Mă lași, bre, cu viața ta politică?

Prima reacție când am aflat că tema actualului ciclu de dialog structurat (consultare realizată la nivel european, cogestionată de Consiliul Uniunii Europene și Forumul European de Tineret, structurată pe cicluri de 18 luni) este capacitarea tinerilor pentru participare politică m-am gândit la 2 lucruri

1. Vai, ce temă irelevantă. A explodat șomajul în rândul tinerilor, educația e vai de capul ei, nu suntem siguri că procesul de încălzire globală mai este reversibil în acest moment și noi ne batem capul cu participare la viața politică, taman în Uniunea Europeană. (și explicit politică, nu forme mai diluate ale expresiei)

2. Mamă, ce egoiști sunt cei din Consiliul Uniunii Europene (oameni politici și ei). Le-a scăzut credibilitatea (lor și/sau susținătorilor lor) și nu mai au destui activiști de partid tineri care să înghită fericiți orice mizerie, da' de prind și ei un oscior de funcție publică, dacă nu chiar un ciolan în toată regula și vor să găsească o scuză pentru viitoare finanțări de recrutări de activiști. Și pentru asta „ocupă” 18 luni de consultări cu organizațiile de tineret.

După care au venit alegerile, cu problemele lor și efervescența pe care au generat-o. A venit Politică fără Bariere. A venit (și încă ce-a mai venit!) DNA-ul cu arestări peste arestări de baroni mai mari sau mai mici. Prin alte părți au venit și UKIP, PVV, Front National, Zorii Aurii, Jobbik și alții. A venit studiul FES referitor la percepțiile tinerilor inclusiv în această problemă. A început să vină politica peste noi, mai repede decât am apucat să mergem noi (organizațiile de tineret) peste ea. Peste ea ca sistem, ca fenomen, ca parte a unei construcții democratice, că să fi intrat într-un partid și să ni se rezolve o ciorbă caldă undeva puteam oricând, dacă aveam stomacul suficient de „tare”, cum spunea un cunoscut (da, știu că unii au făcut asta, dar nu despre ei e vorba acum).

Există multe incertitudini în acest moment și e greu de prezis atât cum va evolua politica autohtonă cât și contextul internațional și mișcările ne (sau anti) democratice de prin vecini. Între timp, eu m-am convins că întrebarea „Cum susținem o participare (democratică) mai amplă a tinerilor în viața politică?” nu este nici irelevantă, nici un impuls egoist al politicienilor europeni. Este o întrebare crucială și acum e un moment excelent să o adresăm, pentru sănătatea democrațiilor noastre și pentru propriul nostru viitor. Și de răspunsuri depinde cum vor arăta sistemele noastre politice și societățile cel puțin câteva zeci de ani.

Așadar, mă întreb și vă întreb și pe voi - ce am schimba noi, tinerii, în sistemele de educație, în activitatea organizațiilor de tineret, în legislația actuală, astfel încât democrația în care trăim să fie mai mult a noastră și mai puțin a unor grupuri de interese de care am prefera să nici nu auzim și cu atât mai puțin să avem de face cu ele? 

Sper să găsim soluțiile printre răspunsurile date la acest chestionar: http://bit.ly/1D6I4UF

În urma consultărilor cu siguranță vom vedea o finalitate. E un proces European în care se investește mult și cel puțin la acel nivel vor exista măsuri luate, precum și recomandări pentru statele membre (undeva spre sfârșitul anului). Între timp, noi vom putea susține măsuri la nivel național și local. Gradul în care ambițiile noastre cele mai mari vor fi atinse depinde, ca întotdeauna, de cât de mulți și cât de hotărâți vom fi. Primul pas e să ne dăm o șansă :-)

Plin de curiozitate,

M.

Democrația și puterea fiecăruia din noi

În timp ce lucram la o analiză am dat peste un articol al unui profesor de la Stanford despre democrație. Articolul întreg îl găsiți aici. Titlul este edificator << The original meaning of „democracy” - Capacity to do things, not majority rule >>. Într-un fel, Josiah Ober spune ceva ce știam în mod intuitiv cel puțin din clasa a VI-a - democrația nu este în primul rând despre dreptul de vot, ci despre capacitatea (și responsabilitatea) noastră de a influența societatea în care trăim. Ober spune că „Democrația (...) definește un regim în care demosul dobândește o capacitate colectivă de a genera schimbări în spațiul public. Astfel nu e doar o problemă de control al unui spațiu public ci una referitoare la puterea și capacitatea colectivă de a acționa în cadrul respectivului spațiu și, într-adevăr, de a reconstitui spațiul public prin acțiune.” Pentru mine cel mai clar simptom al faptului că o majoritate a cetățenilor nu își asumă răspunderea pe care o au într-o democrație este tocmai polarizarea excesivă pe criterii de simpatii electorale. Prea mulți oameni cred că lumea se sfârștește nu atunci când ei nu se implică în „viața cetății” ci atunci când candidatul taberei opuse obține o funcție publică de autoritate. Cu alte cuvinte, votul nu este doar despre acordarea unui rol ci despre acordarea întregii puteri pe care omul respectiv o deține. După care urmează concediul din democrație...

Eric Liu (Citizen University) explică în clipul de mai jos că puterea are o conotație negativă, machiavelică, în conștiințele oamenilor. Când spunem putere parcă vorbim despre ceva rău și nu vrem să avem de-a face cu ea. Mai mult, când vorbim despre putere mulți dintre noi plasează responsabilitatea pentru exercițiul ei în afara noastră. „Cărțile sunt aruncate” / „Lumea merge înainte” / „Am încredere în cei de la putere” / „Forțe oculte controlează oricum totul, implicarea e inutilă”, etc. Ajungem astfel să cedăm puterea voluntar. Dacă ne gândim la ce am spus mai sus, prin cedarea voluntară a puterii ne situăm, de unii singuri și nesiliți de nimeni, în afara democrației. Nu politicienii „omoară” sau „denaturează” cel mai mult democrația. Ei profită de vidul lăsat de neimplicarea cetățenilor de rând.

Clipul lui Eric Liu l-am urmărit după ce a fost promovat de un amic pe facebook, conectat cu o postare în care vorbește despre cât de păcat este că tinerii nu se implică în politică. El se referea destul de direct la implicare în partidele politice. Sunt pe jumătate de acord cu el. Implicarea politică este necesară, dar implicarea politică referitoare la cauze, non-partizană (în societatea civilă) este cea mai importantă și nu căutarea unei funcții publice de autoritate. De altfel, foarte puțini dintre oamenii pe care îi cunosc și care au făcut pasul spre politică prin partide politice (tineri, oameni în vârstă, funcționari, directori, parlamentari...) au cu adevărat puterea de a schimba ceva semnificativ în spațiul public, fiind în general obligați să respecte constrângerile de partid controlate de facto de un cerc restrâns de oameni (și interese). O parte din ei au câștiguri mari pe plan personal, dar generează beneficii foarte mici la nivel de societate. Pe de altă parte, cunosc multe coaliții de oameni și organizații care au influențat probleme importante în spațiul public (legi, ordine de minsitru, elemente ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale, măsuri de protecție a mediului, etc.) fără a avea acces direct la decizie. În plus, dacă până de curând „puterea corupe” era mai mult un proverb, acum au apărut și dovezi științifice care arată că deținerea unei poziții de autoritate scade empatia. Cu atât mai mult în aceste condiții este important ca cetățenii să-și asume (sau să creeze, după caz) mijloace de influențare a spațiului public și de responsabilizare a deținătorilor de poziții de autoritate mai mult decât să se „bată” între ei pentru respectivele poziții. 

Avem însă vreo șansă să readucem puterea în mâinile cetățenilor, acolo unde ar trebui să fie? Eric Liu e convins că da și mai are și câteva sugestii despre cum am putea să abordăm acest proces. Vizionare plăcută! :-)

http://www.ted.com/talks/eric_liu_why_ordinary_people_need_to_understand_power