Cred că trăim într-o lume „accelerată”. Se vede în viteza revoluțiilor din știință, tehnică, economie, politică și multe altele. Creația și creativitatea devin și un apanaj al laicului, iar lângă ele se alătură și o diversificare enormă a cunoașterii. Ce mă întreb eu este, în această mare vâlvă în care puține rămân lucrurile cu adevărat universal valabile, și nu pentru că nu ar fi universal valabile, ci pentru că (poate paradoxal) sunt prea multe pentru a fi cunoscute de o singură persoană, și viteza apariției lor este în plină ascensiune, ce va însemna cultură generală în mileniul trei.
Discutam cu un profesor al facultății la un moment dat și îmi spunea că nivelul culturii generale al studenților este adesea la pământ. Dincolo de adevărul că foarte mulți au ales ca scăpare din acest vârtej al cunoașterii ieșirea din el, cred că de fapt oricum „cultură generală” nu mai poate face referire la un „corp comun de cunoaștere” așa cum se întâmpla înainte de revoluția tehnologiei din ultimii ani. Astăzi, multă din cultura generală nu este împărtășită de toată lumea. De fapt, cultura este atât de vastă (putem lua ca exemplu doar toate videoclipurile de pe www.ted.com, ca să nu mai spun de situri documentare) încât putem accesa de fapt doar părți din ea.
În același timp în care cunoașterea devine prea vastă pentru a fi asimilată, noi ne transformăm tot mai mult în creatori „feroce” de cultură și schimbare. Putem lua de exemplu doar explozia de activități de voluntariat, numărul impresionant de bloguri, videoclipuri pe youtube sau cercetări din ultimii ani. De multe ori, devenim chiar atât de preocupați de a produce cultură, încât uităm să fim consumatori. Suntem atât de preocupați să evoluăm, să urcăm în ierarhie, să ne autoperfecționăm, încât depășim 8,10,12,16! ore pe zi de „preocupare”. Înțeleg prin „preocupare” faptul că ne „gândim”/acționăm în direcția în care producem noi cultură. Unii dintre noi ne-am eliberat într-o asemenea măsură creativitatea, încât am putea hrăni și alți oameni și organizații mulți ani, în sensul de idei la care ar putea lucra și care chiar ar avea potențialul de a aduce valoare! Centrarea excesivă pe producția noastră culturală (cumulată cu un interes centrat pe aspectele relevante din vârtejul cultural pentru propria producție culturală) ne îndepărtează de multe ori atât de momentele de liniște, cât și de evoluțiile culturale paralele din societate.
Această schimbare îmi aduce tot mai mult aminte de o metaforă a autorilor „Funky Business” (sper să mi-o amintesc bine): e mai ușor să asiguri supraviețuirea unui banc de pești decât a unei balene.
În acest sens, cred că termenul de cultură generală încetează să facă referire la un corp de cunoștințe identificabil de către cineva. Cunoașterea ca ansamblu este din ce în ce mai mult un bun al societății, nu al persoanelor din societate. Cultura generală începe să facă mai degrabă referire la o atitudine. Atitudinea este una de curiozitate și deschidere, în care avem o „sete” de cunoaștere. Doi oameni de cultură generală nu vor mai fi aceia care discută despre aceleași lucruri, pe care doar ei (sau uneori nici ei nu) le înțeleg, ci aceia care vor discuta pasional despre diverse lucruri, învățând fiecare de la celălalt lucruri pe care nu le știa, și integrându-le în propria înțelegere a lumii în care trăiește. În societatea cunoașterii, cultura generală este o îmbogățire continuă a sensului și semnificației vieții pe parcursul întregii vieți, în moduri cel mai probabil unice pentru fiecare dintre noi...
joi, 1 aprilie 2010
marți, 30 martie 2010
Ploaia care va veni... :)
Un cantec deosebit.. Multumesc Virgil (OSUBB).
Pasarea Colibri - Ploaia care va veni :)
Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.
Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când sperantele pareau înselatoare.
Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.
Pasarea Colibri - Ploaia care va veni :)
Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.
Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când sperantele pareau înselatoare.
Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.
luni, 29 martie 2010
Drepturile nu iti dau dreptate, dar nu trebuie sa ai dreptate pentru a avea drepturi
Ultimele zile au fost mai tumultoase. De fapt, după cum scriam în articolul anterior, au fost foarte foarte pline de tot felul de activități, unele mai stresante, altele mai puțin stresante, unele mai importante, altele mai puțin importante, unele care au mers conform planului și altele care au luat-o într-o cu totul altă direcție decât mă așteptam. Ca orice perioadă plină de experiențe mai intense, unele dintre ele destul de stresante - din varii motive, am avut ocazia să reflectez asupra unor lucruri.
Unul dintre ele este exact acesta „Drepturile nu îți dau dreptate, dar nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi”. Legat de prima parte, aș putea spune că drepturile nu îți dau dreptate - pentru asta ai nevoie de educație și experiență (eventual intuiție - dacă ești printre norocoșii la care intuiția dă rezultate bune). Cu alte cuvinte, pentru simplul fapt că ai un drept nu înseamnă că a-l exercita este și cel mai recomandabil. Poate că un termen mai bun decât recomandabil ar fi eficient. Drepturile au fost create (si) pentru a le permite oamenilor să ajungă la anumite rezultate - fie că vorbim de liberă exprimare, participare la luarea deciziilor de la diferite niveluri, dreptul la contestație sau în cazuri mai extreme dreptul la grevă. Ma rog.. drepturile au fost create e oarecum impropriu spus - la noi a trebuit o revolutie pentru a redobandi o parte din ele, „confiscate” de comunisti. Bineînțeles, excercitarea drepturilor, pe lângă (posibila, mai mult sau mai puțin probabila) atingere a rezultatelor dorite, poate cauza și mult rău. Îmi amintesc că citeam sâmbătă în Funky Business despre modul în care face un sindicat japonez grevă - prin încetarea activității timp de o oră, programată în timpul pauzei de masă (compania e o familie, obiectivele angajatorului sunt și ale mele, prin urmare o grevă în timpul programului ar fi ca și cum aș face o grevă împotriva mea). Exemplul mi s-a părut extrem de revelator, mai ales întrucât ideea de „drepturile nu îți dau dreptate” era un insight recent.
Cu toate acestea, nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi. Cu alte cuvinte, drepturile sunt drepturi și asta e. Bineînțeles, intervin anumite limite. De exemplu, în diferite instituții (cum ar fi universitatea) apar cerințe etice suplimentare, concordante cu spiritul instituției respective. De exemplu, puteti citi codul de etică al Universității din București aici. Cerințele etice cum sunt cele din codul de etică sunt făcute să se asigure că nu se exercită așa-zise „drepturi” într-o manieră care dăunează instituției, într-un mod abuziv. De exemplu, mai jos aveți prevederi referitoare la Responsabilitate în UB:
a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor universităţii de a formula critici publice – în şedinţe de catedră şi de Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţii; în întruniri studenţeşti etc. – privitoare la încălcarea unor standarde legale etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.
b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria instituţie.
Cu alte cuvinte, drept la liberă exprimare, dar până la un punct. Oricum, citeam nu de mult timp despre modul în care parlamentele (și structurile legislative în general) tind să acționeze ca factori care restrâng drepturile mai degrabă decât le crează. Idee interesantă, dar care nu își are locul aici :). Revenind la drepturi și dreptate, dreptatea la care mă refeream nu se referea la tipul de dreptate despre care putem vorbi în prevederile de mai sus - care mai degrabă o dreptate situațională (am dreptate sau nu în respectiva privință). Ceea ce voiam eu să spun este că uneori exercitarea unor drepturi, fie ea și întemeiată (situațional) poate face mai mult rău decât bine unei instituții/societăți/persoane, uneori chiar și pe termen lung, și de multe ori acea situație ar putea fi prea puțin reprezentativă pentru aspectele generale.
Eh.. nu știu cât am fost de clar.. sunt fe fe obosit (cum zicea profu' de mate din liceu).. mă pun la somn și mâine poate scriu o variantă mai clară.
Unul dintre ele este exact acesta „Drepturile nu îți dau dreptate, dar nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi”. Legat de prima parte, aș putea spune că drepturile nu îți dau dreptate - pentru asta ai nevoie de educație și experiență (eventual intuiție - dacă ești printre norocoșii la care intuiția dă rezultate bune). Cu alte cuvinte, pentru simplul fapt că ai un drept nu înseamnă că a-l exercita este și cel mai recomandabil. Poate că un termen mai bun decât recomandabil ar fi eficient. Drepturile au fost create (si) pentru a le permite oamenilor să ajungă la anumite rezultate - fie că vorbim de liberă exprimare, participare la luarea deciziilor de la diferite niveluri, dreptul la contestație sau în cazuri mai extreme dreptul la grevă. Ma rog.. drepturile au fost create e oarecum impropriu spus - la noi a trebuit o revolutie pentru a redobandi o parte din ele, „confiscate” de comunisti. Bineînțeles, excercitarea drepturilor, pe lângă (posibila, mai mult sau mai puțin probabila) atingere a rezultatelor dorite, poate cauza și mult rău. Îmi amintesc că citeam sâmbătă în Funky Business despre modul în care face un sindicat japonez grevă - prin încetarea activității timp de o oră, programată în timpul pauzei de masă (compania e o familie, obiectivele angajatorului sunt și ale mele, prin urmare o grevă în timpul programului ar fi ca și cum aș face o grevă împotriva mea). Exemplul mi s-a părut extrem de revelator, mai ales întrucât ideea de „drepturile nu îți dau dreptate” era un insight recent.
Cu toate acestea, nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi. Cu alte cuvinte, drepturile sunt drepturi și asta e. Bineînțeles, intervin anumite limite. De exemplu, în diferite instituții (cum ar fi universitatea) apar cerințe etice suplimentare, concordante cu spiritul instituției respective. De exemplu, puteti citi codul de etică al Universității din București aici. Cerințele etice cum sunt cele din codul de etică sunt făcute să se asigure că nu se exercită așa-zise „drepturi” într-o manieră care dăunează instituției, într-un mod abuziv. De exemplu, mai jos aveți prevederi referitoare la Responsabilitate în UB:
a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor universităţii de a formula critici publice – în şedinţe de catedră şi de Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţii; în întruniri studenţeşti etc. – privitoare la încălcarea unor standarde legale etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.
b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria instituţie.
Cu alte cuvinte, drept la liberă exprimare, dar până la un punct. Oricum, citeam nu de mult timp despre modul în care parlamentele (și structurile legislative în general) tind să acționeze ca factori care restrâng drepturile mai degrabă decât le crează. Idee interesantă, dar care nu își are locul aici :). Revenind la drepturi și dreptate, dreptatea la care mă refeream nu se referea la tipul de dreptate despre care putem vorbi în prevederile de mai sus - care mai degrabă o dreptate situațională (am dreptate sau nu în respectiva privință). Ceea ce voiam eu să spun este că uneori exercitarea unor drepturi, fie ea și întemeiată (situațional) poate face mai mult rău decât bine unei instituții/societăți/persoane, uneori chiar și pe termen lung, și de multe ori acea situație ar putea fi prea puțin reprezentativă pentru aspectele generale.
Eh.. nu știu cât am fost de clar.. sunt fe fe obosit (cum zicea profu' de mate din liceu).. mă pun la somn și mâine poate scriu o variantă mai clară.
vineri, 26 martie 2010
Calendar
Iată că se face o lună și ceva de program plin de ASPSE și reprezentare, și se apropie cu pași mari (de fapt a cam ajuns) o lună care va fi plină de învățat pentru sesiunea care se apropie și pentru licență (și care va mai avea și o excursie la Congresul EFPSA în Olanda, unde o să țin un workshop la care mai am încă puuuțin de lucru :D). Mă bucură și că martie se va încheia oarecum grandios, să spun așa, și anume (sper eu) cu un impact al ANOSR, și dacă o să răspundă la invitație, al studenților FPSE asupra Legii Educației Naționale, care necesită îmbunătățiri importante până să poata fi considerată soluția pe care o tot căutam de mult timp. Rămâne de văzut în ce masură ministrul va accepta amendamentale noastre (țineți și voi pumnii :P)
Mă uitam peste calendar si imi revizuiam toate activitatile (notate in calendar) din ultima perioada. Ma gandesc acum si la toate articolele pe care vreau sa le scriu, dar dupa cum se vede si pe blog, nu imi prea aloc timpul sa o fac. Ar fi drăguț să aibe ziua cam 40 de ore, dar deocamdată ne mulțumim cu ce avem.
Aa.. și am uitat să menționez ca am fost ieri la alergat, și mâine cred că merg din nou. După o pauză de vreo 3 sătpămâni în care numai de alergat nu mi-a venit, sănătatea se strecoară din nou printre priorități. Dar în legătură cu asta voi scrie sigur un nou entry curând :).
Re/Zit
Mihai
Mă uitam peste calendar si imi revizuiam toate activitatile (notate in calendar) din ultima perioada. Ma gandesc acum si la toate articolele pe care vreau sa le scriu, dar dupa cum se vede si pe blog, nu imi prea aloc timpul sa o fac. Ar fi drăguț să aibe ziua cam 40 de ore, dar deocamdată ne mulțumim cu ce avem.
Aa.. și am uitat să menționez ca am fost ieri la alergat, și mâine cred că merg din nou. După o pauză de vreo 3 sătpămâni în care numai de alergat nu mi-a venit, sănătatea se strecoară din nou printre priorități. Dar în legătură cu asta voi scrie sigur un nou entry curând :).
Re/Zit
Mihai
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
