Am vrut sa plec acasa. Nu m-ati lasat. Ne vedem in strada.

Am vrut sa plec acasa pe 20 Decembrie. Chiar am vrut. Ma gandeam bucuros ca o sa petrec si eu alaturi de familie si voi putea uita, cateva zile, de toate problemele. Toate. Mi-ar fi placut si sa fiu la concertul Phoenix din Timisoara, acolo unde o sa fie si ANOSR pe scena cand se va canta cea mai draga melodie a mea din perioada studentiei – In umbra marelui URSS, acordata recent ca imn ANOSR si al campaniei „6% pentru educatie” de catre trupa.

Pe masura ce s-a apropiat 20 Decembrie, ma uitam insa mirat la Bucurestiul decorat si nu intelegeam de ce nu ma mai incanta cu nimic. Am facut apoi un rezumat, asa, ca dupa 24 de ani de la Revolutia Romana (alaturi de Anca Margineanu, vicepresedinte educational ANOSR care are democratia si buna guvernare in portofoliu). Iata ce a iesit:

--

Modificarile Codului Penal, daca ar intra in vigoare, ar exclude (printre altii) parlamentarii, magistratii, primarii, presedintele, ministrii, prefectii, consilierii locali si judeteni din aria de cuprindere pentru o serie de infractiuni, printre care cele de conflict de interese, abuz in serviciciu prin ingradirea unor drepturi, abuz in serviciu contra intereselor publice, neglijenta in serviciu, purtarea abuziva, luarea de mita, falsul material in inscrisuri oficiale, falsul intelectual si altele. Modificarile au fost adoptate de Parlament si trimise spre promulgare Presedintelui Romaniei care o poate retrimite in Parlament o singura data. Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General al Romaniei, Departamentul National Anticoruptie, numeroase organizatii din societatea civila si o serie de amabsade au contestat public modificarile. Inalta Curte de Casatie si Justitie a atacat textul de lege adoptat de Parlament la Curtea Constitutionala, urmand ca aceasta sa judece speta pe 15 Ianuarie. Codul penal reincrimineaza de asemenea insulta si calomnia, fapt condamnat de multe organizatii nationale si internationale care lupta pentru libertatea de exprimare si libertatea presei - http://activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/35-de-organizatii-din-intreaga-lume-cer-autoritatilor-romane-sa-nu-reincrimineze-insulta-si-calomnia. Discutia pe aceasta tema este mai complicata, articolele care vizau aceste doua infractiuni fiind initial eliminate si apoi reinstituite prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei. Mai multe informatii despre evolutia situatiei calomniei si insultei puteti gasi aici (in a doua parte a articolului).

Comisia juridica din Camera Deputatilor a votat discret un proiect de lege privind amnistierea infractiunilor pedepsite cu maxim 6 ani inchisoare si gratierea infractiunilor pedepsite cu 7 ani inchisoare, adica pedepsele maxime date de judecatori pentru faptele de coruptie. Proiectul trebuia votat Marti, 10 Decembrie (deodata cu modificarile Codului Penal), de plenul Camerei Deputatilor, insa ca urmare a presiunii strazii si a celei externe din acea zi a fost amanat si va fi discutat din nou in Februarie.

Odata cu reducerea numarului de participanti la protestele "Salvati Rosia Montana" si impotriva fracturarii hidraulice, jandarmeria a inceput sa emita dosare penale si sa dea amenzi protestatarilor  (pasnici). A fost amendat si un fost vicepresedinte ANOSR, pentru ca a indraznit sa protesteze pasnic.

In Pungesti, unde tensiunile dintre cetateni si fortele de ordine au escaladat, a fost instituita Legea Martiala (Pungesti a devenit zona speciala de siguranta publica) si deciziile privind interventiile fortelor de ordine de acolo au fost secretizate. 

ANOSR a emis un semnal public de alarma cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Omului si a promovat o parte din mesajele societatii civile legate de aceste subiecte prin platformele proprii de comunicare. Deocamdata insa mai nimic nu s-a schimbat.

Tot in data de 10 Decembrie, modificarile propuse la Legea Minelor nu au intrunit numarul necesar de voturi si au fost respinse de Parlament. Respectivele modificari preluau prin amendamente toate articolele relevante din fosta Lege RMGC, respinsa si ea ca urmare a presiunii strazii. Guvernul nu a renuntat insa la promovarea respectivei exploatari si este probabil ca noi initiative sa fie propuse in urmatoarea perioada. 

In aceeasi zi, Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege pentru modificarea OG 26 / 2000 (cea in baza careia functioneaza asociatiile si fundatiile), astfel incat existenta unor cuvinte in numele asociatiilor si fundatiilor sa nu mai fie permisa. Din fericire, cele mai restrictive prevederi (care vizau cuvinte precum "roman" sau "national") au fost excluse in urma presiunii anterioare a societatii civile. In caz contrar ar fi existat posibilitatea ca si ANOSR sa fi fost vizata de modificari. Situatia este insa de parte de a fi rezolvata si multe organizatii neguvernamentale s-ar putea dizolva daca legea se aplica. Noutati pot fi gasite si aici: http://apador.org/show_report_nf.php?id=326.

Avocatul Poporului s-a sesizat "din oficiu" in legatura cu posibilele abuzuri comise la Pungesti, in urma ocuparii institutiei de catre protestatarii care se impotrivesc proiectului RMGC si fracturarii hidraulice pe 10 Decembrie. Si-a prezentat insa demisia la scurt timp dupa initierea investigatiilor invocand "motive de natura personala", ridicand suspiciuni privind posibile presiuni la care ar fi fost supus. Este, fara indoiala, una din cele mai suspecte demisii din ultimul timp.

Tot legat de reactia autoritatilor la subiectele de pe agenda publica din ultimele zile, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a confirmat recent ca Rosia Montana Gold Corporation este urmarita penal pentru evaziune fiscala si complicitate la spalare de bani. Totusi, clasa politica si mare parte din media continua sa apere interesele private ale acestei companii. UAU!

--

Sa recapitulam. Politicienii vor ca politicienii sa nu mai poata fi condamnati pentru fapte de coruptie (si asociate), ca cei condamnati pana acum (coruptie, tradare, subminarea economiei nationale, dare si luare de mita, etc.) sa fie amnistiati si gratiati si sa poata, asadar, candida din nou cat de repede posibil pentru noi portofolii de inalti demnitari. Avocatul Poporului a inchis ochii la abuzuri si cand i-a deschis in sfarsit a trebuit in scurt timp sa ii inchida la loc, definitiv (si-a dat demisia). Clasa politica si mare parte din presa continua sa apere interesele private ale unei companii urmarite penal pentru infractiuni foarte grave. Intre timp, persoanele care striga „hotii” s-ar putea trezi cu dosare penale, asa cum au inceput sa se trezeasca cei care protesteaza pasnic. La Pungesti nimeni nu poate face nimic fara sa fie intrebat de sanatate de fortele de ordine, operatiunile acestora sunt secretizate iar autoritatile publice care investigheaza pleaca rapid din functie. Unele asociatii si fundatii infiintate legal ar putea fi desfiintate pentru ca legislativul s-a trezit (prea tarziu dar de... e legislativ) ca vrea ca statul sa detina monopol asupra unor denumiri. Firmele de prospectiuni isi instaleaza echipamentele fara grija pe terenurile private ale oamenilor, iar acestia din urma sunt cercetati penal daca iau atitudine.

Am vrut sa plec si sa ma bucur de sarbatori. Sunt sigur ca si dumneavoastra ati fi vrut sa plec si sa va bucurati de sarbatori. Inca mai aveti o sansa.

„In speranta unui raspuns pozitiv va asigur, domnule Inalt Demnitar, de potentiala mea consideratie”.

Pe curand! (in strada)

Mihai

//Articol apărut și pe platforma Alianței pentru o Românie Curată: http://www.romaniacurata.ro/am-vrut-sa-plec-acasa-nu-m-ati-lasat-ne-vedem-in-strada-4328.htm 

La 2 metri de moarte...

Cu siguranta, viata de zi cu zi, cu toate activitatile in care ne prinde, ne deconecteaza putin de la realitatea mortalitatii noastre sau a celor din jur. Si totusi, ni se aduce uneori aminte...

Mergeam azi spre sediu (ANOSR) si treceam strada la Eroilor, spre parcul Operei, in drum. Dupa trecerea Dambovitei, am oprit pentru ca era rosu. O fata de vis-a-vis a inceput sa treaca strada, tinandu-se oarecum cu mainile de cap, sarind, practic, in fata unui autobuz care venea din dreapta si care era la momentul respectiv la vreo 5-6 metri de trecere. Constientizarea iminentei coliziunii m-a facut sa ma prind, ingrozit, de cap.. era prea tarziu deja sa fac orice.. sa fug nu puteam pentru ca m-ar fi lovit pe mine, sa strig n-ar fi avut oricum, rost, pentru ca daca se oprea fata nu mai avea nicio sansa de scapare.. si eram oricum prea panicat. Autobuzul a claxonat, a franat brusc, fata a fost la vreo 15 cm de contact (cu tot cu saritura dinainte de ceea ce putea fi un accident), si a continuat alergarea, probabil socata si ea de ce era sa pateasca...

Mi-e greu sa imi dau seama daca a vrut sa se arunce in fata autobuzului (din depresie), daca a fost un gest de automutilare inconstient, daca avea vreo problema de vedere sau daca visa cu ochii deschisi la cine stie ce... cert e insa ca mi-a amintit ca viata noastra atarna de un fir de ata si ca se poate termina oricand, si m-a pus putin pe ganduri..

Lectii de viata

Era (o) marți. Ziua a început într-un mod.. normal. Atât de normal, încât nici nu-mi amintesc cum a început. Pe la 20:00, simțindu-mă aiurea că am și eu o zi liberă și nu știu cu cine să ies, m-am învârtit puțin prin cameră (fac asta la propriu când gândesc..). Simțeam o stare.. poetică. Mi-e greu să o descriu, dar când sunt în această stare știu că pot să scriu, sau măcar să visez :). Știam că trebuie să fie o seară foarte tare. Am vorbit cu o prietenă și am chemat-o la un suc. După îndelungi deliberări a refuzat (era foarte obosită). Povestea durase vreo 2 ore și ceva, timp în care dorința și determinarea mea de a ieși a crescut. M-am gândit că am putea să mergem să facem ceva gen free hugs, dar fără să filmăm, să vorbim cu oameni beți etc. etc.

Rămânând singur (fără „date”), mi-a luat ceva să mă automotivez să ies. Mă gândeam să merg în parcul Izvor și să scriu (acolo parcă e destulă lumină). Apoi, m-am gândit și să rămân acasă și să scriu, dar era un risc prea mare să nu mai fac nimic. Cu chiu, cu vai, m-am convins și plecat spre centrul vechi.

Am coborât din cameră, am intrat în metrou. M-am uitat la oamenii din jur (5-6 în vagon..). Am deschis un carnețel pe care îl luasem cu mine, și am scris:
Q&A
1: 1 lucru ca lecție de viață + exp. aferentă

M-am așezat lângă un tip. „Bună ziua! Sunt student la psihologie și fac o mică anchetă. Puteți să îmi răspundeți la o întrebare?”.. „Despre ce e vorba?” „Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?”

Răspuns #1
Să se preocupe de studii, să-și găsească un servici și să se țină de el.
/Cum ați ajuns să considerați aceste aspecte ca fiind foarte importante?
Eu, la 29 de ani, am 13 ani lucrați pe cartea de muncă. Mulți au 1,2,3 ani la vârsta asta... oricum, cred că ține și de familie..
/În ce sens ține și de familie?
Păi cum sunt și părinții, ce vezi la ei.
-- Ionuț, 29 de ani

Răspuns #2
/Am întrebat apoi, același lucru, o doamnă. A fost foarte drăguță și mi-a spus multe lecții de viață
Niciodată să nu te iei după nimeni ca să n-ai cui să-i reproșezi. Eventual ție însuți. Ce să-ți mai zic.. Mâncarea reîncălzită nu mai e la fel de bună. Să ții asta minte!
/Vă referiți la relații intime?
Da, mai ales la relații intime. Poate că pare că merge, dar odată ce s-a stricat o relație, cum e în situații de divorț de exemplu, nu mai merge..
Așa.. ar mai fi să nu te încrezi prea tare decât în mama ta. Prietenii se pot folosi de informații când ești mai vulnerabil și să te șantajeze sau să-ți facă rău. Asta mai ales dacă ajungi cineva și ei sunt invidioși că nu le dai și lor, chiar dacă tu poate nu poți. Și aș mai zice că totul în viață se plătește.
/ Cum ați ajuns la această concluzie?
Păi am avut niște decepții... aș putea scrie un roman despre asta. Da.. dar uite, încă o chestie: Răbdarea, încrederea, să nu le pierzi niciodată. Și niciodată să nu te umilești (nici pentru bani nici pentru altceva)...
/Spuneați că totul în viață se plătește. Puteți să-mi dați un exemplu de experiență care v-a făcut să credeți asta?
Ei.. păi am 56 de ani și încă plătesc pentru greșelile din tinerețe. Să ții minte că ce vezi în casă, aia să faci.. să urmezi exemplul pozitiv al părinților...
-- Rodica, 56 de ani

Răspuns #3
/Metroul a ajuns la destinație. Am salutat doamna de mai devreme și am plecat grăbit din metrou. Am mers și am încercat să întreb o domnișoară tânără același lucru. Mi-a răspuns, puțin sec, „și dacă chiar nu am disponibilitate?”. Mi-am cerut scuze și am mers mai departe.

Răspuns #4
/După ce am urcat scările (eram la Unirii). Am întrebat un paznic mai tânăr chestia asta. Mi-a zis că nu vrea, să văd dacă vrea colegul lui..

Răspuns #5
/Am mers la un coleg al său. A început destul de ușor, repede și sincer, să îmi povestească
Până la 50 de ani, n-am realizat nimic. De aici încolo ce mai pot să fac? Meseria de paznic.. asta-i meserie?
La țară, la mine, în provincie, murim de foame. Fără salariu de câteva milioane, murim de foame...
Eu nu mai pot realiza nici ce au realizat ai mei.
/Ce anume nu mai puteți realiza?
Păi să fac și eu o casă.. cu 10 milioane, nu pot.. Tineretul să încerce să meargă în străinătate dacă nu întrevăd alte posibilități în țară. Eu sunt legat de casă, fac naveta (100km), unde am grijă de ai mei. Sunt din Călărași, Mănăstirea, aproape de Dunăre.
Viața de aici încolo ne paște cu greutăți. Cauți să vorbești cu cineva, și dintr-o vorbă ajungi la conflict.. asta e lumea, stresul din ziua de azi.
Eu.. am meserie de șofer, mecanic, marinar nici nu mai zic.. s-au dus astea, pur și simplu s-au dus. De azi dimineață stau numai în picioare. Ne-am aciuit aici paznici, și nu ne dau nici un spor nimic.
Te uiți în viața asta și vezi că nu-ți poți realiza împlinirile. Printr-o simplă semnătură aștia ia 100.000 de Euro. În provincie la țară a-nvechit toate, și trebuie renovate, dar cu ce să realizezi toate astea?
Să vezi când eram eu adult și aveam grijă de vecini, și erau uite-atâta (ținea mâna lal aprox. 1m), care acum sunt plecați și s-au realizat material, ce eu n-am putut face într-o viață de om..
Eu n-aș pleca de la țară nici pentru o doamnă miliardară, nici să fie Zâna Zânelor.
/Amuzat de ce tocmai a spus, i-a povestit și casieriței, și au râs puțin.
... știi, pe vremea lui Ceaușescu, se spunea că 80% din țară o duce râu, dar și acuma tot așa e.. adică așa cred eu, din ce văd eu în jurul meu, și acasă.
/I-am mulțumit frumos pentru disponibilitate și am plecat mai departe. M-a lăsat apoi să intru pe poartă, să nu plătesc încă o călătorie pentru interviu.
-- Gheorghe, 50 de ani, paznic la metrou.

Răspuns #6
/Am continuat către ieșirea dinspre magazinul Unirea. La un moment dat, am văzut un muncitor. După câteva clipe de ezitare, l-am abordat și el.
Lecție importantă de viață de la noi, de la șantieriști... n-ai să vezi așa ceva (râde)
Ce să zic.. bani cu țârâita, muncă multă, toată ziua spune că dacă nu-ți convine poți să pleci.. asta-i viață?
Gata.. în trei cuvinte ți-am spus ce m-ai întrebat..
/Care ar fi mesajul pentru tineri?
Păi să se țină de carte și să nu ajungă pe șantier. patronii câștigă bani și nouă ne dă ce le scapă printre degete. Mie când îmi spunea tata să-nvăț, parcă nici de-al dracului..
/I-am mulțumit frumos, am dat mâna cu el, și m-am dus mai departe.

Răspuns #7
/Am ieșit din metrou și am plecat spre Lipscani. Lângă McDonalds era un grup de tineri cu freze ciudate, care vorbeau alte limbi și se distrau. Aveau și bagajele în jur. Inițial, am mers mai departe, am stat în parcul unirii câteva minute, apoi m-am întors la ei. Aceeași întrebare:
Take the metro before it's too late.. this could be like a metaphor..
--Nicholas, 23

Răspuns #8
/Din același grup
Go to Vama Veche!
-- Stefanie, 20 (da, așa se scrie Stefanie)
/M-au întrebat de ce îi întreb, le-am povestit ce făceam, apoi au plecat, pentru că trebuia să prindă ultimul metrou..

Răspuns #9
/Am plecat de la turiști și am ajuns din nou în parc (în colțul parcului). Pe bancă stătea un om al străzii. Aceeași întrebare.
Io sunt copilu străzii.. am rămas de la 7 ani fără mamă și tată. Am fost căsătorit și am o fetiță, dar n-am putut să ne împăcăm, cu soția (probleme financiare, părintești - cu soacra mai ales), iar acuma îmi duc viața de azi pe mâine, să pot să-mi duc existența să trăiesc.
Aș vrea să găsesc o locuință, să pot să trăiesc, să nu mai dorm pe străzi. Asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu - el ne-a creat, el ne-a dat viață.
Prietenii din ziua de azi când te vede la rău (chiar apropiați) nu te bagă în seamă. Sunt nemâncat de 4 zile, am găsit asta în gunoi (/era o sticlă de suc). Tare mi-aș dori să găsesc un loc de muncă, să pot să mă mențin, dar nu-mi găsesc.
Am crescut la orfelinat până la 18 ani. Părinții mi-au murit într-un accident de mașină.
/Alte rude nu aveți?
Nu, nu..mmm adică am o mătușă dar ea nu poate să mă întrețină - are doar 2 camere și are copii. Așa-i viața.. n-ai cu cine să te cerți, n-ai cu cine să te bați, așa-i bine, să-ți duci viața de unul singur..
Caut de 2 săptămâni loc de muncă, dar nu găsesc deloc. Noaptea-i foarte frig, n-ai unde să dormi..
Eu am opt clase terminate. Mai multe n-am putut. N-am putut financiar, mă înțelegi. Asta e... cam atât am avut tot ce-am avut pe sufletul meu să vă spun.
/L-am invitat să mergem la un fast-food din apropiere să ne luăm câte ceva de mâncare. Zis și făcut.
La noi în România e multă corupție, și lumea e pentru ea.. dacă și președintele minte, care el e președintele țării.. zice că ne dă locuri de muncă și noi nu găsim nimic.
Eu sunt fierar-betonist, când lucram pe șantier câștigam câte 15, 16 milioane pe lună. Problema e că n-am putut să îmi scot cartea de muncă, că n-am avut ani. Și cu soacra, cât am avut de lucru și am adus bani în casă, am fost bun. Când n-am mai avut ce lucra, n-am mai fost bun. Așa e lumea, cât aduci ceva ești bun, când nu, nu mai ești.. nu contează dacă chiar nu găsești..
Știi, m-a învățat odată un om asta „oricât ai fi de sărac, să ni-ți pierzi niciodată încrederea, că pentru noi există un Dumnezeu care are grijă de noi în orice problemă pe care o avem” și eu am luat cuvintele astea și le-am memorat. Și așa rezist acum, că n-am mâncare, și de dormit dorm pe niște țevi care mai sunt descoperite la metrou, că se lucrează, și mai bagă căldura până pe la 2-3 noaptea, după care mă trezesc de frig.. Și la asta mă gândeam și când stăteam la mătușa mea. Că acolo mai lucram la o femeie, îi făceam curat din când în când, și avea bijuterii valoroase și niciodată nu m-am atins de ele, și mă știa și copiii ei și mă chemau când mai plecau ei să o ajut.
Eu mă gândesc, că îmi mai apar așa gânduri în minte, că dacă iau (/n.r. fur) acuma, ce rezolv? Că banii se duce. Dar dacă n-ai sănătate degeaba. Și asta, vezi, mentalitatea la om, e importantă, să gândească bine, să nu gândească răutate.
Vedeți dumneavoastră că și ura asta e mare, și ura asta rasială. Acum, dumneavoastră probabil că știți mai bine că sunteți citit și aveți atâta școală. Da uite și rromii aștia, când fură sau așa, ei nu se gândesc că mai tare fac rău și mai tare îi întărâtă pe ceilalți împotriva lor? Oare de ce nu pot gândi și ei că ce rost are să iau de la omu ăla să-i fac rău... cum ați venit dumneavoastră la mine, eu puteam să mă enervez, să zic iau de tine, dar de ce? cu ce drept, când ai pus doar o întrebare? oare de ce nu gândesc și ei așa să nu întărească ura asta rasială?
Eu am avut noroc cu o profesoară, care m-a învățat să nu fac rău. Mi-a zis să nu fac ca ceilalți copii de la centrele de plasament, că eu n-am părinți care să mă ajute când plec.
/De ce ați plecat de la mătușa dumneavoastră?
Am plecat că nu aduceam bani în casă, și nu poți să stai la om și să nu aduci nimic, numa să ceri..
/Am mai povestit cu el despre copiii care se droghează, ura rasială de o parte și de alta. M-a mai întrebat dacă sunt poet. I-am spus că mai scriu, dar nu mă consider neapărat poet, și mi-a spus că dacă mai scriu, el asta înțelege prin poet. I-am mulțumit pentru că a povestit cu mine, am dat mâna și am mers mai departe.
-- Radu Cristinel, 34 de ani

Răspuns #10
/Am ajuns într-un pub. Am comandat un ceai și m-am uitat puțin peste notițe. Le-am povestit fetelor de la bar ce fac, și le-am pus aceeași întrebare. Una n-a zis nimic (nici că nu răspunde). Cealaltă:
Mai trag de timp.. eu una încă sunt prea mică... adică nu mi s-au întâmplat lucruri foarte importante din care să fi învățat ceva foarte important sau relevant.
-- Cristina, 21, barman

Răspuns #11
/Am mers puțin în club apoi, dar am stat foarte puțin. Mă întâlnisem mai devreme cu câteva colege, îmi spuseseră unde merg, și le-am făcut o vizită. Am luat apoi un taxi spre casă. Taximetristului i-am adresat aceeași întrebare. În mașină cânta muzică religioasă.
Dumnezeu e Calea, Adevărul și Viața. Întreabă-l pe El, că El are toate răspunsurile. Să ținem post, să ne spovedim, să luăm canon de rugăciuni. Secretul, în orice domeniu ai fi, este să fii credincios. Dacă nu suntem credincioși, degeaba suntem învățați, dacă suntem mândri, că și Lucifer a căzut din cauza mândriei. Și dacă ești doctor, și dacă ești ce ziceai că ești tu, psiholog, nu ești doctor bun dacă nu crezi în Dumnezeu, pentru că atunci nu ai Harul lui cu tine. Să ții minte, că mântuire înseamnă viață veșnică și moartea veșnică este în iad, că noi nu ne oprim aici. Ceea ce-ți spun eu acum nu eu îți spun, ci Dumnezeu vorbește prin mine și mă-nvață ce să îți spun. Ai să vezi că nici profesorii tăi nu știu ceea ce-ți spun eu acum.
//Cursa s-a terminat. Discuția a fost puțin mai lungă, ideile însă cam acestea au fost. I-am mulțumit, am plătit cursa și am mers acasă.
-- Păcătosu Vasile cel Mare, 57 de ani (așa a spus să îi trec numele)

Cam asta a fost marea aventură printre lecții de viață. Sunt tentat, însă, să vă pun și vouă aceeași întrebare:
Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?

Let go and live...

De mult am tot încercat să iau o decizie în legătură cu modul în care ar trebui să reacționăm la experiențele pe care ni le pregătesc alții. Într-un final, am hotărât (pentru mine) ca dacă intru într-o experiență, să încerc să „let go” și să trăiesc ceea ce mi-a fost pregătit, așa cum mi-a fost pregătit. Ce înseamnă asta? Înseamnă că las evaluarea pentru după experiență, altfel voi altera, într-o formă sau alta, experiența pe care o trăiesc. Și asta aplic mai ales la experiențe care se leagă de artă sau care se leagă de trăiri emoționale (dezvoltare personală, fie ea în cadru terapeutic sau extra-terapeutic).

Oh well... ascultam recent pe deezer un radio, și a început, la un moment dat, să cânte black eyed peas - meet me halfway. Nu știu exact de ce, dar mi-a plăcut foarte mult. Am căutat-o pe Youtube, însă acolo varianta care se și auzea bine nu putea fi integrată într-un articol pe blog (avea opțiunea embed video dezactivată), așa că am căutat-o și pe Daily Motion, și iată! :)

Black Eyed Peas - Meet Me Halfway
Încărcat de BlackEyedPeas. - Explore more music videos.

Fericiiiiiree!!!!

Ce alt titlu sa-i dau poate celei mai legate de "fericire" intrari pe blog de pana acum? Hmm. Niciun alt titlu - ca de, e blogul meu :P.

Spuneam mai devreme ca o sa pun o prezentare legata de faptul ca fericirea coreleaza foarte puternic cu a avea un scop in viata. Mai jos aveti indeplinirea promisiunii, respectiv un TED Talk al lui Martin Seligman legat de psihologia pozitiva.



Si ca sa nu las lucrurile in aer, va voi vorbi putin si despre scopul meu in viata. Mai exact, sa devin un agent de dezvoltare personala si profesionala de cele mai inalte standarde, capabil sa asist oamenii in a deveni fericiti si in a-si descoperi, urma si atinge scopul in viata. Cum? Prin terapie, coaching, mentoring, educatie si alte proiecte, care urmeaza sa fie gandite (sau aplicate). Nu a fost foarte usor sa decid sa merg in aceasta directie, la fel cum nu a fost usor sa delimitez "ce vreau sa fac?" de "cum vreau sa fac?". Cu alte cuvinte, "terapie" nu este un scop in sine, ci este un mijloc prin care aduci o anumita contributie. Contributia poate fi cunoastere, dezvoltare personala, fericire, implinire, etc. Nu zic ca demersul "trebuie" sa fie dinspre ce spre cum sau invers. De fapt, cred ca ele se impletesc la un moment dat, dar niciuna nu poate fi lasata pe dinafara. Cu ce vrei sa contribui (astfel incat sa raspunzi unei nevoi a celorlalti)? Cum vrei sa contribui (astfel incat sa-ti faca placere, sa o faci bine si sa fie in acord cu valorile/convingerile tale)?

Well.. si acest life purpose mi l-am terminat de definit in cadrul FIT, un training international pe leadership, training si facilitare. Apropo, daca ai experienta, mai ales nationala si internationala in acest tip de activitati, iti recomand sa fii pe faza si sa te inscrii. Siteul organizatiei care tine trainingurile este acesta, iar situl FIT09 (la care am participat), este acesta. Siturile nu zic insa nici pe departe cat de tareee e trainingul :D. Ideea e ca de atunci incoace, cam tot ceea ce fac si am facut merge in directia respectiva, vad valoarea si ma simt motivat sa merg mai departe :), plus ca am si invatat sa folosesc cateva instrumente care s-au dovedit si se dovedesc in continuare foarte utile.

Destula fericire pentru o zi :).

Sa ai o zi plina de inspiratie!
Me

Despre demnitate in dezvoltare internationala cu ASR Printul Mostenitor al Norvegiei, la Universitatea din Bucuresti

Ieri a avut loc un eveniment interesant pentru interesatii de politica internationala. Mai exact, ASR (Alteta Sa Regala) printul mostenitor Haakon al Norvegiei (United Nations Development Programme Goodwill Ambasador) a tinut o prelegere pe tema demnitatii in dezvoltare internationala, referindu-se cu precadere la contributiile tarilor dezvoltate in atingerea MDG (Millenium Development Goals) in tari mai putin dezvoltate (ca tari donatoare), dar si in efortul de a implementa local acele obiective. Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Stiinte Politice. Eu am participat ca presedinte ASPSE.

Detalii despre eveniment, inclusiv despre surse de documentare cu privire la tema discutata gasiti aici.

ASR a inceput cu preconditii pentru dezvoltare, precum absenta razboiului, accesul la piete, institutii functionale, aplicarea legilor, si inca vreo 2 care mi-au scapat (probabil mancarea era una din ele). Oricum, ma gandisem, ma regandisem mai exact, ca suntem destul de norocosi ca avem toate aceste preconditii in Romania, si ca de fapt, ele nu sunt garantate de nimeni. Adica, desi ni se pare adesea ca "e normal" sa avem toate drepturile si privilegiile pe care le avem, e doar o stare actuala si nu e neaparat batuta in cuie.

Buun. Si a mai facut ASR o comparatie interesanta, vorbind despre Norvegia. Respectiv, arata cum acum 25 de ani, pe vremea mamei lui, tara era la fel de dezvoltata ca, sa zicem, Romania de azi. Acum inca 25 de ani, era comparabila cu Peru. Acum inca 50 de ani, cu Burundi (sub aspectul mortalitatii infantile). Legat de tarile subdezvoltate, ne-a sfatuit sa ne gandim la ele ca la bunici. Ele se dezvolta, insa au cadrul putin diferit. Tot el a aratat de altfel, ca dupa '90, Romania a avut o scadere a cazurilor de mortalitate infantila mai mare decat a avut Norvegia vreodata. (peste 68% in 25 de ani).

Acum, nu stiu in ce masura stiti, dar Natiunile Unite au 8 obiective mari de dezvoltare la care se lucreaza acum (Millenium Development Goales) [fara ca asta sa insemne ca ONU nu se ocupa si cu altceva]. O sa le enumar mai jos, impreuna cu starea in care se pare ca se afla [raportat la evolutia necesara pentru a fi atinse in 2015]
1. Eradicarea foametei si saraciei extreme (stam bine la nivel mondial)
[desi, vorbind cu cativa amici dupa conferinta, am constatat ca s-ar putea ca unele tari - precum China, cel mai mare producator de orice in lume, si India sa fi contribuit cam mult la statusul bun al obiectivului, fara interventia ONU]
2. Educatie primara universala (stam relativ OK)
3. Nediscriminarea pe baza de sex (stam relativ OK)
4. Sanatate infantila (stam relativ OK)
5. Sanatate materna (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
6. Combaterea HIV/SIDA si a malariei (stam relativ OK)
7. Sustenabilitatea mediului (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
8. Parteneriatul global - inclusiv acces la piete, acorduri comerciale etc (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)

Raportul United Nations Development Programme vis-a-vis de evolutia spre Millenium Development Goals pe 2009 il gasiti aici.

Iata ca sansele sunt sa nu ne chiar atingem obiectivele (vorbesc la persoana 1 plural pentru ca si Romania e implicata ca tara donatoare si si-a asumat obiectivele) pana in 2015 sunt cam mici, cu exceptia saraciei extreme si a foametei. Cu atat mai mult acestea sunt puse in pericol acum, in vreme de criza economica mondiala.

Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu fac si cateva remarci filosofice, chiar si pentru mine. Mai exact, unul din vorbitori (ca au fost mai multi, ii gasiti pe situl evenimentului) spunea ca nu e suficient sa privim problemele din perspectiva unei singure discipline pentru a putea intelege fenomenele, si nici nu e suficient sa abordam interdisciplinar, ci mai mult decat interdisciplinar, intr-un mod.. anume :). N-am inteles acolo foarte bine. Ma gandeam insa ca de fapt, din perspectiva unei discipline, putem intelege foarte mult si profund o problema, dar nefiind conectati la viziunile si valorile/convingerile celorlalti, nu vom putea de fapt sa implementam rapid si eficient solutiile gasite - ma gandeam aici la Skinner, de exemplu [ca tot mi-a dat un coleg cartea lui, Beyond Dignity], si la cum ar relationa el cu problemele globale si oamenii care incearca sa le rezolve. Mai mult, va fi destul de greu sa ne transpunem in "pielea" celorlalti actori relevanti si implicati, intr-un mod cu adevarat empatic, si nu doar abstract/formal.

Si am mai observat ceva, si anume ca unii vorbitori (vreo 2) nu au scos microfonul din suportul in care fusese pus, desi se vedea ca si-ar fi dorit mobilitatea pe care ar fi castigat-o, si asta m-a amuzat putin (apropo de framing).

Aveti mai jos un filmuletz destul de asemanator cu prelegerea tinuta in Bucuresti.



Bun. Dincolo de toate informatiile si motivatia pentru a fi o parte din miscarea asta mondiala, ASR ne-a rugat sa scriem pe o hartie ce vrem sa facem pentru lumea asta si ce o sa facem in acest sens in urmatorul an. Apoi, ne-a rugat sa si spunem ce am scris (doritorii). Bineinteles ca nu m-am putut abtine :D, si impreuna cu un african venit la studii, m-am exprimat. Nu doar ca m-am exprimat, dar mi-am si definit mai bine purpose-ul. Mai exact, sa ajut oamenii sa fie fericiti si sa-si atinga scopul lor in viata. (Happiness and accomplishment of purpose). E foarte interesant, pentru ca stiam si inainte (si cred ca am si spus asta) ca vreau sa ajut oamenii sa devina fericiti si performativi (cu tot ce presupune asta), dar nu-mi venise formula cu purpose - destul de ciudat, avand in vedere ideile, oamenii si lumea in care ma invart. Asa (cine zice ca pe blog nu poti folosi elemente de oralitate a invatat prea multa - sau prea putina - romana >:P). Si legat de ce o sa fac in urmatorul an, am spus ca o sa sustin crearea unei viziuni de interconectare printre membrii ASPSE, precum si o perceptie crescuta a controlului fata de lumea de maine.

Si apropo de asta, se pare ca un scop in viata coreleaza pozitiv cu fericirea. Credeam ca am scris deja despre asta. Se pare ca nu, dar nu e nicio problema, aveti filmuletzul cu aceasta problema in urmatorul entry ;).

Cu entuziasm,
Mihai

P.S. Tu ce o sa faci pentru lumea in care traiesti?

Un nou drum :D muhahahaha :P

Hey!

N-am mai scris de mult.. asta pentru ca am fost bizi.. foarte bizi in ultimul timp. Abia ce am fost ales presedinte ASPSE (in data de 2 octombrie) si am de gand sa fac o treaba excelenta :D. Dupa cum ma asteptam, insa, de fapt mai mult decat ma asteptam, asta presupune si multa munca.

Intre timp, daca esti curios, poti da o geana pe siteul pe care mi-am scris candidatura si mi-am organizat (si inca imi mai organizez) ideile. Siteul e aici.

Revin de indata ce pot :).

M.

Filmuletzele de la TEDx Bucuresti - finally online!

Salutare!

Au aparut, in sfarsit, filmuletzele de la TEDx Bucuresti :D. Despre experienta de la TEDx Bucuresti gasiti mai multe intr-un articol ceva mai vechi de pe blog (daca va intereseaza). Si dupa cum v-am promis in acel articol, aveti mai jos linkurile catre ele. Vizionare placuta!

http://dotsub.com/view/b2105674-c3f2-466f-bd08-83b2adb7a286

Doctorul Raed Arafat vorbeste despre cum a reusit sa infiinteze si sa puna pe picioare SMURD, crescand incredibil de mult eficienta serviciilor de interventie din Romania.


http://dotsub.com/view/cb0e9151-d10c-4f7a-9464-63d21a6ffdb3

David Sandu - creator de bijuterii care a ajuns recunoscut international, vorbeste despre invatare si creatie in domeniul sau.


http://dotsub.com/view/95df7306-0779-4f10-9489-9f72c95f102c

Sandra Ghitescu - trainer si consultant, vorbeste despre cum jocurile ne pot ajuta in dezvoltarea noastra personala.


http://dotsub.com/view/613c2d3c-ba5d-4d25-8405-8d60aefb1ef7

Alexandru Tomescu - membru al Romanian Piano Trio si violonist celebru, vorbeste despre cum a trebuit sa fie si manager si artist pentru a aduce din nou muzica clasica aproape de oamenii simpli.


Cu zambetul pe buze,
Mihai

OSE - Sportul fără violență!

Am început ziua foarte frumos :). M-am trezit de dimineață (pe la 10), am trezit-o și pe colega mea, Iulia, ne-am întâlnit și am mers împreună la expoziția foto a Organizației Studenților din Electrotehnică (OSE) - eu din partea ASPSE, ea din partea ASPSE și COGNOSIS -, pe tema „Sportul fără violență”. Când am ajuns acolo, organizatorii începeau să lipească pozele și să aranjeze expoziția. Fiind foarte ocupați, nu m-au prea băgat ei în seamă, așa că m-am hotărât să îi bag eu :D. Și nu vă gândiți că le-am pozat:

Eh, de fapt, am făcut-o și pe asta... trebuie să recunosc... poate că de-asta unii, precum este IsPaul, s-au hotărât să facă ei mișto de mine... și uite-așa, m-am trezit cu un PostIt în cap (nu știu ce scria pe el, și cunoscându-l pe Paul, nici nu cred că mi-aș dori...). Na, spuneți și voi!


Oricum, mai trebuie să știți că eu și Paul am fost colegi de cameră anul trecut. De garsonieră, de fapt. Și mai trebuie să știți că la expoziție, am observat că e și el în zonă când, în timp ce filmam liniștit, a apărut dintr-o dată fața lui pe ecranul aparatului meu... Au urmat apoi lungi povești, legate de definiția femeii (carnea din jurul cuiva), a bărbatului (prelungire inutilă a ?), despre sesiunile de odinioară în care ne uitam la Batman, jucam șeptică pe bani, dormeam ca porcii și ne deranjam vecinii, luând sticlele semiumplute de 5 litri de apă drept saci de box (nefixați, după cum v-ați prins cu siguranță deja). Eh, lasă, când băteau în țeavă să facem liniște, băteam și noi... că de... suntem pro comunicare! (Paul ar zice probabil Pro altceva, referindu-se la meditația presupusă de aceste căi de acțiune). Iulia s-a distrat și ea copios (cred, o să comenteze ea pe blog dacă nu), sau cel puțin așa părea când a pus Paul ochii, ăăă aparatul pe ea :P (eu, din spate, mă feream de Paul... chiar mă gândeam.. e bine să fii apărat de fete, că de ele nu se ia nimeni - DISCRIMINARE!!!! - apropo, cum ar suna masculinul de la feminist? Mda, misogin, aveți dreptate... chiar credeam că ne-au luat-o înainte de data asta...).

Daaar, nu e momentul pentru discuții filosofice. Mai degrabă, e momentul să vă mai poze-stesc cum s-a petrecut organizarea expoziției. Mult mai interesant decât mă așteptam... recunosc... și, într-un mod interesant, cu mult mai multă interacțiune între om și natură. Dar mai întâi, vă transmit tuturor (la toți și la toate) un pupic mare din partea lui Paul:

Și acum că sunteți mai fericiți, să vă lămuresc care era povestea cu natura. Păi, ca să pună băjetzii pozele pe care le vedeți voi în spatele lui Paul (dacă nu e el prea orbit.or) și bannerul acela mare cu Organizația Studenților din Electrotehnică, și astea toate pentru Sport fără violență (violență post sport, între galerii și reprezentanți ai cluburilor, și uneori chiar sportivi, și pentru reabilitarea imaginii ușor pătate a sportului, în urma unor evenimente mediatizate din ultima vreme), unii oameni, precum acest superMishu (Mihai Iancu, de la OSE), a făcut cascadorii tarzaniene, în jungla urbană București, în care pe semne a reușit să se adapteze cu succes... precum se poate observa mai sus:

M-a bucurat faptul că lumea s-a strâns să se uite la poze, și, sper eu, OSEul s-a făcut auzit cu această ocazie. Iată și o poză cu lume și o poză cu câteva fotografii expuse:

Na, ce să mai zic... păcat că n-ați venit și voi, v-ați fi distrat de minute... Puteați să vedeți frumusețile de poze, să stați la o poveste cu frumusețile de oameni, să militați pentru o frumusețe de cauză, și toate astea... cu FERICIIIIIREE!!!! :D:D:D


Uite și o poză cu parte din oamenii care s-au învârtit să facă lucrurile posibile (și reprezentanții jandarmeriei), și cu câteva fețe vesele si muncitoare, apoi...

P.S. (chiar dacă mai e puțin din intrarea asta) Dacă ați fost acolo, și aveți poze cu voi, dați un comment sau un mail, și le punem și pe alea sus :P





























Și așa ca de final, felicitări Andreea! (președinta OSE), pentru că te-ai gândit la o astfel de acțiune, și pentru că ai și făcut-o să se întâmple!

Cu placere,
Mihai

P.S. Mulțumiri speciale lui IsPaul, care a fost destul de dragutz să îmi permită să șeruiesc și cu voi pozele făcute de el (multe din cele din acest blog entry)

Inspirat de aerul TEDx Bucuresti

Vă salut cu Fericiiiiiree!!!!

Pentru început, ca să vedeți că vorbesc serios - Chiar există aer de TEDx București, vă atașez o poză ;). De altfel, această singură poză de la eveniment are onoarea de a fi primul membru in directorul „Memorabile” (din directorul Poze), și prin urmare, probabil că vă puteți da seama cât de fericit sunt că am participat :D.



M-am dus nevând așteptări foarte mari de la eveniment. De altfel, singurul vorbitor de care știam era domnul Raed Arafat, de care sunt sigur că ați auzit și voi ;). În rest, de nimeni. Și uite că am fost foaaarte plăcut surprins.. de atmosferă, de vorbitori, de tot. Despre vorbitori, puteti citi si voi pe siteul evenimentului. O sa vi-i prezint si eu, si o sa va povestesc, pe scurt, cam ce s-a intamplat.

Primul vorbitor a fost Alexandru Tomescu, un violonist de excepție. El a vorbit despre cum s-a hotărât să vină în țară, împreună cu colegii lui din Romanian Piano Trio, și să concerteze. A făcut asta visând, fiind curajos, dar și afișându-se la concerte cu lookuri ciudate [nu excesiv, dar neconvenționale pentru reprezentanții muzicii clasice], pentru a fi mai apropiat de publicul tânăr, și chiar mergând personal pentru a căuta sponsorizări. El spune că a învățat că pe lângă evenimentul propriu-zis, mai sunt încă două părți la fel de importante: partenerii media și sponsorii. A mai învățat și că e important să mergi prima dată la partenerii media, și abia apoi la sponsori... Mai multe, de îndată ce apare TED talku lui pe net (o sa îl pun și eu pe blog ;) ). Din seria artist și antreprenor, a vorbit și un bijutier, și nu oricine, ci David Sandu. El ne-a spus despre faptul că orice concept, orice meserie, stil, artă, are în sine o regulă. Chiar și atunci când creezi ceva nou, creezi de fapt, sau descoperi, o regulă. Povestea sa despre cum a învățat să creeze bijuterii, mi-a plăcut în mod deosebit, pentru că era despre învățare, dezvoltare personală și dezvoltare profesională, și deci, despre temele mele de interes. Bineînțeles, am apreciat și partea în care a vorbit despre legătura dintre artă și comerț, dar nu vreau să spun chiar tot aici. Fiți cu ochii în patru pe TEDx București pentru speechuri (sau pe blog, o sa apară și aici). Și pentru că am ajuns la tema învățare și dezvoltare personală, următoarea persoană despre care vă vorbesc este Sandra Ghițescu [veți observa că sunt 2 linkuri pentru ea... unul pe nume, unul pe prenume]. La TEDx, ea a vorbit despre schimbare, dezvoltare personală și joc. Mi-a placut modul în care a început să ia viata „în joacă” (metaforic vorbind), să se joace, încercand să comunice mai bine cu prietenul, incercând să se adapteze mai bine la servici, și mi-a plăcut și mai mult că i-a ieșit :D. Toată povestea o veți auzi chiar de la ea. Eu, de altfel, am și vorbit cu ea după conferință, pentru că mi-ar plăcea să colaborez, ca viitor (posibil și probabil) președinte al ASPSE. Am vorbit cu ea și pentru că am găsit ideea de joacă într-un TED tare, și pentru că m-am hotărât să o promovez inclusiv în modul în care se lucrează în aspse, dacă o să pot face acest lucru. TEDul respectiv îl „șeruiesc” și cu voi. Puteți să-i dați play, puțin mai jos:



Bineînțeles, fiind un eveniment TEDx, am vizionat împreună și două clipuri TED. Le găsiți mai jos [după care găsiți câteva cuvinte despre prezentarea doctorului Raed Arafat, ultimul vorbitor, și despre discursul care mie mi-a răspuns la multe dileme despre ce înseamnă politica, jocurile politice și de interese]:

1. Seth Godin on the tribes we lead - un TED super!, despre leadership și schimbare azi, dar mai ales mâine...




2. Dan Gilbert asks, Why are we happy? - un TED care îți deschide ochii legat de natura fericirii. Blogul meu fiind intitulat Fericiiiiiree!!!!, sunt mai mult decât încântat să vi-l prezint:





Și, după cum vă spuneam, ultimul vorbitor a fost doctorul Raed Arafat. M-a impresionat foarte mult lupta lui. O luptă dusă pentru a salva vieți, dusă cu sistemul public, dusă cu interese private, dar dusă cu scop, viziune, și fără interese ascunse. El ne-a vorbit despre greutățile întâmpinate în înființarea serviciului SMURD, despre colaboratorii săi, dar și despre conflicte, despre pașii prin care trece un proiect, o viziune, înainte să reușească (mai întâi te ignoră, apoi se luptă cu tine, apoi câștigi - preluată de la Ghandi), despre perseverență, dar și despre (apropo de talkurile de mai sus) sprijinul pe care l-a primit [„tribul creat”], sprijin primit atât din partea unor oameni cu funcții, cât și din, sau mai ales din, partea oamenilor obișnuiți. Ne-a povestit cum unul din avantajele sale, și calitățile care l-au ajutat să ajungă unde a ajuns, a fost faptul că pe măsură ce întâmpina mai multă rezistență, motivația lui creștea, în loc să scadă. A mai vorbit despre riscurile presupuse de o eventuală intrare a sistemului privat in domeniul serviciilor de urgență. Ne-a spus un punct propriu de vedere, o istorie personală remarcabilă, cu multe elemente din culise... un discurs sincer, care a devenit pentru mine punct de referință în înțelegerea politicii și a jocurilor de interese, dar și în înțelegerea misiunii celor care fac lucruri pentru viața celor din jur. A fost și va fi, pentru mine, un model de leadership personal.

Cam asta ar fi aproape tot. Aș mai menționa organizatorii - Hydra Society, cu care cu siguranță voi păstra legătura. Ei au organizat acest eveniment, și au făcut-o excelent! :).

Și acum, după 2 ore de scris la această intrare, iau și eu o pauză de somn... mâine pe la 8:40 încep o nouă zi...

Intre un examen, o intalnire cu ambasadorul Olandei si un spectacol, am mai crescut un pic :)

Azi a fost o zi foarte tare :D. Am inceput ziua cu dreptul. Ma rog, amiaza cu dreptul, pentru ca de dimineata am terminat un proiect pe care trebuia sa-l predau la examen. Si uite-asa ati aflat ca am dat si examen, si veti mai afla ca, spre norocul meu, am stiut rezolva subiectele (la un nivel acceptabil, avand in vedere numarul micutz de ore dedicat studiului). De altfel, cine a spus ca porcul nu se ingrasa in ajunul craciunului, probabil ca nu a aflat ca unii porci se nasc abia cu o zi inainte...

Si uite-asa, m-am dus frumos acasa, am atipit vreo 40-50 de minute, dupa care m-am trezit si am taiat-o spre Muzeul National de Arta Contemporana (e in Palatul Parlamentului, dar se intra pe o poarta laterala). Acolo, eram invitat la o intalnire (inpreuna cu alti colegi din ONG studentesti) cu ambasadorul Olandei, dl. Jaap Werner, care de altfel este si presedintele Asociatiei Friends of MNAC. Ce am aflat acolo? Pai am aflat ca la muzeul in cauza sunt expozitii care se tot schimba - de arta contemporana, m-am uitat cu mare incantare la exponate (aveau o galerie foto cu locuri din Bucuresti care nu mai exista, o expozitie cu poze de nunti, poze cu elemente mai mult sau mai putin socante, chiar si o expozitie de rochii). Ni s-a spus (desi nu am vazut, din pacate), ca au si o sala in care proiecteaza filme (momentan, inspirate de starea de teroare instaurata de regimul nazist, amenintarile globalizarii, schimbarea valorilor, etc.). Iata un exemplu de imagine expusa (e una din cele mai violente, sunt si mai dragutze, dar cam toate - cel putin asta a fost senzatia mea - iti transmit ceva... un sentiment, o poveste, o emotie, o valoare...)

Conversatia a fost interesanta, am discutat multe despre muzeu si peripetiile prin care trece pentru a obtine diverse facilitati, pentru a promova diverse forme de arta (de exemplu graffitiul), despre proiecte pe care le-am putea face noi, organizatiile studentesti, in parteneriat cu ei, ce ne-ar atrage pe noi sa mergem mai des, samd. Oricum, va recomand calduros sa dati o geana pe www.mnac.ro, siteul oficial al muzeului.

M-am intors acasa plin de energie. Mai ales ca aveau, pe langa operele incantatoare (pentru mine cel putin) un media lab de toata frumusetea, care m-a incantat si pe mine (ASPSE e partener intr-un proiect numit New Media School, pentru care posibilitatea de a folosi, ocazional, respectivul laborator e o suuuuper oportunitate :D), dar mai ales pe Vlady (Vlad Atanasiu, coordonatorul proiectului de care va vorbeam), care de emotie si incantare, de altfel, a scapat pe jos in statia de autobuz, fara nici un motiv aparent, altul decat insufletirea cu care vorbea, niste flyere pe jos. Bineinteles, exista si o mica problema - e destul de greu sa se intre in muzeu, pentru ca trebuie ocolita o mare parte din Casa Poporului (prin exterior), pentru a ajunge la intrarea potrivita - asta pentru ca nu primesc, de multi ani, aprobare sa faca o intrare pe la Izvor si o alee prin care sa se ajunga usor. Eh, asta este... se rezolva ele si aceste probleme cu timpul.

Oricum, pentru ca probabil sunteti psihologi, o sa va spun ca m-am gandit ca ar fi misto sa facem workshopuri de analiza produselor activitatii plecand de la exponate, si chiar grupuri care sa se ocupe cu asta (avand in vedere ca se tot schimba). De asemenea, daca o sa punem proiectiile interactive pe holurile facultatii, o sa fie super tare sa afisam poze (cu prudenta si legal) exponate intr-un mod interactiv.

Si acum, trecem la etapa (aproape) finala. Dar mai intai, sa va incant cu o poza pe care mi-am cumparat-o in aceasta ultima parte a zilei :D.

Aceasta poza frumoasa mi-am cumparat-o la un spectacol caritabil organizat de cei de la SSMB (care am aflat ca au 134 de ani vechime ca organizatie studenteasca). Ma bucur sa pot spune ca am vazut pe scena oameni foarte talentati, de la liceeni si studenti de medicina, la trupe de dans (Irish way) sau teatru (Passe Partout) bine cunoscute. Oricum, m-am simtit putin mai implinit cand am plecat. Si pentru ca se vindeau fotografii, am decis sa o cumpar pe cea de mai sus, pe care de altfel pusesem ochii cu destul timp inaintea terminarii spectacolului propriu-zis, si care imi parea cumva cunosctuta (poza din imagine nu arata chiar la fel de bine, dar mesajul transmis cred ca e la fel de puternic...).


Si in sfarsit, am ajuns acasa, si am intrat putin pe twitter, pentru a vedea ce se mai intampla in lume (ma rog, cel putin in mediile care ma intereseaza), si am descoperit un link cu o fata tanara (de vreo 11 ani), dar socant! de talentata la pictura. O pun aici, ca recompensa :P pentru rabdarea de a citi un blog entry atat de lung...



Facand o recapitulare a activitatilor culturale din ultimele 5 zile, as aduna cam asa: un festival de scurt metraje (Future Shorts, that is), un muzeu vizitat (MNAC), o discutie interesanta pe tema lui, un spectacol cuprinzand muzica, dans si teatru. Desi recunosc ca n-am fost prea activ in privinta partii cultural-artistice, in Bucuresti, pana acum, cred ca "viitorul suna bine" si "viata are gust" ;). Oricum, azi, ceva mai tarziu, ma asteapta conferinta TEDx Bucuresti, la care de-abia astept sa particip :D. Vii si tu?

Pana la ziua!

"Pana la ziua!" era o expresie des folosita de colegul meu de banca din liceu la petreceri. Intr-adevar, reuseam uneori (nu foarte des, e adevarat) sa petrecem pana incepea sa se lumineze afara. Ei, vineri, "Pana la ziua" a insemnat pentru mine altceva. A insemnat ca am stat, pentru a introduce datele unui studiu pe calculator (studiu al departamentului Research din ASPSE legat de perceptia studentilor asupra facultatii si asociatiei), pana la 5 dimineata. Si, nu din proprie initiativa, ci pentru ca sistemul meu reticulat activator ascendent nu mai facea fatza, pe la 5 a trebuit sa ma opresc. Asta pentru ca, dupa ce cu o clipa inainte o colega imi dicta raspunsul la intrebarea 4, urmatorul lucru pe care l-am sesizat era ca spunea "Mihaaai.... Mihaaaaiii" si ca se hilizea putin cu cealalta colega prezenta :). Bineinteles, dupa 3-4 saptamani de activitate intensa zi si uneori si noapte, adormisem... M-am pus la somn, si colegele mele au terminat treaba pana dimineata.

M-am trezit pe la 9, sunat fiind la telefon. M-am dus acasa, am atipit putin, apoi i-am dus inapoi cateva carti dlui. prof. Eugen Noveanu (mi le imprumutase pentru tema pe care am facut-o la psihologia invatarii). De la dansul, am mers la facultate, unde a trebuit sa le mai ajut pe colege (cele de azi-dimineata si inca 2) sa puna la punct sala pentru Conferinta Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei, in cadrul careia am fost si prezentator (si care ma bucur ca a iesit bine). Dupa conferinta, echipa organizatoare a ramas la o sedinta de feed-back, in care am pus cap la cap muuulte idei de imbunatatire pentru anul viitor (desi Duminica urmau inca 2 sectiuni ale Conferintei). Atat de multe, incat am ajuns dupa 10 acasa, in conditiile in care mancasem un lapte batut toata ziua. M-am intors acasa, mi-am facut repede 3 ochiuri si mi-am incalzit putin spanac, mi-am scos de pe internet Office, cursurile la PAI (pentru ca marti am examen), drivere pentru wireless (calculatorul fiind proaspat scos din service). Am mai intrat pe platforma de comunicare a profesorilor tari (www.profitari.ro pentru detalii), apoi m-am pus la somn. Era deja in jur de 12-1 (AM).

Putin dupa 4 m-am trezit, am facut un dus, mi-am facut bagajul si am plecat spre casa, cu trenul de 5:50. Am dormit pe tren, in toate pozitiile posibile si imposibile (in care nu as fi crezut vreodata ca as putea sa adorm). Pe la 11 m-am trezit, am vrut sa citesc la PAI dar nu am putut (cursurile erau in format PDF, nu word), asa ca am centralizat ideile de imbunatatire de la conferinta, feedbackurile primite de la profesorii din juriu si inca o serie de idei pe care as vrea sa le implementez anul viitor in asociatie. Am ajuns in jur de ora 13 in alba, a venit taica-meu dupa mine, am luat-o si pe prietena mea de acasa si am mers la mine acasa, am mancat, am povestit putin, apoi m-am dus la un prieten care o sa se opereze in Franta si cu care s-ar putea sa nu ma mai vad pana atunci, dupa care am mers la o plimbare cu prietena. Plimbare nu tocmai fericita pentru ca mi-a dat papucii :). Ma rog, e un pic reductionista formularea. Ideea e ca ea o sa lucreze in jur de 2-3 luni la vara, si, avand in vedere nevoile fiecaruia, e prea mult. M-am intors acasa, am mai povestit cu maica-mea despre reprezentare, si ce inseamna parteneriat student-profesor, am citit putin la PAI, si acum in loc sa dorm sau sa citesc, scriu pe blog despre weekendul meu interesant si plin.

Si maine, e o noua zi...

Cu cearcane,

Mihai

Trist :(

De data asta, o intrare ceva mai.. "speciala". Cred ca pentru tanarul protagonist a fost o experienta de neuitat.. in cel mai neplacut mod cu putinta..