnați. În România, câțiva dintre acești magnați se află în spatele gratiilor sau în procese care par să îi îndrepte către o astfel de soartă.

Cu toate acestea, dincolo de suspiciunea mai mult sau mai puțin întemeiată că știrile sunt părtinitoare în sensul dorit de patroni, o abordare mult mai largă și mai interesantă are Alain de Botton în expunerea de 5 minute pe care o aveți mai jos. El se întreabă care este sensul știrilor și argumentează că excesul de știri încurajează indiferența față de tot ce se întâmplă și sentimentul de neputință, făcând, prin urmare, populația mai ușor de controlat. Mai arată și că știrile îngustează viziunea asupra lumii și vorbește despre sistemul de educație care ne învață să îl „descifrăm” pe Shakespeare dar nu și știrile și tabloidele care ne inundă. Dați play, Merită!

Am vrut sa plec acasa. Nu m-ati lasat. Ne vedem in strada.

Am vrut sa plec acasa pe 20 Decembrie. Chiar am vrut. Ma gandeam bucuros ca o sa petrec si eu alaturi de familie si voi putea uita, cateva zile, de toate problemele. Toate. Mi-ar fi placut si sa fiu la concertul Phoenix din Timisoara, acolo unde o sa fie si ANOSR pe scena cand se va canta cea mai draga melodie a mea din perioada studentiei – In umbra marelui URSS, acordata recent ca imn ANOSR si al campaniei „6% pentru educatie” de catre trupa.

Pe masura ce s-a apropiat 20 Decembrie, ma uitam insa mirat la Bucurestiul decorat si nu intelegeam de ce nu ma mai incanta cu nimic. Am facut apoi un rezumat, asa, ca dupa 24 de ani de la Revolutia Romana (alaturi de Anca Margineanu, vicepresedinte educational ANOSR care are democratia si buna guvernare in portofoliu). Iata ce a iesit:

--

Modificarile Codului Penal, daca ar intra in vigoare, ar exclude (printre altii) parlamentarii, magistratii, primarii, presedintele, ministrii, prefectii, consilierii locali si judeteni din aria de cuprindere pentru o serie de infractiuni, printre care cele de conflict de interese, abuz in serviciciu prin ingradirea unor drepturi, abuz in serviciu contra intereselor publice, neglijenta in serviciu, purtarea abuziva, luarea de mita, falsul material in inscrisuri oficiale, falsul intelectual si altele. Modificarile au fost adoptate de Parlament si trimise spre promulgare Presedintelui Romaniei care o poate retrimite in Parlament o singura data. Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General al Romaniei, Departamentul National Anticoruptie, numeroase organizatii din societatea civila si o serie de amabsade au contestat public modificarile. Inalta Curte de Casatie si Justitie a atacat textul de lege adoptat de Parlament la Curtea Constitutionala, urmand ca aceasta sa judece speta pe 15 Ianuarie. Codul penal reincrimineaza de asemenea insulta si calomnia, fapt condamnat de multe organizatii nationale si internationale care lupta pentru libertatea de exprimare si libertatea presei - http://activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/35-de-organizatii-din-intreaga-lume-cer-autoritatilor-romane-sa-nu-reincrimineze-insulta-si-calomnia. Discutia pe aceasta tema este mai complicata, articolele care vizau aceste doua infractiuni fiind initial eliminate si apoi reinstituite prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei. Mai multe informatii despre evolutia situatiei calomniei si insultei puteti gasi aici (in a doua parte a articolului).

Comisia juridica din Camera Deputatilor a votat discret un proiect de lege privind amnistierea infractiunilor pedepsite cu maxim 6 ani inchisoare si gratierea infractiunilor pedepsite cu 7 ani inchisoare, adica pedepsele maxime date de judecatori pentru faptele de coruptie. Proiectul trebuia votat Marti, 10 Decembrie (deodata cu modificarile Codului Penal), de plenul Camerei Deputatilor, insa ca urmare a presiunii strazii si a celei externe din acea zi a fost amanat si va fi discutat din nou in Februarie.

Odata cu reducerea numarului de participanti la protestele "Salvati Rosia Montana" si impotriva fracturarii hidraulice, jandarmeria a inceput sa emita dosare penale si sa dea amenzi protestatarilor  (pasnici). A fost amendat si un fost vicepresedinte ANOSR, pentru ca a indraznit sa protesteze pasnic.

In Pungesti, unde tensiunile dintre cetateni si fortele de ordine au escaladat, a fost instituita Legea Martiala (Pungesti a devenit zona speciala de siguranta publica) si deciziile privind interventiile fortelor de ordine de acolo au fost secretizate. 

ANOSR a emis un semnal public de alarma cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Omului si a promovat o parte din mesajele societatii civile legate de aceste subiecte prin platformele proprii de comunicare. Deocamdata insa mai nimic nu s-a schimbat.

Tot in data de 10 Decembrie, modificarile propuse la Legea Minelor nu au intrunit numarul necesar de voturi si au fost respinse de Parlament. Respectivele modificari preluau prin amendamente toate articolele relevante din fosta Lege RMGC, respinsa si ea ca urmare a presiunii strazii. Guvernul nu a renuntat insa la promovarea respectivei exploatari si este probabil ca noi initiative sa fie propuse in urmatoarea perioada. 

In aceeasi zi, Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege pentru modificarea OG 26 / 2000 (cea in baza careia functioneaza asociatiile si fundatiile), astfel incat existenta unor cuvinte in numele asociatiilor si fundatiilor sa nu mai fie permisa. Din fericire, cele mai restrictive prevederi (care vizau cuvinte precum "roman" sau "national") au fost excluse in urma presiunii anterioare a societatii civile. In caz contrar ar fi existat posibilitatea ca si ANOSR sa fi fost vizata de modificari. Situatia este insa de parte de a fi rezolvata si multe organizatii neguvernamentale s-ar putea dizolva daca legea se aplica. Noutati pot fi gasite si aici: http://apador.org/show_report_nf.php?id=326.

Avocatul Poporului s-a sesizat "din oficiu" in legatura cu posibilele abuzuri comise la Pungesti, in urma ocuparii institutiei de catre protestatarii care se impotrivesc proiectului RMGC si fracturarii hidraulice pe 10 Decembrie. Si-a prezentat insa demisia la scurt timp dupa initierea investigatiilor invocand "motive de natura personala", ridicand suspiciuni privind posibile presiuni la care ar fi fost supus. Este, fara indoiala, una din cele mai suspecte demisii din ultimul timp.

Tot legat de reactia autoritatilor la subiectele de pe agenda publica din ultimele zile, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a confirmat recent ca Rosia Montana Gold Corporation este urmarita penal pentru evaziune fiscala si complicitate la spalare de bani. Totusi, clasa politica si mare parte din media continua sa apere interesele private ale acestei companii. UAU!

--

Sa recapitulam. Politicienii vor ca politicienii sa nu mai poata fi condamnati pentru fapte de coruptie (si asociate), ca cei condamnati pana acum (coruptie, tradare, subminarea economiei nationale, dare si luare de mita, etc.) sa fie amnistiati si gratiati si sa poata, asadar, candida din nou cat de repede posibil pentru noi portofolii de inalti demnitari. Avocatul Poporului a inchis ochii la abuzuri si cand i-a deschis in sfarsit a trebuit in scurt timp sa ii inchida la loc, definitiv (si-a dat demisia). Clasa politica si mare parte din presa continua sa apere interesele private ale unei companii urmarite penal pentru infractiuni foarte grave. Intre timp, persoanele care striga „hotii” s-ar putea trezi cu dosare penale, asa cum au inceput sa se trezeasca cei care protesteaza pasnic. La Pungesti nimeni nu poate face nimic fara sa fie intrebat de sanatate de fortele de ordine, operatiunile acestora sunt secretizate iar autoritatile publice care investigheaza pleaca rapid din functie. Unele asociatii si fundatii infiintate legal ar putea fi desfiintate pentru ca legislativul s-a trezit (prea tarziu dar de... e legislativ) ca vrea ca statul sa detina monopol asupra unor denumiri. Firmele de prospectiuni isi instaleaza echipamentele fara grija pe terenurile private ale oamenilor, iar acestia din urma sunt cercetati penal daca iau atitudine.

Am vrut sa plec si sa ma bucur de sarbatori. Sunt sigur ca si dumneavoastra ati fi vrut sa plec si sa va bucurati de sarbatori. Inca mai aveti o sansa.

„In speranta unui raspuns pozitiv va asigur, domnule Inalt Demnitar, de potentiala mea consideratie”.

Pe curand! (in strada)

Mihai

//Articol apărut și pe platforma Alianței pentru o Românie Curată: http://www.romaniacurata.ro/am-vrut-sa-plec-acasa-nu-m-ati-lasat-ne-vedem-in-strada-4328.htm 

Babeș - Bolyai și Studenții

Ai strâns vreodată puternic din dinți, dând muzica mai tare și pregătindu-te să faci ceva ce știai că o să doară, o să te extenueze, o să dea cu tine de toți pereții dar era totuși singura cale prin care știai că o să ieși cu fruntea sus - sus față de tine însuți?

Cred că cel puțin în mișcarea studențească cine n-a trăit un astfel de moment nu a înțeles-o cu adevărat. Și da, poate că experiența ta are legătură cu mișcarea asta și poate că nu. Poate că zici și tu ca mulți alții că în organizațiile studențești și printre studenții reprezentanți e plin de fițoși care își văd doar de interesul propriu. Și știi ce? Nici măcar nu ai idee câtă dreptate ai. Dar nu ai idee nici cât de mult, imens de mult, te înșeli. Păi.. să mă hotărăsc și eu, nu?!

O să fiu cât de scurt pot. Toată societatea strigă, zbiară, tânjește după oameni care să spună în spațiul public lucrurilor pe nume. Cu toate astea stau și mă minunez cum cu un masochism extrem și exagerat chiar noi, această societate, fugim de acești oameni pe care i-am dori. I-am dori acolo dar dacă se poate în secret, în visurile noastre înainte de trezire, când citim un citat mișto de-al lor și zâmbim cu înțeles pe o bancă ascunsă din parc. Nu suntem conștienți că pentru fiecare vis pe care ni l-au cucerit, pentru ficare zâmbet cu înțeles și fiecare gând secret al nostru oamenii ăia supără, deranjează și sunt vruți plecați de câte 10 alții. Zece alții care MERG la vot. Care se cunosc. Care se sprijină unul pe altul.

Și nu e vorba doar de oameni. E vorba de identități care uneori sunt ale grupurilor. În Universitatea Babeș - Bolyai indiferent de circumstanțe, de provocări, de presiuni (și mi se face pielea de găină doar la câte știu eu că se întâmplau până la ultimele alegeri de Rector - nici nu vreau să îmi imaginez câte au fost în total!) și de riscuri este o organizație - Organizația Studenților din Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj Napoca (OSUBB) care de când mă știu eu în mișcarea studențească a spus lucrurilor pe nume! Uneori mai tare decât ar fi trebuit, uneori cu părul zburlit, alteori întins, firav, solid, cu portavoce, cu un apropo fin.. cu nervi, cu încredere, cu lacrimi, cu deznădejde, cu speranță și uneori cu oboseală - oboseală de prea puțină solidaritate. Dar totuși pe nume și tot timpul cu sentimentul că următoarea zi va trebui să se uite la sine în oglindă și să țină fruntea sus. Cum altfel ar fi putut o facă?

OSUBB își susține Președintele la funcția de student senator din partea ONG-urilor - post pentru care votează toți studenții din universitate miercuri. O cunosc și eu pe Patricia și am avut ocazia să duc câteva bătălii alături de ea. Am luptat și luptăm cot la cot ca studenții din România să aibă un Statut al Studentului care să fie respectat. Cot la cot ca puterea noastră în deciziile din universitate să fie recâștigată după ce Ministrul Funeriu a ciopârțit-o. Luptăm azi cot la cot să anulăm permisul de trecere pe care l-a dat doamna Andronescu politicului în universități și pentru ca domnul Costoiu să asigure respectarea drepturilor studentilor. Suntem solidari și cu profesori și cu cercetători și cu medici - pentru că știm că societatea are nevoie de ei. Muncim împreună ca profesorii cu adevărat valoroși să fie cunoscuți și recunoscuți și ca elevii din România să nu mai intre la facultate „cum și unde dă Domnul”, ci unde se și potrivesc. Și eu și ea am trăit încercarea, reușita și eșecul în influențarea deciziilor și am înțeles că fără curaj și coloană vertebrală nu poți face nimic cu adevărat valoros și că deși de multe ori nu o să se vadă asta în presă, curajul și coloana vertebrală sunt condiții sine qua non pentru a reuși să schimbi ceva în bine fără a face un rău înzecit pe lângă.

Mă numesc Mihai Dragoș și sunt Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. Votul meu de încredere merge către Patricia Couți pentru că este un om care merită să țină fruntea sus - un om care înainte să acționeze strânge din dinți, suspină adânc și face ceea ce este corect, indiferent cât de greu sau de dureros ar fi! Nu îi e ușor și dacă nu vrei să lași alți 10 oameni să îi ia mâine locul, strânge și tu din dinți și fă un efort - mergi la vot!

Dacă ai întrebări le aștept bucuros. Între timp profilul ei de candidat îl găsești aici.

V-am vorbit despre Patricia pentru că la ea am simțit cel mai mult că cei alți 10 oameni s-au mobilizat. Dar sunt și alți candidați valoroși pe care îi recomand cu încredere - La FPSE pe Bogdan Glăvan, la Facultatea de Biologie pe Daniel Cruceriu și pentru doctoranzi pe Daniela Dumulescu. Am colaborat cu toți în diferite etape ale implicării mele în mișcarea studențească și toți sunt oameni de coloană vertebrală și de valoare.

Sa nu lasam din mana...

Lumea a devenit foarte complicata. Sunt atat de multe lucruri care se intampla in jurul nostru, si suntem atat de conectati la ele, incat pare ca nimic nu se intampla cu adevarat. Totul e ca un mare vartej in care suntem prinsi si din care nu incercam sa iesim, ci incercam sa ne agatam de cate un dulap, o masina, un calculator, un om, o idee... si sa ne invartim deodata cu ele. Si, uitandu-ne cu coltul ochiului la stiri, pe facebook, in curtea vecinului, sesizam valtoarea, dar sa nu alegem din ea lucruri care nu se invart in ritmul dulapului, masinii, calculatorului, omului, ideii noastre. Chiar daca, de fapt, doar ideea si omul nu pot fi inlocuite in ecuatie.. si ele fie au valtoarea lor, fie o vor avea tot timpul pe a noastra.

Poate ca pentru mine problema de fata (deschiderea "pietei" serviciilor medicale de urgenta la competitia comerciala) - care poate sa duca, printre altele, la desfiintarea SMURD - este ceva mai mare decat un dulap. Cam cat un avion.. asa.. si imi dau seama ca s-ar putea sa ne intersectam. Dulapul, masina si calculatorul nu prea inteleg riscul. Eu, omul si ideea... poate ca da.

As putea sa ma dau inteligent si sa incerc sa scriu despre de ce e asta o problema. Dar mai bine ascultati un discurs (tinut cu ceva timp inainte ca aceasta posibilitate sa fie - atat de - aproape de a fi legiferata), direct de la sursa. Partea legata de competitia comerciala e mai pe la sfarsit - in ultimele 10 minute.

Raed Arafat speaking at TEDxBucuresti - Transcribed | dotSUB

Si daca nu vreti sa cada avionul peste voi, faceti ceva. Orice.

Ma intorc la valtoarea si la ritmul meu.. dar mi-am pus un carlig, care ma va prinde in initiative legate de aceasta problema.. si care, sper eu, va va prinde si pe voi.

In dans cu avionul,

Mihai

P.S. E si o cauza.. O gasiti aici

Dublajul sau de cand nu mai rad la Cartoon Network

Nu vreau să văd dublaj la televizor. Nu, nu e din cauză ca mă ocup de relații internaționale în ANOSR, și (Doamne ferește) nici pentru că aș avea ceva cu limba română - și nu, n-am nimic nici cu Victor Socaciu.. ba chiar din contră. Motivul e mult mai simplu și mai din copilărie. Mai exact, e de când Cartoon Network a început să fie dublat, și eu am pierdut orice plăcere în a mă uita la desene animate. Orice plăcere (da, recunosc că nu mai eram copil mic, dar totuși...). Prin urmare, sunt de acord cu toți cei care spun că se pierde toată arta din jocul actorilor prin dublaj. Să nu uităm că, atunci când vorbim despre comunicare, vorbim despre componenta verbală, paraverbală și non-verbală. Prin dublaj alterăm 2 din cele 3 - putem pretinde că însăși comunicarea rămâne nealterată?! Mmmm nuuu...

În altă ordine de idei, o parte interesantă a vizualizării filmului este surprinderea înțelesului frazelor care nu se pot traduce mot-a-mot, și care sunt responsabile pentru o parte importantă din competențele mele de comunicare în limba engleză. Dacă nu mai auzim frazele în limba originală, cum o să ne apropiem de modul de formulare al nativilor? (eventual descărcând filmele de pe net...)

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că nu mă mai uit la televizor de vreo 4 ani, decât ocazional. Poate că așa vor scăpa cu totul de tinerii care încă o fac...

(Sau poate că totuși e o măsură prin care vor să determine și etnicii care studiază - mai nou - și istoria și geografia în limba natală să învețe lb. română...)

No further comment, (nici un comentariu mai departe...)
Mihai

P.S. Semneaza aici, daca esti de acord cu mine: http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/stop_legii_dublarii_filmelor_victor_socaciu-p56028047.html

Anii trec, sperantele raman..

Cred că "Treceți Batalioane" a fost primul cântec patriotic de care am fost atașat într-un mod autentic, concurând cu "Deșteaptă-te române". Eram în gimnaziu și îl cântam la muzică. Aveam un profesor care, printre altele, când cântam "Deșteaptă-te Române!" ne punea să stăm în picioare și ne tașca dur dacă nu arătam respectul cuvenit pentru acest simbol al patriei.

Îmi amintesc și că prima zi a orașului Alba Iulia pe care o țin minte cu adevărat a avut loc prin liceu. Eram pe atunci foarte timid. Eram îndrăgostit până peste cap de o fată cu vreo 2 ani mai mare ca mine, dar n-aveam curajul să i-o spun. Eram însă foarte productiv la scris poezii :). Era un timp în care aveam multe vise, dar nu începusem să și reușesc să fac lucruri. Printre altele, fiind în Consiliul Elevilor din liceu, scrisesem un model de regulament pentru un consiliu național al elevilor, și președinta de atunci îmi spunea că am înebunit și că e prea complicat, iar eu am renunțat într-un final la idee.

Dar nu asta voiam sa vă povestesc, ci că motivul pentru care îmi amintesc momentul e că mai mulți interpreți de muzică populară (cred ca erau Ioan Bocșa, Nicolae Furdui Iancu și Ionuț Fulea) au cântat melodii precum: Hora Unirii, Noi suntem români și, bineînțeles, Treceți Batalioane. În acele momente noi, publicul, în mare parte tineri, ne-am ridicat în picioare și am cântat cu ei. A fost un moment solemn, în care am fost mândri că suntem români și am fost uniți. De multe ori ne dezicem de tot ce avem, însă se pare că tot în trecut și în tradiție găsim tăria de a ne uni.

Nu întâmplător mi-am amintit de momentul descris mai sus. Mi-am amintit pentru că în acest an, de 1 decembrie, la Alba Iulia programul a fost pătat mult mai puțin decât în alți ani de non-, dacă nu anti-, valori. Mai exact, seara, au concertat mai ales cântăreți din Cenaclul Flacăra, cântecele fiind mai ales patriotice și în acord cu Ziua pe care o sărbătoream: 1 Decembrie. Ziua a culminat (pentru mine) atunci când împreună cu doi colegi ai mei, Paul și Tudor, la finalul unei melodii și chiar înainte de finalul concertului, am ridicat steagul lui Paul (tricolor) și am început să cântăm Treceți Batalioane. Cântereții au început și ei, apoi, să cânte acest cântec, prim cântec patriotic de care eu m-am atașat. Toți trei am căzut, apoi, de acord că acesta a fost cel mai „tare” 1 decembrie la care am fost. Nu doar noi am fost încântați, ci și studenții basarabeni veniți la Alba Iulia pentru a sărbători această Zi sfântă pentru România, basarabeni în care am văzut mai mult patriotism decât în aproape toți cei născuți în România pe care îi cunosc.

Soarta nu ne prea dă ocazia să știm dacă atunci când ea joacă după cum cântăm noi e din cauza noastră, și nu pentru că așa ar fi făcut oricum. Nu ne dă nici măcar șansa de a ști care e cel mai bun lucru pe care îl putem face la un moment dat. Ne lasă însă să facem ceea ce dorim, să credem și să acționăm după speranțele noastre.

Dacă ar fi, dincolo de „hotarele” reale sau virtuale pe care trebuie să trecem în lumea din afara noastră, să mă gândesc la ce hotar mare avem de înfruntat în interior pentru a reuși să dăm viață speranțelor noastre, unul ar câștiga detașat: curajul de a nu renunța în fața propriului eșec și a propriei slăbiciuni. Nu mă refer la a ține cu dinții de un post pe care îl poate face mai bine altcineva, ci la a face ceva ce nimeni altcineva nu se încumetă să facă, deși nu ești pregătit pentru asta. Mă refer la a avea curajul să pășim pe un teren necunoscut, chiar și atunci când avem doar principiile drept ghid, și a lua propriile greșeli sau performanțe nesatisfăcătoare nu ca motiv de renunțare, ci ca motiv de evoluție.

Și atunci când ne gândim dacă merită să luptăm pentru speranțele noastre, pentru că tot e 21 decembrie, să ținem bine minte:

"Există ceva mai greu de suportat decât frigul, foamea și întunericul - e rușinea față de propria lașitate" Vasile Gogea, 20 decembrie 1989

Aici un scurt filmuleț despre revoluția din '89: http://www.youtube.com/watch?v=ehvu7qCMSP4

Despre noi și alții...

Ho Ho Ho...

Iată că azi-mâine vine din nou moșul. Înainte ca el să apară, eu m-am gândit să fiu puțin ironic la adresa unora din obiceiurile noastre, a oamenilor. Sper să le găsiți și voi interesante :).

Începând de azi, câte un astfel de articol (foarte scurt) va apărea zilnic, până pe 22 Decembrie, pe celălalt blog al meu:

http://beyond.weblog.ro

Enjoy!
Joke errr

De ce politicienii nu se tin de promisiuni...

Uite ca am aflat si de ce politicienii nu se tin de promisiuni..

Studii psihologice arata ca atunci cand le spunem celorlalti ce avem de gand sa facem, creierul nostru reactioneaza (aproximativ) ca si cand am fi facut acel lucru deja, fapt ce reduce probabilitatea ca noi sa depunem efortul necesar pentru a chiar obtine rezultatele dorite.

Mai jos am atasat un video de pe ted.com pe aceasta tema.

Enjoy! :)

Sir Ken Robinson on Changing Education Paradigms

Asa-i in tenis...

When I was young it seemed
that life was so wonderful
a miracle, oh it was beautiful, magical
And all the birds in the trees
well they'd be singing so happily
joyfully, oh playfully watching me

But then they sent me away
to teach me how to be sensible,
logical, oh responsible, practical
And they showed me a world
where I could be so dependable
clinical, oh intellectual, cynical.

There are times when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

Oh watch what you say
or they'll be calling you a radical,
a liberal, oh fanatical, criminal
Oh won't you sign up your name
we'd like to feel you're acceptable
respectable, presentable - a vegetable!

But at night when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

Hai la inundatii!

In sfarsit, dupa o perioada destul de lunga, am din nou acces la internet (si putin timp). Pentru ca nu am mai scris de mult pe blog, o sa revin cu un articol scurt legat de inundatiile de la Galati.

Nu stiu cati dintre voi stiti, insa ANOSR a avut initiativa de a apela la studenti pentru a participa la construirea digului de la Galati. Zis si facut. Peste 50 de studenti din tara s-au strans la Galati pentru a da o mana de ajutor. Si din facultatea noastra au participat intr-o forma sau alta 8 studenti (zic intr-o forma sau alta pentru ca nu toti au fost acolo pe toata perioada sederii noastre). Am avut si de lucru (umplut si carat saci cu nisip, sapat cu harletul/tarnacopul/lopata), dar si de petrecut :). Mancarea la cantina Universitatii din Galati a fost si ea foarte buna, locurile la camin unde am dormit OK... Daca primele doua zile am avut parte de munca fizica, dupa aceea am stat mai mult pregatiti pentru eventualitatea in care o sa fim chemati la evacuari. Dat fiind ca nivelul Dunarii a scazut, n-a mai fost cazul.

Ce mi s-a parut interesant a fost si ca am reusit sa mobilizam localnici. Vazandu-ne, o parte din ei s-au pus pe treaba serioasa. Unul din ei s-a si luat de noi ca lucrand ii facem de rusine pe galateni (vazuse el la stiri cu o seara inainte ca voluntari din toata tara vin sa le salveze orasul si ei stau la bere, pentru multi din ei lucru deloc fals...). Eh.. nu in ultimul rand, a fost foarte tare si ca am avut parte si de ajutor si din, si din afara ASPSE.

Una peste alta, cred ca e foarte important sa fim solidari, in miscarea studenteasca, si atunci cand trebuie sa dam o mana de ajutor acolo unde este nevoie, nu doar atunci cand ne cerem drepturile, si sper ca pe viitor aceasta solidaritate sa fie din ce in ce mai puternica.

Fotografii puteti gasi aici

In speranta unei mobilizari cat mai mari atunci cand situatii critice (cat mai rare) o cer,
Mihai

Mars, mai animalule!

Sa nu uitam ca Revolutia ne-a fost furata, sa nu uitam ca minerii au fost adusi la Bucuresti si „lasati” sa omoare zeci de oameni si sa omoare alte cateva sute, sa nu uitam cum am fost mintiti. Asta ca sa nu mai spunem de cei peste 1200 de morti de la revolutie, inscenarile si minciunile de atunci, orchestrate maiestuos de.. cine oare?



Bineinteles, nu putem sa nu vedem si continuarile actuale: dosarul Revolutia blocat de justitia romaneasca (implicit si trimiterea in instanta a aceluiasi personaj despre care vorbeam mai sus), judecatorii numiti indirect de acelasi personaj, din cadrul CCR, au blocat ANI, CNSAS, acum si Legea Lustratiei, etc. etc.

Mai multe detalii pe http://www.asociatia21decembrie.ro/.

Cultură generală?

Cred că trăim într-o lume „accelerată”. Se vede în viteza revoluțiilor din știință, tehnică, economie, politică și multe altele. Creația și creativitatea devin și un apanaj al laicului, iar lângă ele se alătură și o diversificare enormă a cunoașterii. Ce mă întreb eu este, în această mare vâlvă în care puține rămân lucrurile cu adevărat universal valabile, și nu pentru că nu ar fi universal valabile, ci pentru că (poate paradoxal) sunt prea multe pentru a fi cunoscute de o singură persoană, și viteza apariției lor este în plină ascensiune, ce va însemna cultură generală în mileniul trei.

Discutam cu un profesor al facultății la un moment dat și îmi spunea că nivelul culturii generale al studenților este adesea la pământ. Dincolo de adevărul că foarte mulți au ales ca scăpare din acest vârtej al cunoașterii ieșirea din el, cred că de fapt oricum „cultură generală” nu mai poate face referire la un „corp comun de cunoaștere” așa cum se întâmpla înainte de revoluția tehnologiei din ultimii ani. Astăzi, multă din cultura generală nu este împărtășită de toată lumea. De fapt, cultura este atât de vastă (putem lua ca exemplu doar toate videoclipurile de pe www.ted.com, ca să nu mai spun de situri documentare) încât putem accesa de fapt doar părți din ea.

În același timp în care cunoașterea devine prea vastă pentru a fi asimilată, noi ne transformăm tot mai mult în creatori „feroce” de cultură și schimbare. Putem lua de exemplu doar explozia de activități de voluntariat, numărul impresionant de bloguri, videoclipuri pe youtube sau cercetări din ultimii ani. De multe ori, devenim chiar atât de preocupați de a produce cultură, încât uităm să fim consumatori. Suntem atât de preocupați să evoluăm, să urcăm în ierarhie, să ne autoperfecționăm, încât depășim 8,10,12,16! ore pe zi de „preocupare”. Înțeleg prin „preocupare” faptul că ne „gândim”/acționăm în direcția în care producem noi cultură. Unii dintre noi ne-am eliberat într-o asemenea măsură creativitatea, încât am putea hrăni și alți oameni și organizații mulți ani, în sensul de idei la care ar putea lucra și care chiar ar avea potențialul de a aduce valoare! Centrarea excesivă pe producția noastră culturală (cumulată cu un interes centrat pe aspectele relevante din vârtejul cultural pentru propria producție culturală) ne îndepărtează de multe ori atât de momentele de liniște, cât și de evoluțiile culturale paralele din societate.

Această schimbare îmi aduce tot mai mult aminte de o metaforă a autorilor „Funky Business” (sper să mi-o amintesc bine): e mai ușor să asiguri supraviețuirea unui banc de pești decât a unei balene.

În acest sens, cred că termenul de cultură generală încetează să facă referire la un corp de cunoștințe identificabil de către cineva. Cunoașterea ca ansamblu este din ce în ce mai mult un bun al societății, nu al persoanelor din societate. Cultura generală începe să facă mai degrabă referire la o atitudine. Atitudinea este una de curiozitate și deschidere, în care avem o „sete” de cunoaștere. Doi oameni de cultură generală nu vor mai fi aceia care discută despre aceleași lucruri, pe care doar ei (sau uneori nici ei nu) le înțeleg, ci aceia care vor discuta pasional despre diverse lucruri, învățând fiecare de la celălalt lucruri pe care nu le știa, și integrându-le în propria înțelegere a lumii în care trăiește. În societatea cunoașterii, cultura generală este o îmbogățire continuă a sensului și semnificației vieții pe parcursul întregii vieți, în moduri cel mai probabil unice pentru fiecare dintre noi...

Drepturile nu iti dau dreptate, dar nu trebuie sa ai dreptate pentru a avea drepturi

Ultimele zile au fost mai tumultoase. De fapt, după cum scriam în articolul anterior, au fost foarte foarte pline de tot felul de activități, unele mai stresante, altele mai puțin stresante, unele mai importante, altele mai puțin importante, unele care au mers conform planului și altele care au luat-o într-o cu totul altă direcție decât mă așteptam. Ca orice perioadă plină de experiențe mai intense, unele dintre ele destul de stresante - din varii motive, am avut ocazia să reflectez asupra unor lucruri.

Unul dintre ele este exact acesta „Drepturile nu îți dau dreptate, dar nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi”. Legat de prima parte, aș putea spune că drepturile nu îți dau dreptate - pentru asta ai nevoie de educație și experiență (eventual intuiție - dacă ești printre norocoșii la care intuiția dă rezultate bune). Cu alte cuvinte, pentru simplul fapt că ai un drept nu înseamnă că a-l exercita este și cel mai recomandabil. Poate că un termen mai bun decât recomandabil ar fi eficient. Drepturile au fost create (si) pentru a le permite oamenilor să ajungă la anumite rezultate - fie că vorbim de liberă exprimare, participare la luarea deciziilor de la diferite niveluri, dreptul la contestație sau în cazuri mai extreme dreptul la grevă. Ma rog.. drepturile au fost create e oarecum impropriu spus - la noi a trebuit o revolutie pentru a redobandi o parte din ele, „confiscate” de comunisti. Bineînțeles, excercitarea drepturilor, pe lângă (posibila, mai mult sau mai puțin probabila) atingere a rezultatelor dorite, poate cauza și mult rău. Îmi amintesc că citeam sâmbătă în Funky Business despre modul în care face un sindicat japonez grevă - prin încetarea activității timp de o oră, programată în timpul pauzei de masă (compania e o familie, obiectivele angajatorului sunt și ale mele, prin urmare o grevă în timpul programului ar fi ca și cum aș face o grevă împotriva mea). Exemplul mi s-a părut extrem de revelator, mai ales întrucât ideea de „drepturile nu îți dau dreptate” era un insight recent.

Cu toate acestea, nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi. Cu alte cuvinte, drepturile sunt drepturi și asta e. Bineînțeles, intervin anumite limite. De exemplu, în diferite instituții (cum ar fi universitatea) apar cerințe etice suplimentare, concordante cu spiritul instituției respective. De exemplu, puteti citi codul de etică al Universității din București aici. Cerințele etice cum sunt cele din codul de etică sunt făcute să se asigure că nu se exercită așa-zise „drepturi” într-o manieră care dăunează instituției, într-un mod abuziv. De exemplu, mai jos aveți prevederi referitoare la Responsabilitate în UB:
a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor universităţii de a formula critici publice – în şedinţe de catedră şi de Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţii; în întruniri studenţeşti etc. – privitoare la încălcarea unor standarde legale etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.
b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria instituţie.

Cu alte cuvinte, drept la liberă exprimare, dar până la un punct. Oricum, citeam nu de mult timp despre modul în care parlamentele (și structurile legislative în general) tind să acționeze ca factori care restrâng drepturile mai degrabă decât le crează. Idee interesantă, dar care nu își are locul aici :). Revenind la drepturi și dreptate, dreptatea la care mă refeream nu se referea la tipul de dreptate despre care putem vorbi în prevederile de mai sus - care mai degrabă o dreptate situațională (am dreptate sau nu în respectiva privință). Ceea ce voiam eu să spun este că uneori exercitarea unor drepturi, fie ea și întemeiată (situațional) poate face mai mult rău decât bine unei instituții/societăți/persoane, uneori chiar și pe termen lung, și de multe ori acea situație ar putea fi prea puțin reprezentativă pentru aspectele generale.

Eh.. nu știu cât am fost de clar.. sunt fe fe obosit (cum zicea profu' de mate din liceu).. mă pun la somn și mâine poate scriu o variantă mai clară.

Marii profesori care ne inspiră

Anul trecut am participat la organizarea „Galei Profesorului Bologna”. Îmi amintesc cu multă placere de workshopurile la care studenți din organizații studențești din toata țara am lucrat la Profilul Profesorului Bologna, de workshopul cu profii tari din ediția anterioară, de trainingurile pentru evaluatori pe care le-am facilitat și de evaluatori, de rapoartele de evaluare pe care le-am citit, de gala de decernare...

Proiectul în sine e unul aparte pentru mișcarea studențească. Nu ne-am mulțumit să stăm deoparte și să criticăm sistemul, ci am ales să îi și premiem pe cei care îi fac cinste... Marii profesori care ne inspiră.

Dupa ce înscrii un profesor (pentru că apropo, e deschisă perioada de înscriere, până pe 22 martie - http://www.profitari.ro/ pentru detalii), el este evaluat. Vine cineva la tine la facultate, ia studenții la întrebări legate de proful respectiv, stă la curs/seminar și notează cu atenție ce vede (metode de predare, atmosferă, prezență), se uită peste CV-ul omului să vadă ce realizări are, ba îi mai ia și lui un interviu, în care e atent cum vede dânsul relația cu studenții și studenții în sine, învațământul centrat pe student și perfecționarea pedagogică. La sfârșit, o parte din profesorii înscriși primesc titlul de prof tare.

Gala de decernare a fost și ea un eveniment foarte emoționant. M-au trecut mulți fiori ascultând discursurile profilor... Stăteau în față și ne spuneau că e prima dată când văd și ei că fac studenții ceva pentru calitatea educației, și încă ce proiect! Ne spuneau unii că premiul acordat de studenți e cea mai importantă confirmare a calităților pedagogice. Unii au spus și că această recompensă e mult mai importanta decat mărirea de salariu pe care le-o promitea pe atunci Ministerul Educației. În orice caz, se simțea recunoașterea în discursurile lor - în gesturi, priviri, voce... Și nici locul în care s-a desfășurat Gala nu s-a lăsat mai prejos - La ateneul Român.

Asta ține de anul trecut. Motivul pentru care v-am scris e unul (chiar și mai) apropiat de mine. Anul acesta, la un moment dat, proful de Managementul Clasei (prof. dr. Ion Ovidiu Pânișoară) a făcut un sondaj să vadă cine va fi cel mai bun profesor în an (pe grupe) - sondaj la care am luat cel mai mare punctaj. Un timp după, la practică pedagogică, am predat (împreună cu o colegă) la o clasă de liceu. Am încercat să profit cât de mult am putut pe de o parte de experiența în facilitare, moderare, leadership, și pe de altă parte de cunoștințele privind construirea cunoașterii, competențe cognitive și centrare pe student (învățate cu ajutorul și bunăvoința prof. dr. Eugen Noveanu - și el profesor Bologna). Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că au rămas puțin și după ce s-a sunat, și, când i-am întrebat ce notă mi-ar da, de la 1 la 5, mi-au dat toți 5 (unii 2 de 5). Mi-am pus, în acele momente, o întrebare - cu emoții și amintindu-mi că acea întrebare, apărută în mintea profesorilor și studenților, e unul din scopurile proiectului: Oare o să ajung și eu un „mare profesor care ne inspiră”?

Privind înainte,
Mihai

Ce se mai intampla in Iran

Eh, înainte să încep cu vorbăria, iată linkurile cu cele trei newslettere de până acum ale Iran Progressive Youth

http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_01
http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_02
http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_03

Alte locații unde studenții și-au manifestat solidaritatea (cum au fost comunicate de ESU):
Amsterdam (Holland)
Århus (Denmark)
Berlin (Germany)
Brussels (Belgium)
Copenhagen (Denmark)
Eindhoven (Holland)
Florence (Italy)
Frankfurt (Germany)
Gotenberg (Sweden)
Groningen (Holland)
Hannover (Germany)
London (England)
Milan (Italy)
Nurembeg (Germany)
Oslo (Norway)
Paris (France)
Rome (Italy)
Stockholm (Sweden)
The Hague (Holland)

Pe 11 februarie, studenții din mai multe țări europene (prin organizațiile care îi reprezintă) s-au solidarizat cu colegii din Iran și cu alți cetățeni ai căror drepturi sunt grav încălcate acolo. În România, în Timișoara, Cluj și București studenții au aprins lumânări la biserică pentru cei arestați și condamnați la moarte în mod abuziv. Cred că se înțelege că mesajul nu a fost unul religios, ci unul spiritual, de solidaritate.

Numărul de participanți a fost destul de mic (10 în București, 20-30 în Cluj și Timișoara). Printre „absenți” m-am numărat și eu, pentru că eram la un eveniment al ANOSR în care am discutat perspective de reformă și creștere ale federației (de altfel, sub egida European Students'Union, din care face parte ANOSR, a fost organizat și meetingul). Cu toate acestea, sunt mulțumit că a fost creată o agitație, atât printre membrii organizațiilor din ANOSR, cât și printre alți studenți și în presă (voi reveni cu detalii mai complete când o sa le am).

Mă duc la somn :). Ne auzim în curând ;)
Mihai

Iran Pogressive Youth despre noi

Iran Progressive Yourh Newsletter

Studenții organizează, joi, în mai multe țări europene, meetinguri de solidaritate față de gravele încălcări ale drepturilor omului din Iran.

Și noi, în București, organizăm pe data de 11 februarie (Joi), începând cu ora 14:00 în Parcul Unirii un astfel de meeting. Dacă și tu crezi că merită să îți exprimi solidaritatea, îmbracă-te în negru și alătură-te!

Mai multe informații despre ceea ce se întâmplă găsești foarte ușor pe internet. Pe scurt, oamenii sunt condamnați la moarte și executați pentru proteste pașnice, iar lumea este revoltată, de la Președintele Obama și Cancelarul Germaniei, la ONG-urile internaționale relevante, la agențiile de presă, noi și în primul rând, la cetățenii iranieni.

M

P.S. Dacă vii, lasă-ne te rog numele și un mesaj pentru studenții iranieni aici.

Una, alta :)

Douăzeci de minute de râs și insighturi despre educație :)



Și mai jos, un filmuleț despre schimbări tehnologice și demografice.



Tu cum te pregătești pentru viitor?

Cu riozitate,
Mihai

Pentru drepturile omului în Iran

ESU (European Students' Union), ca de altfel multe organisme internaționale, dorește respectarea drepturilor omului în Iran. Detalii despre poziția ESU cu privire la această temă găsiți aici, respectiv în lima română aici. Despre ce se mai întâmplă în Iran, găsiți (și) aici.


Am aflat despre asta de pe grupul de discuții intern al ANOSR și am dat mai departe pe grupul intern al ASPSE. Una din colegele mele de acolo, Anca, mi-a sugerat să facem un meeting de susținere. Am fost mai mult decât bucuros să aud de o astfel de inițiativă, și am început să lucrăm la asta. Ne-am întâlnit și cu vicele internațional al ANOSR, Carmen, și acum ne pregătim să contribuim cum putem, și noi, la respectarea drepturilor omului în Iran.

Nu vreau să lungesc povestea mai mult. O să revin cu mai multe detalii când va fi cazul. Între timp, dacă vreți să vă implicați sau aveți orice informații utile, dați un semn (mihai.dragos(la adresa)gmail.com)