Ai vrut vreodată să îți faci un blog anonim, în care să poți să scrii tot ce visai de fapt să scrii când ți-ai făcut blogul? Și totuși, de ce să scrii? De ce să nu spui? Oare ne e chiar atât de teamă de răspunsul spus, „privit” sau gesticulat de altcineva? Oare chiar credem că suntem singuri, și că ceilalți nu ne înțeleg? Oare chiar credem că experiența noastră e atât de importantă încât nu putem risca să fie cunoscută doar de încă două, trei persoane apropiate?
Mă gândeam, înainte să încep să scriu acest articol, că pentru cei mai mulți dintre noi, pentru cele mai multe din postările noastre, noi rămânem cei mai fideli și siguri cititori ai noștri. În rest, multă lume citește în treacăt, își face (sau nu) o părere, ne-o spune, nu ne-o spune sau ne-o spune distorsionat.
Nici noi nu suntem chiar sfinți: scriem lucrurile uneori cum sunt, alteori cum am vrea să fie, de cele mai multe ori parțial, aproape întotdeauna DIN PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE. Normal că atunci când citim, ca și atunci când scriem, tot punctul nostru de vedere e cel mai important. Dar asta funcționează și în cazul cititorilor noștri.
Și totuși, încerc să îmi dau seama ce simt când scriu. Știu că va citi ceva lume articolul (că de.. apare până și pe Facebook :) și acolo am mulți friends). Oare mă simt mai uman? Mai înțeles? Oare dacă îmi dai like chiar înseamnă că mă înțelegi? Sau că îți pasă de mine? Sau că știi despre ce vorbesc?
Și totuși, scriu pe blog.. O să pun etichetele pe care le consider cele mai relevante, o să mă uit cu interes care vor fi reacțiile pe facebook și următorul articol îl voi scrie ca și cum acest articol „nu s-a întâmplat niciodată”.
Poate că totuși primele întrebări au un răspuns mult mai simplu. Dacă ne izbește inspirația la 3:30 (cam cât e acum „ceasul”), doar n-o să ne apucăm de dat telefoane și nici n-o să ținem în noi revelațiile până la următoarea întâlnire.. oricum.. ne-am pierdut de mult obiceiul de a împărtăși (prin contact direct) bucuriile și necazurile cu cei dragi.
Gata! Destulă vorbărie.. Apropo.. tu ce te faci că faci când scrii pe blog/facebook/twitter și altele?
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
miercuri, 2 iunie 2010
De unde pana unde?
Am pregătit în ultimul timp mai multe proiecte cărora vreau să le dau viață. Nu știu dacă ți s-a întâmplat și ție să visezi, să ți se ridice părul pe tot corpul la gândul că ai putea să reușești să faci ceva... orice a fost acel ceva pentru tine. Nu știu nici dacă ți-a ieșit ceva atât de mișto, încât, cum zice marele filosof Guess Who, să crezi măcar pentru o secundă că ai lumea la picioare (lumea la picioare poate ca „șef”, poate ca cel mai bun servitor)... Nu știu dacă ți s-a întâmplat să crezi că poți face lucruri super tari, să inspiri, să fii inspirat, să crezi în oameni care să nu creadă în ideile tale, să crezi în idei care nu se potrivesc pentru oamenii din jur, sa te ajute cineva în ideile tale, dar să-ți dai seama că de fapt trage în cu totul altă parte, pentru că de fapt n-a înțeles, sau să reușești să le aliniezi pe toate.. După câțiva ani buni de voluntariat (cam 5 pentru mine), chiar dacă îmi face plăcere să mă gândesc retrospectiv și să mă întreb câte din cele de mai sus le-am făcut și ce au însemnat, lucrurile care mă inspiră cel mai mult sunt în continuare cele viitoare...
După acești ani, însă (de fapt de muuult mai repede), am învățat să-mi mușc puțin limba și să spun mai puțin despre lucrurile viitoare. Vrând nevrând, am văzut cum e să fii și susținut, și blocat (din intenții bune) în diverse planuri, să mă motivez sau să mă sabotez chiar eu, chiar sub ochii mei.. Am văzut cum oamenii sunt diferiți în atâtea feluri, și în atâtea asemănători, am văzut cum socoteala de acasă se potrivește destul de rar cu cea din târg. Am văzut curaj și am văzut și lașitate, și am văzut și cum ele nu se văd la fel din interior și din exterior, prin ochelari de soare sau infraroșii.. Poate însă că cel mai mult din toată povestea asta a contat cum și că m-am văzut pe mine.
Am pornit ca un (mare) visător, căruia cei mai buni prieteni îi spuneau că s-a prostit de la gândit „atâtea proiecte”. Deși am crezut că asta înseamnă că lumea nu merită oameni bine intenționați, m-am gândit mai bine și am înțeles că n-are nimeni niciun motiv să mă aprecieze pentru visele pe care le am, dacă nu pentru vise aștept aprecierea lor. Am început să fac, am început s-o dau în bară, apoi am mai început să și reușesc. Mi-am mai racordat visele la realitate, și da, a fost foarte dureros, apoi am mai racordat și realitatea la vise, atât cât am putut. Am văzut, totuși, că atunci când mă bucur prea mult de un plan, risc să-l las plan. Am hotărât atunci să nu-mi mai dau satisfacția de a mă bucura din plin de un proiect cât nu e realitate. Chiar și după multe încercări, am rămas un visător, dar poate un altfel de visător. Ce mi se pare foarte interesant acum e că am învățat să-mi iubesc și reușitele și eșecurile, și fericirea, exuberanța, și tristețea, frustrarea, singurătatea, și am învățat asta pentru că simt că în final viața mea își va fi meritat viața, și viața vine cu de toate, la pachet...
Cât despre proiectele de viitor, mă apropiu de ele cu teamă și cu emotii, dar și cu o mare speranță că ele vor merita apreciate ca fapte, nu ca vise. Și mai mult însă, sper că ele vor fi ale celor care se vor bucura de ele, cu bunele și relele lor, și a mea mai mult bucuria de-a fi adus o contribuție. Si cu doza de realism, sper ca fiecare vom învața să ne vedem și bunele și relele noastre, pentru a putea, ca și copiii, să avem curajul să ne tot ridicăm în picioare după fiecare cazătura, pentru a putea în final să mergem în două picioare, fără să ne limităm la a da vina pe părinți că nu ne-au ținut destul de strâns de mână...
Între căzături și sprinturi, pe pista către vise,
Mihai
vineri, 29 ianuarie 2010
Careful what you wish...
Wish I may
Wish I might
Have this I wish tonight
Are you satisfied?
Dig for gold
Dig for fame
You dig to make your name
Are you pacified?
All the wants you waste
All the things you've chased
Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around
Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbling
And you're left with just name
Where's your crown, King Nothing?
Where's your crown?
Hot and cold
Bought and Sold
A heart as hard as gold
Yeah! Are you satisfied?
Wish I might
Wish I may
You wish your life away
Are you pacified?
All the wants you've waste
All the things you've chased
Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around
Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbled
And you're left with just a thing
Where's your crown, King Nothing?
Oh, where's your crown?
Huh!
(Spoken)
I wish I may
I wish I might
Have this wish I wish tonight
I want that star
I want it now
I want it all and I don't care how
Careful what you wish
Careful what you say
Careful what you wish
You may regret it
Careful what you wish
You just might get it
Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around
Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbled
And you're left with just a name
Where's your crown, King Nothing?
Nothing
No you're just nothing
Where's your crown, King Nothing?
No you're just nothing
absolutely nothing
Off to never never land
marți, 19 ianuarie 2010
Minte sanatoasa in corp sanatos
Acum ceva (multa) vreme, am inceput sa ies la alergat cu Vale. Initial, au mai fost cativa colegi aspse-isti cu noi, cu timpul au disparut (mai putin noi si Alex, care si el a disparut o perioada buna). Mai cu fluctuatii, cu pauze si reveniri spectaculoase in minutul 90, ne-am tinut de treaba. Acum, pentru ca ne simtim atat de bine sportivi activi, si pentru am purtat unele din cele mai interesante discutii dupa alergat, sau uneori in timp ce alergam, am hotarat sa le oferim si altora experienta asta. Asa ca am facut un proiect, RunLight pe numele lui. Ce presupune? Presupune ca oamenii pot sa organizeze sau sa participe la iesiri la alergat.
Eh, destula vorbarie. Intrati pe http://runlight.wordpress.com si vedeti despre ce e vorba.
P.S. Urmatoarea alergare e joi de la 9, in Cismigiu. Detalii aici
Cu entuziasm,
Mihai :)
Eh, destula vorbarie. Intrati pe http://runlight.wordpress.com si vedeti despre ce e vorba.
P.S. Urmatoarea alergare e joi de la 9, in Cismigiu. Detalii aici
Cu entuziasm,
Mihai :)
marți, 5 ianuarie 2010
Fericiiiiree!!!!
:) Până când îmi fac eu timp să-mi revărs gândurile și sentimentele, pun și eu un clip care merită văzut, și se potrivește foarte bine cu tema blogului :D.
P.S. Ms fratelui meu că mi-a amintit de film :X
P.S. Ms fratelui meu că mi-a amintit de film :X
sâmbătă, 26 decembrie 2009
Just the two of us...
I see the crystal raindrops fall
And see the beauty of it all
Is when the sun comes shining through
To make those rainbows in my mind
When I think of you some time
And I want to spend some time with you
Just the two of us
We can make it if we try
Just the two of us
Just the two of us
Building castles in the sky
Just the two of us
You and I
We look for love, no time for tears
Wasted water's all that is
And it don't make no flowers grow
Good things might come to those who wait
Not to those who wait too late
We got to go for all we know
Just the two of us
We can make it if we try
Just the two of us
Just the two of us
Building castles in the sky
Just the two of us
You and I
I hear the crystal raindrops fall
On the window down the hall
And it becomes the morning dew
Darling, when the morning comes
And I see the morning sun
I want to be the one with you
Just the two of us
We can make it if we try
Just the two of us
Just the two of us
Building big castles way on high
Just the two of us
You and I
duminică, 20 decembrie 2009
@ Home 2.0
Stăteam aseară și mă gândeam oare de ce nu eram în cea mai bună formă, psihologic vorbind, și am făcut câteva asocieri interesante.
Pe CPI, scala Independence in Achievement (pe care sunt mai independent decât 97.5% din populație) și scala de masculinitate (pe care sunt mai feminin decât 80% din bărbați, if I am not wrong) dau rezultate interesante. Pe de o parte, îmi setez obiective înalte, proprii, adesea fără legătură cu obiectivele celor din jur, pe de altă parte, nu le urmăresc foarte agresiv. Sau, mai bine zis, când le urmăresc agresiv îmi consumă multă energie. Buun. La asta se adaugă locus of control, care la mine e foarte foarte intern, adică mă consider responsabil și pentru lucruri care țin, de fapt, într-o foarte mare măsură de alții sau alte lucruri. Prin urmare, când lucrurile nu merg cum ar fi bine să meargă, mă simt responsabil, în orice sistem în care am un rol și obiective. Nu doar că mă consider responsabil, dar mă și interesează fiecare nebunie care apare în aceste sisteme. OK!
În plus, flexibilitatea și insightfulness-ul meu sunt și ele la cote foarte mari. Asta înseamnă că pe lângă responsabilitatea asumată în modul descris mai sus, am curajul, sau poate chiar obieceiul, de a contesta modul în care fac anumite lucruri, modul în care se fac anumite lucruri de alții, dar și valorile și principiile care stau la baza acțiunilor. De aici rezultă că îmi e destul de greu să mențin un drum constant foarte mult timp. De altfel, tipul Gamma de personalitate e prin definiție mai instabil. Și toate astea în contextul în care unele lucruri (facultate, voluntariat) sunt relativ constante și independent de conflictele mele interioare, trebuiesc duse cu bine mai departe :).
Toate astea (și altele) au dus în primul rând la un open-mindedness foarte mare, dar și la o capacitate de învățare foarte mare. Poate că mă laud, dar adevărul e că nefiind setat pe anumite concepții, fiind flexibil, responsabilizându-mă foarte mult și căutând cele mai bune soluții pentru anumite probleme în locuri diverse, am ajuns să mă dezvolt foarte mult. Dar, tot astea (și altele..) duc din când în când la terminarea bateriilor, și la câte o perioadă mai depresivă, sau la câte o criză existențială în care destructurez convingerile create până atunci pentru a integra noi descoperiri științifice (de obicei), sau vechi descoperiri pe care abia le descopăr eu :). După care începe din nou nebunia și activitatea :).
Go go CPI :))
Pe CPI, scala Independence in Achievement (pe care sunt mai independent decât 97.5% din populație) și scala de masculinitate (pe care sunt mai feminin decât 80% din bărbați, if I am not wrong) dau rezultate interesante. Pe de o parte, îmi setez obiective înalte, proprii, adesea fără legătură cu obiectivele celor din jur, pe de altă parte, nu le urmăresc foarte agresiv. Sau, mai bine zis, când le urmăresc agresiv îmi consumă multă energie. Buun. La asta se adaugă locus of control, care la mine e foarte foarte intern, adică mă consider responsabil și pentru lucruri care țin, de fapt, într-o foarte mare măsură de alții sau alte lucruri. Prin urmare, când lucrurile nu merg cum ar fi bine să meargă, mă simt responsabil, în orice sistem în care am un rol și obiective. Nu doar că mă consider responsabil, dar mă și interesează fiecare nebunie care apare în aceste sisteme. OK!
În plus, flexibilitatea și insightfulness-ul meu sunt și ele la cote foarte mari. Asta înseamnă că pe lângă responsabilitatea asumată în modul descris mai sus, am curajul, sau poate chiar obieceiul, de a contesta modul în care fac anumite lucruri, modul în care se fac anumite lucruri de alții, dar și valorile și principiile care stau la baza acțiunilor. De aici rezultă că îmi e destul de greu să mențin un drum constant foarte mult timp. De altfel, tipul Gamma de personalitate e prin definiție mai instabil. Și toate astea în contextul în care unele lucruri (facultate, voluntariat) sunt relativ constante și independent de conflictele mele interioare, trebuiesc duse cu bine mai departe :).
Toate astea (și altele) au dus în primul rând la un open-mindedness foarte mare, dar și la o capacitate de învățare foarte mare. Poate că mă laud, dar adevărul e că nefiind setat pe anumite concepții, fiind flexibil, responsabilizându-mă foarte mult și căutând cele mai bune soluții pentru anumite probleme în locuri diverse, am ajuns să mă dezvolt foarte mult. Dar, tot astea (și altele..) duc din când în când la terminarea bateriilor, și la câte o perioadă mai depresivă, sau la câte o criză existențială în care destructurez convingerile create până atunci pentru a integra noi descoperiri științifice (de obicei), sau vechi descoperiri pe care abia le descopăr eu :). După care începe din nou nebunia și activitatea :).
Go go CPI :))
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Herta Muller - Discursul rostit la decernarea premiului nobel pentru literatură
Hey!
Tocmai am citit discursul Hertei Muller, care face, într-un mod demn de statutul său de laureat al premiului Nobel pentru literatură, referire la perioada comunistă și la dictaturi în general.
Dacă ești curios/curioasă, găsești discursul aici. Comentariile mele sunt de prisos. Pot însă să-ți mai spun că după ce o să dorm, o să-l recitesc și eu :).
Duminică plăcută!
Tocmai am citit discursul Hertei Muller, care face, într-un mod demn de statutul său de laureat al premiului Nobel pentru literatură, referire la perioada comunistă și la dictaturi în general.
Dacă ești curios/curioasă, găsești discursul aici. Comentariile mele sunt de prisos. Pot însă să-ți mai spun că după ce o să dorm, o să-l recitesc și eu :).
Duminică plăcută!
marți, 8 decembrie 2009
Fericiiiiiree!!!!
Ce alt titlu sa-i dau poate celei mai legate de "fericire" intrari pe blog de pana acum? Hmm. Niciun alt titlu - ca de, e blogul meu :P.
Spuneam mai devreme ca o sa pun o prezentare legata de faptul ca fericirea coreleaza foarte puternic cu a avea un scop in viata. Mai jos aveti indeplinirea promisiunii, respectiv un TED Talk al lui Martin Seligman legat de psihologia pozitiva.
Si ca sa nu las lucrurile in aer, va voi vorbi putin si despre scopul meu in viata. Mai exact, sa devin un agent de dezvoltare personala si profesionala de cele mai inalte standarde, capabil sa asist oamenii in a deveni fericiti si in a-si descoperi, urma si atinge scopul in viata. Cum? Prin terapie, coaching, mentoring, educatie si alte proiecte, care urmeaza sa fie gandite (sau aplicate). Nu a fost foarte usor sa decid sa merg in aceasta directie, la fel cum nu a fost usor sa delimitez "ce vreau sa fac?" de "cum vreau sa fac?". Cu alte cuvinte, "terapie" nu este un scop in sine, ci este un mijloc prin care aduci o anumita contributie. Contributia poate fi cunoastere, dezvoltare personala, fericire, implinire, etc. Nu zic ca demersul "trebuie" sa fie dinspre ce spre cum sau invers. De fapt, cred ca ele se impletesc la un moment dat, dar niciuna nu poate fi lasata pe dinafara. Cu ce vrei sa contribui (astfel incat sa raspunzi unei nevoi a celorlalti)? Cum vrei sa contribui (astfel incat sa-ti faca placere, sa o faci bine si sa fie in acord cu valorile/convingerile tale)?
Well.. si acest life purpose mi l-am terminat de definit in cadrul FIT, un training international pe leadership, training si facilitare. Apropo, daca ai experienta, mai ales nationala si internationala in acest tip de activitati, iti recomand sa fii pe faza si sa te inscrii. Siteul organizatiei care tine trainingurile este acesta, iar situl FIT09 (la care am participat), este acesta. Siturile nu zic insa nici pe departe cat de tareee e trainingul :D. Ideea e ca de atunci incoace, cam tot ceea ce fac si am facut merge in directia respectiva, vad valoarea si ma simt motivat sa merg mai departe :), plus ca am si invatat sa folosesc cateva instrumente care s-au dovedit si se dovedesc in continuare foarte utile.
Destula fericire pentru o zi :).
Sa ai o zi plina de inspiratie!
Me
Spuneam mai devreme ca o sa pun o prezentare legata de faptul ca fericirea coreleaza foarte puternic cu a avea un scop in viata. Mai jos aveti indeplinirea promisiunii, respectiv un TED Talk al lui Martin Seligman legat de psihologia pozitiva.
Si ca sa nu las lucrurile in aer, va voi vorbi putin si despre scopul meu in viata. Mai exact, sa devin un agent de dezvoltare personala si profesionala de cele mai inalte standarde, capabil sa asist oamenii in a deveni fericiti si in a-si descoperi, urma si atinge scopul in viata. Cum? Prin terapie, coaching, mentoring, educatie si alte proiecte, care urmeaza sa fie gandite (sau aplicate). Nu a fost foarte usor sa decid sa merg in aceasta directie, la fel cum nu a fost usor sa delimitez "ce vreau sa fac?" de "cum vreau sa fac?". Cu alte cuvinte, "terapie" nu este un scop in sine, ci este un mijloc prin care aduci o anumita contributie. Contributia poate fi cunoastere, dezvoltare personala, fericire, implinire, etc. Nu zic ca demersul "trebuie" sa fie dinspre ce spre cum sau invers. De fapt, cred ca ele se impletesc la un moment dat, dar niciuna nu poate fi lasata pe dinafara. Cu ce vrei sa contribui (astfel incat sa raspunzi unei nevoi a celorlalti)? Cum vrei sa contribui (astfel incat sa-ti faca placere, sa o faci bine si sa fie in acord cu valorile/convingerile tale)?
Well.. si acest life purpose mi l-am terminat de definit in cadrul FIT, un training international pe leadership, training si facilitare. Apropo, daca ai experienta, mai ales nationala si internationala in acest tip de activitati, iti recomand sa fii pe faza si sa te inscrii. Siteul organizatiei care tine trainingurile este acesta, iar situl FIT09 (la care am participat), este acesta. Siturile nu zic insa nici pe departe cat de tareee e trainingul :D. Ideea e ca de atunci incoace, cam tot ceea ce fac si am facut merge in directia respectiva, vad valoarea si ma simt motivat sa merg mai departe :), plus ca am si invatat sa folosesc cateva instrumente care s-au dovedit si se dovedesc in continuare foarte utile.
Destula fericire pentru o zi :).
Sa ai o zi plina de inspiratie!
Me
Despre demnitate in dezvoltare internationala cu ASR Printul Mostenitor al Norvegiei, la Universitatea din Bucuresti
Ieri a avut loc un eveniment interesant pentru interesatii de politica internationala. Mai exact, ASR (Alteta Sa Regala) printul mostenitor Haakon al Norvegiei (United Nations Development Programme Goodwill Ambasador) a tinut o prelegere pe tema demnitatii in dezvoltare internationala, referindu-se cu precadere la contributiile tarilor dezvoltate in atingerea MDG (Millenium Development Goals) in tari mai putin dezvoltate (ca tari donatoare), dar si in efortul de a implementa local acele obiective. Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Stiinte Politice. Eu am participat ca presedinte ASPSE.
Detalii despre eveniment, inclusiv despre surse de documentare cu privire la tema discutata gasiti aici.
ASR a inceput cu preconditii pentru dezvoltare, precum absenta razboiului, accesul la piete, institutii functionale, aplicarea legilor, si inca vreo 2 care mi-au scapat (probabil mancarea era una din ele). Oricum, ma gandisem, ma regandisem mai exact, ca suntem destul de norocosi ca avem toate aceste preconditii in Romania, si ca de fapt, ele nu sunt garantate de nimeni. Adica, desi ni se pare adesea ca "e normal" sa avem toate drepturile si privilegiile pe care le avem, e doar o stare actuala si nu e neaparat batuta in cuie.
Buun. Si a mai facut ASR o comparatie interesanta, vorbind despre Norvegia. Respectiv, arata cum acum 25 de ani, pe vremea mamei lui, tara era la fel de dezvoltata ca, sa zicem, Romania de azi. Acum inca 25 de ani, era comparabila cu Peru. Acum inca 50 de ani, cu Burundi (sub aspectul mortalitatii infantile). Legat de tarile subdezvoltate, ne-a sfatuit sa ne gandim la ele ca la bunici. Ele se dezvolta, insa au cadrul putin diferit. Tot el a aratat de altfel, ca dupa '90, Romania a avut o scadere a cazurilor de mortalitate infantila mai mare decat a avut Norvegia vreodata. (peste 68% in 25 de ani).
Acum, nu stiu in ce masura stiti, dar Natiunile Unite au 8 obiective mari de dezvoltare la care se lucreaza acum (Millenium Development Goales) [fara ca asta sa insemne ca ONU nu se ocupa si cu altceva]. O sa le enumar mai jos, impreuna cu starea in care se pare ca se afla [raportat la evolutia necesara pentru a fi atinse in 2015]
1. Eradicarea foametei si saraciei extreme (stam bine la nivel mondial)
[desi, vorbind cu cativa amici dupa conferinta, am constatat ca s-ar putea ca unele tari - precum China, cel mai mare producator de orice in lume, si India sa fi contribuit cam mult la statusul bun al obiectivului, fara interventia ONU]
2. Educatie primara universala (stam relativ OK)
3. Nediscriminarea pe baza de sex (stam relativ OK)
4. Sanatate infantila (stam relativ OK)
5. Sanatate materna (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
6. Combaterea HIV/SIDA si a malariei (stam relativ OK)
7. Sustenabilitatea mediului (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
8. Parteneriatul global - inclusiv acces la piete, acorduri comerciale etc (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
Raportul United Nations Development Programme vis-a-vis de evolutia spre Millenium Development Goals pe 2009 il gasiti aici.
Iata ca sansele sunt sa nu ne chiar atingem obiectivele (vorbesc la persoana 1 plural pentru ca si Romania e implicata ca tara donatoare si si-a asumat obiectivele) pana in 2015 sunt cam mici, cu exceptia saraciei extreme si a foametei. Cu atat mai mult acestea sunt puse in pericol acum, in vreme de criza economica mondiala.
Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu fac si cateva remarci filosofice, chiar si pentru mine. Mai exact, unul din vorbitori (ca au fost mai multi, ii gasiti pe situl evenimentului) spunea ca nu e suficient sa privim problemele din perspectiva unei singure discipline pentru a putea intelege fenomenele, si nici nu e suficient sa abordam interdisciplinar, ci mai mult decat interdisciplinar, intr-un mod.. anume :). N-am inteles acolo foarte bine. Ma gandeam insa ca de fapt, din perspectiva unei discipline, putem intelege foarte mult si profund o problema, dar nefiind conectati la viziunile si valorile/convingerile celorlalti, nu vom putea de fapt sa implementam rapid si eficient solutiile gasite - ma gandeam aici la Skinner, de exemplu [ca tot mi-a dat un coleg cartea lui, Beyond Dignity], si la cum ar relationa el cu problemele globale si oamenii care incearca sa le rezolve. Mai mult, va fi destul de greu sa ne transpunem in "pielea" celorlalti actori relevanti si implicati, intr-un mod cu adevarat empatic, si nu doar abstract/formal.
Si am mai observat ceva, si anume ca unii vorbitori (vreo 2) nu au scos microfonul din suportul in care fusese pus, desi se vedea ca si-ar fi dorit mobilitatea pe care ar fi castigat-o, si asta m-a amuzat putin (apropo de framing).
Aveti mai jos un filmuletz destul de asemanator cu prelegerea tinuta in Bucuresti.
Bun. Dincolo de toate informatiile si motivatia pentru a fi o parte din miscarea asta mondiala, ASR ne-a rugat sa scriem pe o hartie ce vrem sa facem pentru lumea asta si ce o sa facem in acest sens in urmatorul an. Apoi, ne-a rugat sa si spunem ce am scris (doritorii). Bineinteles ca nu m-am putut abtine :D, si impreuna cu un african venit la studii, m-am exprimat. Nu doar ca m-am exprimat, dar mi-am si definit mai bine purpose-ul. Mai exact, sa ajut oamenii sa fie fericiti si sa-si atinga scopul lor in viata. (Happiness and accomplishment of purpose). E foarte interesant, pentru ca stiam si inainte (si cred ca am si spus asta) ca vreau sa ajut oamenii sa devina fericiti si performativi (cu tot ce presupune asta), dar nu-mi venise formula cu purpose - destul de ciudat, avand in vedere ideile, oamenii si lumea in care ma invart. Asa (cine zice ca pe blog nu poti folosi elemente de oralitate a invatat prea multa - sau prea putina - romana >:P). Si legat de ce o sa fac in urmatorul an, am spus ca o sa sustin crearea unei viziuni de interconectare printre membrii ASPSE, precum si o perceptie crescuta a controlului fata de lumea de maine.
Si apropo de asta, se pare ca un scop in viata coreleaza pozitiv cu fericirea. Credeam ca am scris deja despre asta. Se pare ca nu, dar nu e nicio problema, aveti filmuletzul cu aceasta problema in urmatorul entry ;).
Cu entuziasm,
Mihai
P.S. Tu ce o sa faci pentru lumea in care traiesti?
Detalii despre eveniment, inclusiv despre surse de documentare cu privire la tema discutata gasiti aici.
ASR a inceput cu preconditii pentru dezvoltare, precum absenta razboiului, accesul la piete, institutii functionale, aplicarea legilor, si inca vreo 2 care mi-au scapat (probabil mancarea era una din ele). Oricum, ma gandisem, ma regandisem mai exact, ca suntem destul de norocosi ca avem toate aceste preconditii in Romania, si ca de fapt, ele nu sunt garantate de nimeni. Adica, desi ni se pare adesea ca "e normal" sa avem toate drepturile si privilegiile pe care le avem, e doar o stare actuala si nu e neaparat batuta in cuie.
Buun. Si a mai facut ASR o comparatie interesanta, vorbind despre Norvegia. Respectiv, arata cum acum 25 de ani, pe vremea mamei lui, tara era la fel de dezvoltata ca, sa zicem, Romania de azi. Acum inca 25 de ani, era comparabila cu Peru. Acum inca 50 de ani, cu Burundi (sub aspectul mortalitatii infantile). Legat de tarile subdezvoltate, ne-a sfatuit sa ne gandim la ele ca la bunici. Ele se dezvolta, insa au cadrul putin diferit. Tot el a aratat de altfel, ca dupa '90, Romania a avut o scadere a cazurilor de mortalitate infantila mai mare decat a avut Norvegia vreodata. (peste 68% in 25 de ani).
Acum, nu stiu in ce masura stiti, dar Natiunile Unite au 8 obiective mari de dezvoltare la care se lucreaza acum (Millenium Development Goales) [fara ca asta sa insemne ca ONU nu se ocupa si cu altceva]. O sa le enumar mai jos, impreuna cu starea in care se pare ca se afla [raportat la evolutia necesara pentru a fi atinse in 2015]
1. Eradicarea foametei si saraciei extreme (stam bine la nivel mondial)
[desi, vorbind cu cativa amici dupa conferinta, am constatat ca s-ar putea ca unele tari - precum China, cel mai mare producator de orice in lume, si India sa fi contribuit cam mult la statusul bun al obiectivului, fara interventia ONU]
2. Educatie primara universala (stam relativ OK)
3. Nediscriminarea pe baza de sex (stam relativ OK)
4. Sanatate infantila (stam relativ OK)
5. Sanatate materna (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
6. Combaterea HIV/SIDA si a malariei (stam relativ OK)
7. Sustenabilitatea mediului (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
8. Parteneriatul global - inclusiv acces la piete, acorduri comerciale etc (suntem in urma, probabil nu vom putea recupera)
Raportul United Nations Development Programme vis-a-vis de evolutia spre Millenium Development Goals pe 2009 il gasiti aici.
Iata ca sansele sunt sa nu ne chiar atingem obiectivele (vorbesc la persoana 1 plural pentru ca si Romania e implicata ca tara donatoare si si-a asumat obiectivele) pana in 2015 sunt cam mici, cu exceptia saraciei extreme si a foametei. Cu atat mai mult acestea sunt puse in pericol acum, in vreme de criza economica mondiala.
Bineinteles ca nu m-am putut abtine sa nu fac si cateva remarci filosofice, chiar si pentru mine. Mai exact, unul din vorbitori (ca au fost mai multi, ii gasiti pe situl evenimentului) spunea ca nu e suficient sa privim problemele din perspectiva unei singure discipline pentru a putea intelege fenomenele, si nici nu e suficient sa abordam interdisciplinar, ci mai mult decat interdisciplinar, intr-un mod.. anume :). N-am inteles acolo foarte bine. Ma gandeam insa ca de fapt, din perspectiva unei discipline, putem intelege foarte mult si profund o problema, dar nefiind conectati la viziunile si valorile/convingerile celorlalti, nu vom putea de fapt sa implementam rapid si eficient solutiile gasite - ma gandeam aici la Skinner, de exemplu [ca tot mi-a dat un coleg cartea lui, Beyond Dignity], si la cum ar relationa el cu problemele globale si oamenii care incearca sa le rezolve. Mai mult, va fi destul de greu sa ne transpunem in "pielea" celorlalti actori relevanti si implicati, intr-un mod cu adevarat empatic, si nu doar abstract/formal.
Si am mai observat ceva, si anume ca unii vorbitori (vreo 2) nu au scos microfonul din suportul in care fusese pus, desi se vedea ca si-ar fi dorit mobilitatea pe care ar fi castigat-o, si asta m-a amuzat putin (apropo de framing).
Aveti mai jos un filmuletz destul de asemanator cu prelegerea tinuta in Bucuresti.
Bun. Dincolo de toate informatiile si motivatia pentru a fi o parte din miscarea asta mondiala, ASR ne-a rugat sa scriem pe o hartie ce vrem sa facem pentru lumea asta si ce o sa facem in acest sens in urmatorul an. Apoi, ne-a rugat sa si spunem ce am scris (doritorii). Bineinteles ca nu m-am putut abtine :D, si impreuna cu un african venit la studii, m-am exprimat. Nu doar ca m-am exprimat, dar mi-am si definit mai bine purpose-ul. Mai exact, sa ajut oamenii sa fie fericiti si sa-si atinga scopul lor in viata. (Happiness and accomplishment of purpose). E foarte interesant, pentru ca stiam si inainte (si cred ca am si spus asta) ca vreau sa ajut oamenii sa devina fericiti si performativi (cu tot ce presupune asta), dar nu-mi venise formula cu purpose - destul de ciudat, avand in vedere ideile, oamenii si lumea in care ma invart. Asa (cine zice ca pe blog nu poti folosi elemente de oralitate a invatat prea multa - sau prea putina - romana >:P). Si legat de ce o sa fac in urmatorul an, am spus ca o sa sustin crearea unei viziuni de interconectare printre membrii ASPSE, precum si o perceptie crescuta a controlului fata de lumea de maine.
Si apropo de asta, se pare ca un scop in viata coreleaza pozitiv cu fericirea. Credeam ca am scris deja despre asta. Se pare ca nu, dar nu e nicio problema, aveti filmuletzul cu aceasta problema in urmatorul entry ;).
Cu entuziasm,
Mihai
P.S. Tu ce o sa faci pentru lumea in care traiesti?
marți, 3 noiembrie 2009
Bune si rele... despre reprezentare si altele
Hello, hello!
Mi-am dorit de mult sa scriu... dar n-am avut timp pentru asta. Mi-am dorit sa va scriu despre de ce fac ceea ce fac, despre cat de usor, sau greu e, despre multe. Apoi m-am gandit ca poate e mai bine sa vorbesc mai incolo, mai tarziu. M-am razgandit.
Despre mine. Ce sa va zic despre mine? Pai eu sunt in viata, apoi sunt om, apoi, un cetatean al Romaniei (inclusiv al Europei, in aceasta ordine). Sunt, apoi, psiholog si pedagog in devenire, si sunt si presedinte al Asociatiei Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei. Si multe altele... Ce inseamna toate astea?
Inseamna ca imi doresc o lume mai buna. Poate ca ati auzit des asta. Poate ca unii dintre voi ati inteles cam cum ar trebui sa arate, poate ca mult mai multi.. mult mai multi. Punct. Ce sa zic? Ca v-ati pierdut increderea? Ca n-aveti curaj? Ca nu stiti care e diferenta dintre "nu pot" si "nu se poate"? Nu stiu. Prefer sa zic ca.. asa ati fost invatati, asa ati vazut, asa stiti. Despre ce vorbesc? O sa va zic mai pe ocolite, asa ca sper sa aveti rabdare. Tineti minte ca daca existati, probabil va iubesc, si deci nu vreau sa va fac vreun rau. Doamne fereste!
Pai hai sa va zic ce inseamna pentru mine. Pentru voi, daca va insemna ceva, va insemna altceva. Pentru mine... Eu am fost toata viata un visator. Am facut multe lucruri, de la sah, teatru, karate, fotbal, inot, olimpiade de matematica, religie, chimie, engleza, psihologie, voluntariat, reprezentare locala, nationala... Tot felul. De ce? Unii veti zice "Frustrat". Hmm... da.. Ar merge aici piesa lui Cumicu "Toate trec". Dati un search pe youtube... Revenind la frustrare, am fost. Am iubit de cand am fost mic. M-am mirat si minunat cum reusesc oamenii astia din jurul meu sa se certe, sa se inteleaga atat de prost unii pe altii. Cam asa a inceput. Ma uitam la colegii de clasa cum se acuza reciproc de te miri ce tampenii, si apoi, cand vorbeam cu ceilalti [apropo, n-am tinut niciodata parti], vedeam cat de diferita e intentia sau interpretarea alora. Unde e greseala? In.. off.. mai tarziu o sa revin si la greseala.. daca o exista..
Dar sa revenim la frustrari. Am vazut o lume atat de frumoasa, impacata, pornind de la comunicare. Probabil ca nu intelegi ce inseamna comunicare. Si nu ma lua cu definitia din dictionar, ca nu-mi arata decat ca nu intelegi nimic. Dar cu ce sa ma iei sa vad ca ai inteles? In primul rand, nu e important sa vad eu. In al doilea rand, mai ai putina rabdare..
La inceput a fost in capul meu aceasta comunicare. Apoi, pe masura ce am continuat sa vad in oameni potential, vise, bunatate, am inceput sa patrund, poate mai bine, poate mai rau (cine stie?), dar in orice caz mai profund, toata nebunia asta cu rau si bine.
Am ajuns sa ma invart intre tot felul de oameni. De la spuma la pleava societatii. M-am invartit mai mult in spuma, pentru ca am fost binecuvantat. Dar nu va intereseaza pe voi toate astea, asa ca schimb acushica subiectul.. putina rabdare.
Hai sa va zic ce am vazut. Am vazut oameni, care vorbeau despre alti oameni, si despre cum ei sunt indreptatiti sa raneasca pentru ca si ei au fost raniti. Off! De fiecare data, de fiecare data cand unii se urau pe altii se vedeau indreptatiti sa urasca! Si incepusem si eu sa-i urasc pe cei care judecau. Si atunci, am ascultat Richard Bandler "The adventures of anybody". Si (da, ma gandesc si eu ca n-ai citit-o) atunci am scos din ea o idee, sau mai bine zis un proces. Si anume, cum devenim ceea ce observam si poate uram mai devreme. Cum cei mai anti-judecata pot ajunge mari "judecatori", cum cei mai pudici pot ajunge cei mai mari depravati, cum cei mai increzatori pot deveni marii dezamagiti de oameni, si uneori marii inselatori. Si nu doar asta e problema. Ci problema e ca ei ajung deseori sa-i raneasca, provoace, schimbe pe cei care inca nu judeca, inca nu sunt libertini, inca nu simt dezamagirea. Ca sa ii "invete".. vorba-vine. Si uite-asa. Acum, dincolo de problema lantului vicios, ca sa nu-i zic cerc, ca de.. sa fiu si eu special si sa mai ai rabdare cu mine, mai e o observatie de facut. In adancul lor, "raii" astia sunt de fapt buni, dar niste buni dezamagiti si frustrati. Dar tu poate nu le mai vezi bunatatea aia dinainte de frustrare. Si in loc sa le provoci bunatatea, le provoci in continuare frustrarea. Dar de ce zic de tine? Deseori am facut si eu la fel... Oricum, eram in liceu cand descopeream toata nebunia asta. Deci, te voi ruga sa mai ai putina, ai ghicit, rabdare.
Am ajuns la facultate. Eram un tanar virgin, religios, pasionat de oameni si de bunatatea care exista de fapt in ei. Am intrat si in asociatie, stiind ca vreau sa ma implic si sa le revelez si altora din lucrurile invatate. Primul an a trecut usor, am participat si eu la intalniri cu Consiliul Facultatii, cu studenti, cu ASPSE, cu fosti membri ai Consiliului Copiilor Spune!, am fost si la primele intalniri in Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania. Daca am invatat ceva, a fost sa nu mai judec unele lucruri considerate "tare", sa vad ca sexul nu e ceva deosebit (cum mi se parea atunci), ca nu trebuie sa fii frustrat sau rau sau altceva sa refuzi, ca e fun sa fumezi o tigara "eco" si ca nu moare lumea din asta. Mai apoi m-am prins ca e marfa si sa faci sex, si ca din nou nu trebuie sa moara lumea pentru asta. Dar a fost costisitor. Am renuntat la un cod moral, pentru a-l relativiza. Au ramas principii, dar au capatat cu totul alta forma, mult mai ancorata in efectele reale ale actiunilor decat in povesti spuse de "batrani". O invatatura? Daca eu ar trebui sa fiu frustrat/ sa proiectez/ sa activez un mecanism de aparare sau sa depasesc unul ca sa fac o chestie, nu inseamna ca toata lumea activeaza aceleasi procese pentru a face acel lucru. Deci, faza cu "trebuie sa faci ceva ca sa intelegi ce simte/gandeste persoana care o face", largely bullshit. Eh, si prin urmare am ajuns sa devalorizez multe din asa-zisele "obligatii, norme". Fara sa ma intind prea tare.
Buun, si viata a continuat. Dupa cum iti imaginezi, cu rabdare. Dar s-a si complicat. Oameni care "stiu despre ce vorbesc". Nu, pe bune, chiar stiu despre ce vorbesc, au inceput sa ma convinga pe mine ca cine e vinovat pentru ce. Ca oamenii din conducerea facultatii au gresit cu x si y, ba ca studentii nu si-au facut treaba, ca trebuie sa fie totul stiintific si fara echivoc, ca de fapt trebuie sa ne dam seama ca nu totul poate fi masurat cu cantarul si alte paradoxuri de la diversi si diverse. Nu vreau sa o zic ironic. Parerile sunt "profunde", in sensul ca fiecare persoana care imi zicea lucrurile astea avea un sistem foarte complex de argumente si experiente care l-au invatzat ceva. Eh, si in perioada asta, dincolo de framantarile astea filosofice, in care ma gandeam de la daca va trebui sa fac o greva in facultate sau daca studentii trebuie educati mai bine, sau daca e mai bine sa ma apuc de altceva, am avut o viata foarte interesanta. Pentru ca la un moment dat mi-am luat mai multe pe cap decat putem duce.
De ce? Pentru ca dincolo de toate gandurile astea, vedeam valoarea multor lucruri care puteau sa se intample, si din moment ce le vedeam valoarea si posibilitatea sa se intample (de la baza de date cu absolventi, la un sistem de reprezentare fiabil, la chestionarea intereselor studentilor si integrarea lor in activitatea ASPSE, la multe altele) consideram ca trebuie sa se intample, si din moment ce nimeni altcineva nu le facea, consideram ca EU trebuie sa le fac. Ti se pare normal? Ti se pare o prostie? Inainte sa ti se para, te-as intreba daca ai inteles. Si daca zici da, nu stiu ce sa zic, ma indoiesc. Stii de ce? Pentru ca s-a intamplat ca din februarie pana in iunie de diminieata pana noaptea tarziu sa fac doar activitati de voluntariat. Pentru ca mergeam si la cate trei, chiar patru sedinte pe zi. Pentru ca mancam deseori la 8 seara prima data. Pentru ca o fata aveam langa mine doar la telefon, in 20 din 23 de zile. Pentru ca din februarie pana in iunie am tusit toata perioada. Doctorita nu stia ce am, imi zicea sa stau in pat, eu ii ziceam ca nu am timp, ea imi dadea medicamente, eu le luam, dar cu acelasi regim. Mi-a trecut cand n-am mai luat medicamente, dupa ce m-am speriat ca s-ar putea sa le iau toata viata. Eh.. dar au trecut. Cu ce emotii? Cu ce ganduri? Cu ce sacrificii? Cu atatea cate am fost pregatit sa fac.. cu toate cate am fost pregatit sa le fac...
Aaaa.. dar am uitat sa-ti zic ceva. Ce? Am dat-o in bara. Da, cu regimul ala de dimineata pana noaptea, am dat-o in bara. Am subperformat la majoritatea chestiilor pe care am vrut sa le fac. Ma judeci? Ai tot dreptul. Mi-am asumat mai mult decat puteam duce, si n-am putut duce la nivel inalt. Ma judeci? Ai tot dreptul. Am gresit. Sunt un om rau? Sunt un om rau pentru ca am vazut mai multe lucruri care trebuiau si erau atat de important sa fie facute decat erau oameni dispusi, constienti si competenti sa le faca? Ma judeci? Nu, ma judeci pentru ca am gresit. Sau nu ma judeci. Nu stii ce am simtit, ce am trait, cata speranta, cata amagire, dezamagire si fericire pentru ce a mers fie rau, fie bine. Intelegi mai mult? Nu stiu... Aaa, am uitat sa-ti spun. M-am bagat in conflicte din care uneori am iesit lovit din ambele directii, nu m-am bagat in altele din care am iesit la fel. Si da, m-am bagat doar pentru lucruri in care am crezut, si nu ca am crezut eu, ca erau declarate formal ca fiind necesitati de.. o lume.. sau ma rog, macar o Europa. Din fericire, n-am avut persoane suficient de frustrate in jur, la niciun nivel, incat sa imi puna betze in roate prea tare. Nici eu n-am facut atat de mult tam-tam. Ma judeci? Inteleg, poate ai dreptate.
Si apoi am invatzat, ca scopul nu e sa castig eu bataliile tuturor, si ca nici macar nu pot sa le castig. Mi-au trebuit luni de raceala, un atac de panica, abstinenta.. nu mai zic, bani cheltuiti, socuri de tot felul date mai multora, ganduri si rasganduri, a trebuit sa indur opozitia si judecata, ca tot vorbim de judecata, negativa, a celor pentru care luptam, indoiala, altele. Si sunt doar unul din cei care am indurat toate astea, si carora ni s-a spus, uneori multumesc. Mi s-a spus mai mult mai tarziu, dar nu la inceput. Am acum 4 ani intregi de reprezentare serioasa, 2 in facultate, cand am inceput sa mai primesc si aprecieri. Modeste, moderate. De ce? Ca din nimic sa faci ceva, e mai greu.. Dar in fine, nu te mai tin la povesti cu asta, ca poate nu mai ai rabdare. Revin la lectie.
Pai lectia e ca nu pot, nu trebuie si nu e treaba mea sa salvez pe toata lumea. Dar e o lectie invatata intr-un mod foarte ciudatzel. Am dezamagit, am sacrificat, am esuat, am suferit, am facut, poate, uneori pe altii sa sufere, fara ca macar sa stiu sau si stiind, ca sa invat ca povara lumii nu e treaba mea. Zic ca am invatat lectia foarte ciudatzel pentru ca nu simt de fapt ca povara lumii nu e treaba mea. Pentru lucrurile la care am solutii, ma simt mai mult decat responsabil sa aduc o contributie, dar ca aceasta contributie e cea mai valoroasa atunci cand ii inveti pe altii (pe beneficiari, pe cei pentru care e contributia) sa-si creeze beneficiul respectiv de unii singuri. E mai valoroasa cand nu ii faci dependenti de tine. Eh, suna usor. Da stii ce? Nu, chiar nu e usor deloc! E foarte foarte greu! Cand ai lucruri, insigturi, competente pentru care ai trecut prin multe sa le castigi (poate nu sunt nimic pentru tine, dar pentru mine au fost multe), e greu sa ii lasi pe altii sa-si ia credit, laude, pentru ele mai tarziu. Si nu e din egoism. Daca asa m-ai judecat, ca egoist, eh, poate ai dreptate, dar pentru mine nu e. E mai degraba pentru ca unele lucruri devin atat de atasate de noi, ne identificam atat de mult cu ele, incat ne e greu sa le dam drumul. Cand le vedem in jur, le vedem ca parte din noi, si ni se pare normal sa fie recunoscute ca atare. Mai ales daca n-am primit prea mult ajutor in castigarea lor, dar, de fapt, indiferent de cat ajutor am primit, le simtim ca tot ale noastre.
Buuun, si, dupa toata agitatia, transpiratia si inspiratia, am trecut mai departe. De ce? Pentru ca in primul rand am hotarat ca daca vreau sa aduc valoare, atunci valoarea adusa e cea mai importanta. Pe locul 2,3,4,5,6.... vine si recunoasterea aducatorului de valoare, propriul viitor, etc. Am avut si norocul de a ma hotara ce vreau sa fie viata mea - sursa de dezvoltare pentru altii. Si am inceput ca, uneori, sa nu mai spun ideile mele, sa nu le pun in fatza, sa cer parerea altora si cand stiam solutii foarte bune pentru unele probleme. Sa mai cedez din ownership, sa facilitez realizarea unor lucruri de catre altii. Mai esti aici?
Mai esti, altfel nu stiai ce scriu acum. Pai mai esti, pentru ca asta nu e tot. Dupa toata povestea asta (care dupa cum iti dai seama e inca mult incompleta), dupa povesti cu "batranii" si extras invataminte importante (ma refer aici mai ales la alumni), a inceput un nou an, in care am devenit si mai implicat in toata nebunia asta numita miscare studenteasca.
De data asta, insa, am intrat cu niste lectii:
- Oamenii gandesc, adica o discutie reala cu ei chiar poate da rezultate
- Oamenii gandesc diferit
- Oamenii ar vrea binele, dar uneori nu mai cred in el
- Daca vrei sa obtii ceva, atunci te gandesti cum poti obtine acel ceva, nu cine e de vina pentru ca nu-l obtii.
- Ca cetatean, daca investesti in unele aspecte, in timp ce faci rau in altele / le neglijezi pe altele, n-ai rezolvat mare branza
- Sunt responsabil pentru propriul destin
- Nu sunt Dumnezeu sa decid cum trebuie sa arate lumea, dar pot avea preferinte
- Multe altele.
Si am inceput acest nou an cu multe lucruri, idei, planuri. Si stii ce? Lumea, chiar dupa multe sacrificii, dovezi de loialitate, competenta, tot se indoieste de ele. Si stii ce? Asta e! Da, e greu, sa ai idei bune, sa stii ca lumea stie ca esti serios, si totusi sa se indoiasca de unele din ele. Si aceasta indoiala e ceva mai complexa decat pare la prima vedere. Ea vine adesea din cauza ca uneori persoanele respective pleaca de la alte idei, principii, convingeri. Si nu ca n-ar avea incredere in tine, dar au mai multa incredere in ei insisi, in lucrurile pe care le-au vazut in jur, in modul in care le-au interpretat. Si la fel faci si tu, egoistule! Si la fel fac si eu, egoist. Cred mai mult in ale mele. Ei mai mult in ale lor. Unde e adevarul? Inca o serie de intrebari, tocmai pe cand lucrurile incepeau sa fie clare...
Intrebarile nu se termina niciodata. Cand ti se pare ca ai scapat, mai vezi o tura. Dar stai! Asta vorbeam si cu un coleg de liceu la balul de absolvire... Ca, daca ar fi cunoasterea un cerc, si am vedea cerul, cand ajungem la cer, vedem inca un cer... si tot asa... Dar parca acum o stiu mai bine.. parca acum, am inceput [inceput!] sa inteleg si eu ce e cu intelesul. Intelegeam si atunci cum vine un cer dupa alt cer, dar acum, e cu totul altceva. Sau nu cu totul, dar e altceva. Mi-a trebuit cam mult...
Multe ar mai fi de zis, mai ales acum. Dar ce rost are sa ma mai bagi pe mine in seama? Iesi in lume, incearca s-o schimbi, vezi cum e sa simti succesul si esecul, vezi cum e sa nu mearga lucrurile ca la carte, nu da vina pe ce merge prost, pe cine merge prost, asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce faci, fii constient ca nimeni nu e dator sa-ti impartaseasca viziunea, chiar daca ar fi bine, lupta pentru ea fara sa ranesti, invata si dezvolta-te din fiecare experienta, nu uita sa-ti traiesti si viata, ca nu ti-o da nimeni inapoi, aminteste-ti de parinti, care te iubesc, indiferent ce faci, pretuieste oamenii din jur care n-au ajuns atat de departe cat aspiri tu sa ajungi, iubeste totul, totul, ai rabdare, lasa-i pe altii sa descopere, daca iti dai seama ca le face rau sa le zici in fata, aminteste-ti ca cea mai sigura cale de a impinge pe cineva la o catastrofa e sa-l aperi prea tare de mai micile accidente, si daca-ti iese bine, da-mi si mie un email si zi-mi cum ai reusit.
Daca ai avut rabdare, iti multumesc. Sper ca a meritat si pentru tine.
Cu drag,
Mi Shu
Mi-am dorit de mult sa scriu... dar n-am avut timp pentru asta. Mi-am dorit sa va scriu despre de ce fac ceea ce fac, despre cat de usor, sau greu e, despre multe. Apoi m-am gandit ca poate e mai bine sa vorbesc mai incolo, mai tarziu. M-am razgandit.
Despre mine. Ce sa va zic despre mine? Pai eu sunt in viata, apoi sunt om, apoi, un cetatean al Romaniei (inclusiv al Europei, in aceasta ordine). Sunt, apoi, psiholog si pedagog in devenire, si sunt si presedinte al Asociatiei Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei. Si multe altele... Ce inseamna toate astea?
Inseamna ca imi doresc o lume mai buna. Poate ca ati auzit des asta. Poate ca unii dintre voi ati inteles cam cum ar trebui sa arate, poate ca mult mai multi.. mult mai multi. Punct. Ce sa zic? Ca v-ati pierdut increderea? Ca n-aveti curaj? Ca nu stiti care e diferenta dintre "nu pot" si "nu se poate"? Nu stiu. Prefer sa zic ca.. asa ati fost invatati, asa ati vazut, asa stiti. Despre ce vorbesc? O sa va zic mai pe ocolite, asa ca sper sa aveti rabdare. Tineti minte ca daca existati, probabil va iubesc, si deci nu vreau sa va fac vreun rau. Doamne fereste!
Pai hai sa va zic ce inseamna pentru mine. Pentru voi, daca va insemna ceva, va insemna altceva. Pentru mine... Eu am fost toata viata un visator. Am facut multe lucruri, de la sah, teatru, karate, fotbal, inot, olimpiade de matematica, religie, chimie, engleza, psihologie, voluntariat, reprezentare locala, nationala... Tot felul. De ce? Unii veti zice "Frustrat". Hmm... da.. Ar merge aici piesa lui Cumicu "Toate trec". Dati un search pe youtube... Revenind la frustrare, am fost. Am iubit de cand am fost mic. M-am mirat si minunat cum reusesc oamenii astia din jurul meu sa se certe, sa se inteleaga atat de prost unii pe altii. Cam asa a inceput. Ma uitam la colegii de clasa cum se acuza reciproc de te miri ce tampenii, si apoi, cand vorbeam cu ceilalti [apropo, n-am tinut niciodata parti], vedeam cat de diferita e intentia sau interpretarea alora. Unde e greseala? In.. off.. mai tarziu o sa revin si la greseala.. daca o exista..
Dar sa revenim la frustrari. Am vazut o lume atat de frumoasa, impacata, pornind de la comunicare. Probabil ca nu intelegi ce inseamna comunicare. Si nu ma lua cu definitia din dictionar, ca nu-mi arata decat ca nu intelegi nimic. Dar cu ce sa ma iei sa vad ca ai inteles? In primul rand, nu e important sa vad eu. In al doilea rand, mai ai putina rabdare..
La inceput a fost in capul meu aceasta comunicare. Apoi, pe masura ce am continuat sa vad in oameni potential, vise, bunatate, am inceput sa patrund, poate mai bine, poate mai rau (cine stie?), dar in orice caz mai profund, toata nebunia asta cu rau si bine.
Am ajuns sa ma invart intre tot felul de oameni. De la spuma la pleava societatii. M-am invartit mai mult in spuma, pentru ca am fost binecuvantat. Dar nu va intereseaza pe voi toate astea, asa ca schimb acushica subiectul.. putina rabdare.
Hai sa va zic ce am vazut. Am vazut oameni, care vorbeau despre alti oameni, si despre cum ei sunt indreptatiti sa raneasca pentru ca si ei au fost raniti. Off! De fiecare data, de fiecare data cand unii se urau pe altii se vedeau indreptatiti sa urasca! Si incepusem si eu sa-i urasc pe cei care judecau. Si atunci, am ascultat Richard Bandler "The adventures of anybody". Si (da, ma gandesc si eu ca n-ai citit-o) atunci am scos din ea o idee, sau mai bine zis un proces. Si anume, cum devenim ceea ce observam si poate uram mai devreme. Cum cei mai anti-judecata pot ajunge mari "judecatori", cum cei mai pudici pot ajunge cei mai mari depravati, cum cei mai increzatori pot deveni marii dezamagiti de oameni, si uneori marii inselatori. Si nu doar asta e problema. Ci problema e ca ei ajung deseori sa-i raneasca, provoace, schimbe pe cei care inca nu judeca, inca nu sunt libertini, inca nu simt dezamagirea. Ca sa ii "invete".. vorba-vine. Si uite-asa. Acum, dincolo de problema lantului vicios, ca sa nu-i zic cerc, ca de.. sa fiu si eu special si sa mai ai rabdare cu mine, mai e o observatie de facut. In adancul lor, "raii" astia sunt de fapt buni, dar niste buni dezamagiti si frustrati. Dar tu poate nu le mai vezi bunatatea aia dinainte de frustrare. Si in loc sa le provoci bunatatea, le provoci in continuare frustrarea. Dar de ce zic de tine? Deseori am facut si eu la fel... Oricum, eram in liceu cand descopeream toata nebunia asta. Deci, te voi ruga sa mai ai putina, ai ghicit, rabdare.
Am ajuns la facultate. Eram un tanar virgin, religios, pasionat de oameni si de bunatatea care exista de fapt in ei. Am intrat si in asociatie, stiind ca vreau sa ma implic si sa le revelez si altora din lucrurile invatate. Primul an a trecut usor, am participat si eu la intalniri cu Consiliul Facultatii, cu studenti, cu ASPSE, cu fosti membri ai Consiliului Copiilor Spune!, am fost si la primele intalniri in Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania. Daca am invatat ceva, a fost sa nu mai judec unele lucruri considerate "tare", sa vad ca sexul nu e ceva deosebit (cum mi se parea atunci), ca nu trebuie sa fii frustrat sau rau sau altceva sa refuzi, ca e fun sa fumezi o tigara "eco" si ca nu moare lumea din asta. Mai apoi m-am prins ca e marfa si sa faci sex, si ca din nou nu trebuie sa moara lumea pentru asta. Dar a fost costisitor. Am renuntat la un cod moral, pentru a-l relativiza. Au ramas principii, dar au capatat cu totul alta forma, mult mai ancorata in efectele reale ale actiunilor decat in povesti spuse de "batrani". O invatatura? Daca eu ar trebui sa fiu frustrat/ sa proiectez/ sa activez un mecanism de aparare sau sa depasesc unul ca sa fac o chestie, nu inseamna ca toata lumea activeaza aceleasi procese pentru a face acel lucru. Deci, faza cu "trebuie sa faci ceva ca sa intelegi ce simte/gandeste persoana care o face", largely bullshit. Eh, si prin urmare am ajuns sa devalorizez multe din asa-zisele "obligatii, norme". Fara sa ma intind prea tare.
Buun, si viata a continuat. Dupa cum iti imaginezi, cu rabdare. Dar s-a si complicat. Oameni care "stiu despre ce vorbesc". Nu, pe bune, chiar stiu despre ce vorbesc, au inceput sa ma convinga pe mine ca cine e vinovat pentru ce. Ca oamenii din conducerea facultatii au gresit cu x si y, ba ca studentii nu si-au facut treaba, ca trebuie sa fie totul stiintific si fara echivoc, ca de fapt trebuie sa ne dam seama ca nu totul poate fi masurat cu cantarul si alte paradoxuri de la diversi si diverse. Nu vreau sa o zic ironic. Parerile sunt "profunde", in sensul ca fiecare persoana care imi zicea lucrurile astea avea un sistem foarte complex de argumente si experiente care l-au invatzat ceva. Eh, si in perioada asta, dincolo de framantarile astea filosofice, in care ma gandeam de la daca va trebui sa fac o greva in facultate sau daca studentii trebuie educati mai bine, sau daca e mai bine sa ma apuc de altceva, am avut o viata foarte interesanta. Pentru ca la un moment dat mi-am luat mai multe pe cap decat putem duce.
De ce? Pentru ca dincolo de toate gandurile astea, vedeam valoarea multor lucruri care puteau sa se intample, si din moment ce le vedeam valoarea si posibilitatea sa se intample (de la baza de date cu absolventi, la un sistem de reprezentare fiabil, la chestionarea intereselor studentilor si integrarea lor in activitatea ASPSE, la multe altele) consideram ca trebuie sa se intample, si din moment ce nimeni altcineva nu le facea, consideram ca EU trebuie sa le fac. Ti se pare normal? Ti se pare o prostie? Inainte sa ti se para, te-as intreba daca ai inteles. Si daca zici da, nu stiu ce sa zic, ma indoiesc. Stii de ce? Pentru ca s-a intamplat ca din februarie pana in iunie de diminieata pana noaptea tarziu sa fac doar activitati de voluntariat. Pentru ca mergeam si la cate trei, chiar patru sedinte pe zi. Pentru ca mancam deseori la 8 seara prima data. Pentru ca o fata aveam langa mine doar la telefon, in 20 din 23 de zile. Pentru ca din februarie pana in iunie am tusit toata perioada. Doctorita nu stia ce am, imi zicea sa stau in pat, eu ii ziceam ca nu am timp, ea imi dadea medicamente, eu le luam, dar cu acelasi regim. Mi-a trecut cand n-am mai luat medicamente, dupa ce m-am speriat ca s-ar putea sa le iau toata viata. Eh.. dar au trecut. Cu ce emotii? Cu ce ganduri? Cu ce sacrificii? Cu atatea cate am fost pregatit sa fac.. cu toate cate am fost pregatit sa le fac...
Aaaa.. dar am uitat sa-ti zic ceva. Ce? Am dat-o in bara. Da, cu regimul ala de dimineata pana noaptea, am dat-o in bara. Am subperformat la majoritatea chestiilor pe care am vrut sa le fac. Ma judeci? Ai tot dreptul. Mi-am asumat mai mult decat puteam duce, si n-am putut duce la nivel inalt. Ma judeci? Ai tot dreptul. Am gresit. Sunt un om rau? Sunt un om rau pentru ca am vazut mai multe lucruri care trebuiau si erau atat de important sa fie facute decat erau oameni dispusi, constienti si competenti sa le faca? Ma judeci? Nu, ma judeci pentru ca am gresit. Sau nu ma judeci. Nu stii ce am simtit, ce am trait, cata speranta, cata amagire, dezamagire si fericire pentru ce a mers fie rau, fie bine. Intelegi mai mult? Nu stiu... Aaa, am uitat sa-ti spun. M-am bagat in conflicte din care uneori am iesit lovit din ambele directii, nu m-am bagat in altele din care am iesit la fel. Si da, m-am bagat doar pentru lucruri in care am crezut, si nu ca am crezut eu, ca erau declarate formal ca fiind necesitati de.. o lume.. sau ma rog, macar o Europa. Din fericire, n-am avut persoane suficient de frustrate in jur, la niciun nivel, incat sa imi puna betze in roate prea tare. Nici eu n-am facut atat de mult tam-tam. Ma judeci? Inteleg, poate ai dreptate.
Si apoi am invatzat, ca scopul nu e sa castig eu bataliile tuturor, si ca nici macar nu pot sa le castig. Mi-au trebuit luni de raceala, un atac de panica, abstinenta.. nu mai zic, bani cheltuiti, socuri de tot felul date mai multora, ganduri si rasganduri, a trebuit sa indur opozitia si judecata, ca tot vorbim de judecata, negativa, a celor pentru care luptam, indoiala, altele. Si sunt doar unul din cei care am indurat toate astea, si carora ni s-a spus, uneori multumesc. Mi s-a spus mai mult mai tarziu, dar nu la inceput. Am acum 4 ani intregi de reprezentare serioasa, 2 in facultate, cand am inceput sa mai primesc si aprecieri. Modeste, moderate. De ce? Ca din nimic sa faci ceva, e mai greu.. Dar in fine, nu te mai tin la povesti cu asta, ca poate nu mai ai rabdare. Revin la lectie.
Pai lectia e ca nu pot, nu trebuie si nu e treaba mea sa salvez pe toata lumea. Dar e o lectie invatata intr-un mod foarte ciudatzel. Am dezamagit, am sacrificat, am esuat, am suferit, am facut, poate, uneori pe altii sa sufere, fara ca macar sa stiu sau si stiind, ca sa invat ca povara lumii nu e treaba mea. Zic ca am invatat lectia foarte ciudatzel pentru ca nu simt de fapt ca povara lumii nu e treaba mea. Pentru lucrurile la care am solutii, ma simt mai mult decat responsabil sa aduc o contributie, dar ca aceasta contributie e cea mai valoroasa atunci cand ii inveti pe altii (pe beneficiari, pe cei pentru care e contributia) sa-si creeze beneficiul respectiv de unii singuri. E mai valoroasa cand nu ii faci dependenti de tine. Eh, suna usor. Da stii ce? Nu, chiar nu e usor deloc! E foarte foarte greu! Cand ai lucruri, insigturi, competente pentru care ai trecut prin multe sa le castigi (poate nu sunt nimic pentru tine, dar pentru mine au fost multe), e greu sa ii lasi pe altii sa-si ia credit, laude, pentru ele mai tarziu. Si nu e din egoism. Daca asa m-ai judecat, ca egoist, eh, poate ai dreptate, dar pentru mine nu e. E mai degraba pentru ca unele lucruri devin atat de atasate de noi, ne identificam atat de mult cu ele, incat ne e greu sa le dam drumul. Cand le vedem in jur, le vedem ca parte din noi, si ni se pare normal sa fie recunoscute ca atare. Mai ales daca n-am primit prea mult ajutor in castigarea lor, dar, de fapt, indiferent de cat ajutor am primit, le simtim ca tot ale noastre.
Buuun, si, dupa toata agitatia, transpiratia si inspiratia, am trecut mai departe. De ce? Pentru ca in primul rand am hotarat ca daca vreau sa aduc valoare, atunci valoarea adusa e cea mai importanta. Pe locul 2,3,4,5,6.... vine si recunoasterea aducatorului de valoare, propriul viitor, etc. Am avut si norocul de a ma hotara ce vreau sa fie viata mea - sursa de dezvoltare pentru altii. Si am inceput ca, uneori, sa nu mai spun ideile mele, sa nu le pun in fatza, sa cer parerea altora si cand stiam solutii foarte bune pentru unele probleme. Sa mai cedez din ownership, sa facilitez realizarea unor lucruri de catre altii. Mai esti aici?
Mai esti, altfel nu stiai ce scriu acum. Pai mai esti, pentru ca asta nu e tot. Dupa toata povestea asta (care dupa cum iti dai seama e inca mult incompleta), dupa povesti cu "batranii" si extras invataminte importante (ma refer aici mai ales la alumni), a inceput un nou an, in care am devenit si mai implicat in toata nebunia asta numita miscare studenteasca.
De data asta, insa, am intrat cu niste lectii:
- Oamenii gandesc, adica o discutie reala cu ei chiar poate da rezultate
- Oamenii gandesc diferit
- Oamenii ar vrea binele, dar uneori nu mai cred in el
- Daca vrei sa obtii ceva, atunci te gandesti cum poti obtine acel ceva, nu cine e de vina pentru ca nu-l obtii.
- Ca cetatean, daca investesti in unele aspecte, in timp ce faci rau in altele / le neglijezi pe altele, n-ai rezolvat mare branza
- Sunt responsabil pentru propriul destin
- Nu sunt Dumnezeu sa decid cum trebuie sa arate lumea, dar pot avea preferinte
- Multe altele.
Si am inceput acest nou an cu multe lucruri, idei, planuri. Si stii ce? Lumea, chiar dupa multe sacrificii, dovezi de loialitate, competenta, tot se indoieste de ele. Si stii ce? Asta e! Da, e greu, sa ai idei bune, sa stii ca lumea stie ca esti serios, si totusi sa se indoiasca de unele din ele. Si aceasta indoiala e ceva mai complexa decat pare la prima vedere. Ea vine adesea din cauza ca uneori persoanele respective pleaca de la alte idei, principii, convingeri. Si nu ca n-ar avea incredere in tine, dar au mai multa incredere in ei insisi, in lucrurile pe care le-au vazut in jur, in modul in care le-au interpretat. Si la fel faci si tu, egoistule! Si la fel fac si eu, egoist. Cred mai mult in ale mele. Ei mai mult in ale lor. Unde e adevarul? Inca o serie de intrebari, tocmai pe cand lucrurile incepeau sa fie clare...
Intrebarile nu se termina niciodata. Cand ti se pare ca ai scapat, mai vezi o tura. Dar stai! Asta vorbeam si cu un coleg de liceu la balul de absolvire... Ca, daca ar fi cunoasterea un cerc, si am vedea cerul, cand ajungem la cer, vedem inca un cer... si tot asa... Dar parca acum o stiu mai bine.. parca acum, am inceput [inceput!] sa inteleg si eu ce e cu intelesul. Intelegeam si atunci cum vine un cer dupa alt cer, dar acum, e cu totul altceva. Sau nu cu totul, dar e altceva. Mi-a trebuit cam mult...
Multe ar mai fi de zis, mai ales acum. Dar ce rost are sa ma mai bagi pe mine in seama? Iesi in lume, incearca s-o schimbi, vezi cum e sa simti succesul si esecul, vezi cum e sa nu mearga lucrurile ca la carte, nu da vina pe ce merge prost, pe cine merge prost, asuma-ti responsabilitatea pentru ceea ce faci, fii constient ca nimeni nu e dator sa-ti impartaseasca viziunea, chiar daca ar fi bine, lupta pentru ea fara sa ranesti, invata si dezvolta-te din fiecare experienta, nu uita sa-ti traiesti si viata, ca nu ti-o da nimeni inapoi, aminteste-ti de parinti, care te iubesc, indiferent ce faci, pretuieste oamenii din jur care n-au ajuns atat de departe cat aspiri tu sa ajungi, iubeste totul, totul, ai rabdare, lasa-i pe altii sa descopere, daca iti dai seama ca le face rau sa le zici in fata, aminteste-ti ca cea mai sigura cale de a impinge pe cineva la o catastrofa e sa-l aperi prea tare de mai micile accidente, si daca-ti iese bine, da-mi si mie un email si zi-mi cum ai reusit.
Daca ai avut rabdare, iti multumesc. Sper ca a meritat si pentru tine.
Cu drag,
Mi Shu
marți, 25 august 2009
And I wonder...
Do you wonder what it means to find your dreams?
Feel that moment, when you know, you are, do, feel, think and have just how you dream to... that moment, when your life has purpose, and every moment since that moment, every moment you keep your purpose, and your dreams, and actions, and feelings, and happiness... Is it worth the fight to get there? Is it worth a thought, and an action, every single day of your life? Is it worth ocasionally fighting your friends, being called names, being made fun of, hurt, fought against, is it worth being slammed against the ground and left alone, for a while.. if in the end you get to your dreams? Is it worth the courage to face it all?
I ask you because.. if your answer is no.. I wonder.. if know.. what it means.. to find your dreams..
Enjoying another day of purpose..
M.
luni, 24 august 2009
Do something that scares you.. every day!
Fa ceva ce te sperie.. in fiecare zi! Ieri a fost o zi interesanta. Am plecat de la bunici spre casa pentru a ma intalni cu un foarte bun prieten intors din Frantza, dupa o operatie foarte complicata. Am ajuns la gara, si.. surpriza! trenul cu care trebuia sa merg era anulat. Asa ca am decis sa iau ocazia. Nu e mare lucru, dar eu am mai luat ocazia o singura data... era nasol si pentru ca in oraselul mic in care stau bunicii mei, majoritatea lumii ii cunoaste (aveau un local.. unul din putinele, bunica-mea fusese invatatoare..), si deci, pe langa riscul de a nu fi luat de nimeni, mai era si riscul de a fi recunoscut si de a umbla vorba in sat ca vai de mine ce minune, nepotul lui Szalai a luat ocazia... in fine.. ciudat, dar adevarat (si ca in orice localitate mica, oamenii tind sa fie prudenti sa nu intre in "gura lumii").
Eh.. dupa 20 de minute de fluturat mana la cateva zeci de masini si indurat putina ploaie, am luat pana la urma ocazia din Ocna Mures pana in Teius, unde tocmai se pregatea sa plece un Intercity spre Alba Iulia.. dar fiindca pretul biletului era de 15.3 RON, am hotarat sa raman acolo. Si am inceput sa sun prietenii si fosti colegi de clasa sa vina dupa mine. Asta era, dupa ocazie, al doilea lucru care depasea usor comfort zone-ul meu.. pentru am sunat inclusiv o colega cu care n-am prea vorbit ultimii doi ani :-". Din fericire, n-am patit nimic, si un prieten bun si foarte foarte vechi a venit si m-a dus in Alba Iulia, acasa. Pe drum, am aflat ca urma sa mearga in orasul fostei lui prietene, pentru a se impaca, sau macar pentru a incerca sa se impace [fara sa o anunte in prealabil] - fosta prietena de care s-a despartit in urma cu 2 ani, intr-o masura mare datorita lui. Si m-am gandit.. WOW! Asta inseamna sa faci ceva ce te sperie, sa-ti iesi cu adevarat din zona de confort (el e si mai timid in general..).
Ready to scare myself again.. and again.. and again..
Si uite un exemplu de scarry thing facut si care are succes... Mare! in dezvoltarea personala a detinutilor pentru fapte de violenta (astfel incat sansele ca cei care participa la programul prezentat au cu 80% mai putine sanse de a se intoarce in inchisoare pentru fapte de violenta, fata de detinutii care nu participa la acest program).
Si un clip misto de la Anthony Robbins, despre succes si despre decizia personala de a avea succes si de a ne atinge obiectivele. [atinge si subiectul Fear of Failure]
Daca nu merge linkul de mai sus catre filmuletz va trebui sa-l vizualizati plecand de la acest link.
Enjoy!
A ReFreshing On the mark, Get set, Ready, Go! Tale
Eh.. dupa 20 de minute de fluturat mana la cateva zeci de masini si indurat putina ploaie, am luat pana la urma ocazia din Ocna Mures pana in Teius, unde tocmai se pregatea sa plece un Intercity spre Alba Iulia.. dar fiindca pretul biletului era de 15.3 RON, am hotarat sa raman acolo. Si am inceput sa sun prietenii si fosti colegi de clasa sa vina dupa mine. Asta era, dupa ocazie, al doilea lucru care depasea usor comfort zone-ul meu.. pentru am sunat inclusiv o colega cu care n-am prea vorbit ultimii doi ani :-". Din fericire, n-am patit nimic, si un prieten bun si foarte foarte vechi a venit si m-a dus in Alba Iulia, acasa. Pe drum, am aflat ca urma sa mearga in orasul fostei lui prietene, pentru a se impaca, sau macar pentru a incerca sa se impace [fara sa o anunte in prealabil] - fosta prietena de care s-a despartit in urma cu 2 ani, intr-o masura mare datorita lui. Si m-am gandit.. WOW! Asta inseamna sa faci ceva ce te sperie, sa-ti iesi cu adevarat din zona de confort (el e si mai timid in general..).
Ready to scare myself again.. and again.. and again..
Si uite un exemplu de scarry thing facut si care are succes... Mare! in dezvoltarea personala a detinutilor pentru fapte de violenta (astfel incat sansele ca cei care participa la programul prezentat au cu 80% mai putine sanse de a se intoarce in inchisoare pentru fapte de violenta, fata de detinutii care nu participa la acest program).
Si un clip misto de la Anthony Robbins, despre succes si despre decizia personala de a avea succes si de a ne atinge obiectivele. [atinge si subiectul Fear of Failure]
Daca nu merge linkul de mai sus catre filmuletz va trebui sa-l vizualizati plecand de la acest link.
Enjoy!
A ReFreshing On the mark, Get set, Ready, Go! Tale
vineri, 21 august 2009
Out Standing!
Am fost astazi in parc... intr-o tinuta de dealer de droguri din America Centrala (asa cum apar ei in filmele de la Hollywood), am citit aproximativ o ora si jumatate din Robin S. Sharma "The monk who sold his Ferrari". M-am minunat din nou, intr-un sens foarte pozitiv, de faptul ca parcul din cetate e plin de oameni de toate varstele (pretty new pentru orasul meu).
Am decis sa-mi fac ordine in ganduri.. si am inceput sa constientizez momentele in care incep sa gandesc negativ, si sa ma corectez. Si am mai ales sa nu mai fiu lenes (si wow! merge!). Si am mai ales sa-mi controlez mediul. Si acum sa le iau pe rand:
1. Gandire pozitiva (exemplu): I-am spus maica-mii ca vreau sa merg in apropierea orasului sa fac meditatie africana. Ea, mai sperioasa din fire, a spus ca ma tzacanesc si ca ce-i aia, si ca sa am grija (de teama sa nu fiu manipulat de ceva secta). In mod normal, reactionam cu "Toleranta scazuta la frustrare" pentru ca eu consideram ca ea "trebuie" sa imi respecte alegerile si sa aibe incredere in mine si consideram ca-si "baga nasul unde nu-i fierbe oala"... si ma enervam (mai mult sau mai putin). Eh.. de data aceasta, am zambit frumos, mi-am dat seama ca reactionez irational (ca sa nu ma exprim mai dur), mi-am "zambit ochii", m-am ridicat in picioare si i-am aratat despre ce e vorba (o secventa de miscari + respiratie si un cantec ne-adresat nimanui - in particular, nici unei divinitati). Rezultatul - amandoi am plecat linistiti si fericiti dupa conversatie.
2. Harnicia:
exemplul 1: Citeam, la amiaz, si mi se facuse somn. Prin urmare, in loc sa renunt la citit si sa dorm (comportamentul standard), si sa nu fac nimic util toata ziua, m-am dus frumusel si am citit in parc. Avantaj eu :P
exemplul 2: M-am dus azi, cu fosta prietena la un foarte bun prieten de-al meu acasa. Nu prea aveam chef azi-dimineatza de aceasta activitate, si chiar ma gandeam sa-i zic ca nu mai mergem niciunde (ea era in oras la cumparaturi pentru ca urma sa plece intr-o excursie). Si nu aveam chef in mare parte si pentru ca aveam lucruri de facut. In fine.. m-am hotarat intr-un final sa merg, m-am ridicat, lenes, mi-am luat ceva pe mine si eram gata sa plec... cand m-am hotarat sa traiesc prezentul, sa ma simt bine si sa ma distrez in fiecare minut. Si mi-am luat tinuta de gangster din america centrala (aceeasi cu care am fost mai tarziu in parc) pe mine, o pereche de ochelari de soare, si m-am dus, si m-am simtit foarte bine: all fun, no regrets!
3. Controlul mediului:
Pai... aici sunt mai multe: imi aleg constient muzica pe care o ascult pentru mesaje... mi-am pus foi cu calitati ale mele scrise mari pe peretii camerei mele, NU mai lucrez nimic (nici citesc) in camera unde dorm (pentru calitatea somnului), am tot ce imi trebuie la indemana (ex. carte + dictionar cand citesc), si atat - ca sa nu fiu tentat sa ma apuc de 100 de lucruri deodata... si imi inchid (macar pe jumatate) laptopul cand citesc, ca sa nu fiu distras.. si merge!
Si mananc cel putin 1 fruct zilnic (practic mai multe).
Si toate astea sunt orientate spre scopul meu in viata... Dar mai multe mai incolo ;)
A Pure Energy @ work production
Am decis sa-mi fac ordine in ganduri.. si am inceput sa constientizez momentele in care incep sa gandesc negativ, si sa ma corectez. Si am mai ales sa nu mai fiu lenes (si wow! merge!). Si am mai ales sa-mi controlez mediul. Si acum sa le iau pe rand:
1. Gandire pozitiva (exemplu): I-am spus maica-mii ca vreau sa merg in apropierea orasului sa fac meditatie africana. Ea, mai sperioasa din fire, a spus ca ma tzacanesc si ca ce-i aia, si ca sa am grija (de teama sa nu fiu manipulat de ceva secta). In mod normal, reactionam cu "Toleranta scazuta la frustrare" pentru ca eu consideram ca ea "trebuie" sa imi respecte alegerile si sa aibe incredere in mine si consideram ca-si "baga nasul unde nu-i fierbe oala"... si ma enervam (mai mult sau mai putin). Eh.. de data aceasta, am zambit frumos, mi-am dat seama ca reactionez irational (ca sa nu ma exprim mai dur), mi-am "zambit ochii", m-am ridicat in picioare si i-am aratat despre ce e vorba (o secventa de miscari + respiratie si un cantec ne-adresat nimanui - in particular, nici unei divinitati). Rezultatul - amandoi am plecat linistiti si fericiti dupa conversatie.
2. Harnicia:
exemplul 1: Citeam, la amiaz, si mi se facuse somn. Prin urmare, in loc sa renunt la citit si sa dorm (comportamentul standard), si sa nu fac nimic util toata ziua, m-am dus frumusel si am citit in parc. Avantaj eu :P
exemplul 2: M-am dus azi, cu fosta prietena la un foarte bun prieten de-al meu acasa. Nu prea aveam chef azi-dimineatza de aceasta activitate, si chiar ma gandeam sa-i zic ca nu mai mergem niciunde (ea era in oras la cumparaturi pentru ca urma sa plece intr-o excursie). Si nu aveam chef in mare parte si pentru ca aveam lucruri de facut. In fine.. m-am hotarat intr-un final sa merg, m-am ridicat, lenes, mi-am luat ceva pe mine si eram gata sa plec... cand m-am hotarat sa traiesc prezentul, sa ma simt bine si sa ma distrez in fiecare minut. Si mi-am luat tinuta de gangster din america centrala (aceeasi cu care am fost mai tarziu in parc) pe mine, o pereche de ochelari de soare, si m-am dus, si m-am simtit foarte bine: all fun, no regrets!
3. Controlul mediului:
Pai... aici sunt mai multe: imi aleg constient muzica pe care o ascult pentru mesaje... mi-am pus foi cu calitati ale mele scrise mari pe peretii camerei mele, NU mai lucrez nimic (nici citesc) in camera unde dorm (pentru calitatea somnului), am tot ce imi trebuie la indemana (ex. carte + dictionar cand citesc), si atat - ca sa nu fiu tentat sa ma apuc de 100 de lucruri deodata... si imi inchid (macar pe jumatate) laptopul cand citesc, ca sa nu fiu distras.. si merge!
Si mananc cel putin 1 fruct zilnic (practic mai multe).
Si toate astea sunt orientate spre scopul meu in viata... Dar mai multe mai incolo ;)
A Pure Energy @ work production
vineri, 26 iunie 2009
Sunt prost?
Se zice că oamenii proști sunt mai fericiți. De aceea, am ales să vă împărtășesc și vouă câteva motive pentru care ne putem aștepta sa fim cu toții mai.. fericiți decât credeam până acum.
Enjoy!
Enjoy!
miercuri, 24 iunie 2009
Si-atunci, te-ntreb, mai stii... cea mai frumoasa zi...
O piesa pe care am ascultat-o 1,5 ore... De fapt, am ascultat-o, am cantat-o, am simtit-o, si acum, am pus-o pe blog, ca daca va place, sa puteti face si voi la fel...
Later edit: Eram usor depresiv la momentul respectiv :)
Later edit: Eram usor depresiv la momentul respectiv :)
duminică, 14 iunie 2009
HHHAaaaaaiiii, hai fii tu varaaa meaaa... pan' la toamna... daaaa... vreau sa fii vara meaa... pan'la toamna :D
Oare cum am invatat sa traiesc atat de puternic?
Life... Just... life...
P.S. Au scos piesa de pe youtube... asa ca... nu mai poti vara mea >:P :))) trebuia sa zici si tu din timp...
miercuri, 10 iunie 2009
vineri, 10 aprilie 2009
Fetelor, nu mai sunt liber...
Dupa ce am crezut ca m-am despartit de prietena, mi-am dat seama ca de fapt, totul e mai sec fara ea. Am fost tot nervos si suparat cateva zile, si bolnav pe de-asupra, si singur... si mi-a fost dor de ea :). Maica-mea, fericita de vestea ca m-am impacat, ma intreba totusi ironic cum de.. "parca curgeau ofertele dupa tine", si i-am spus si ei, si iti spun si tie, degeaba curg ele dupa mine daca nu curg si eu dupa ele. Oricum, ma asteapta Pastele catolic, pe care il voi petrece cu familia, la bunici si da, si cu Emilia, si va fi o sarbatoare minunata, si voi fi fericit :D.
Sper ca si tu ti-ai gasit linistea de sarbatori, si ca esti impacat(a) si linistit(a), macar acum. Te salut cu drag din inima ardealului!
... in drumul meu spre fericiiiiree!!!!,
Mihai
Sper ca si tu ti-ai gasit linistea de sarbatori, si ca esti impacat(a) si linistit(a), macar acum. Te salut cu drag din inima ardealului!
... in drumul meu spre fericiiiiree!!!!,
Mihai
Fericiiiiree!!!
Fericire, fericire, fericire! Sper ca v-am convins, sa puneti un zambet pe buze, sa va bucurati de viata, sa priviti inainte, sa va jucati, sa sperati, sa indrazniti, sa simtiti viata si bunele si relele ei :). Deschid seria "dezastre in aer" pe un ton optimist :). Viata e frumoasa!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
