Asa-i in tenis...

When I was young it seemed
that life was so wonderful
a miracle, oh it was beautiful, magical
And all the birds in the trees
well they'd be singing so happily
joyfully, oh playfully watching me

But then they sent me away
to teach me how to be sensible,
logical, oh responsible, practical
And they showed me a world
where I could be so dependable
clinical, oh intellectual, cynical.

There are times when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

Oh watch what you say
or they'll be calling you a radical,
a liberal, oh fanatical, criminal
Oh won't you sign up your name
we'd like to feel you're acceptable
respectable, presentable - a vegetable!

But at night when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

Hai la inundatii!

In sfarsit, dupa o perioada destul de lunga, am din nou acces la internet (si putin timp). Pentru ca nu am mai scris de mult pe blog, o sa revin cu un articol scurt legat de inundatiile de la Galati.

Nu stiu cati dintre voi stiti, insa ANOSR a avut initiativa de a apela la studenti pentru a participa la construirea digului de la Galati. Zis si facut. Peste 50 de studenti din tara s-au strans la Galati pentru a da o mana de ajutor. Si din facultatea noastra au participat intr-o forma sau alta 8 studenti (zic intr-o forma sau alta pentru ca nu toti au fost acolo pe toata perioada sederii noastre). Am avut si de lucru (umplut si carat saci cu nisip, sapat cu harletul/tarnacopul/lopata), dar si de petrecut :). Mancarea la cantina Universitatii din Galati a fost si ea foarte buna, locurile la camin unde am dormit OK... Daca primele doua zile am avut parte de munca fizica, dupa aceea am stat mai mult pregatiti pentru eventualitatea in care o sa fim chemati la evacuari. Dat fiind ca nivelul Dunarii a scazut, n-a mai fost cazul.

Ce mi s-a parut interesant a fost si ca am reusit sa mobilizam localnici. Vazandu-ne, o parte din ei s-au pus pe treaba serioasa. Unul din ei s-a si luat de noi ca lucrand ii facem de rusine pe galateni (vazuse el la stiri cu o seara inainte ca voluntari din toata tara vin sa le salveze orasul si ei stau la bere, pentru multi din ei lucru deloc fals...). Eh.. nu in ultimul rand, a fost foarte tare si ca am avut parte si de ajutor si din, si din afara ASPSE.

Una peste alta, cred ca e foarte important sa fim solidari, in miscarea studenteasca, si atunci cand trebuie sa dam o mana de ajutor acolo unde este nevoie, nu doar atunci cand ne cerem drepturile, si sper ca pe viitor aceasta solidaritate sa fie din ce in ce mai puternica.

Fotografii puteti gasi aici

In speranta unei mobilizari cat mai mari atunci cand situatii critice (cat mai rare) o cer,
Mihai

Mars, mai animalule!

Sa nu uitam ca Revolutia ne-a fost furata, sa nu uitam ca minerii au fost adusi la Bucuresti si „lasati” sa omoare zeci de oameni si sa omoare alte cateva sute, sa nu uitam cum am fost mintiti. Asta ca sa nu mai spunem de cei peste 1200 de morti de la revolutie, inscenarile si minciunile de atunci, orchestrate maiestuos de.. cine oare?



Bineinteles, nu putem sa nu vedem si continuarile actuale: dosarul Revolutia blocat de justitia romaneasca (implicit si trimiterea in instanta a aceluiasi personaj despre care vorbeam mai sus), judecatorii numiti indirect de acelasi personaj, din cadrul CCR, au blocat ANI, CNSAS, acum si Legea Lustratiei, etc. etc.

Mai multe detalii pe http://www.asociatia21decembrie.ro/.

De unde pana unde?

Am pregătit în ultimul timp mai multe proiecte cărora vreau să le dau viață. Nu știu dacă ți s-a întâmplat și ție să visezi, să ți se ridice părul pe tot corpul la gândul că ai putea să reușești să faci ceva... orice a fost acel ceva pentru tine. Nu știu nici dacă ți-a ieșit ceva atât de mișto, încât, cum zice marele filosof Guess Who, să crezi măcar pentru o secundă că ai lumea la picioare (lumea la picioare poate ca „șef”, poate ca cel mai bun servitor)... Nu știu dacă ți s-a întâmplat să crezi că poți face lucruri super tari, să inspiri, să fii inspirat, să crezi în oameni care să nu creadă în ideile tale, să crezi în idei care nu se potrivesc pentru oamenii din jur, sa te ajute cineva în ideile tale, dar să-ți dai seama că de fapt trage în cu totul altă parte, pentru că de fapt n-a înțeles, sau să reușești să le aliniezi pe toate.. După câțiva ani buni de voluntariat (cam 5 pentru mine), chiar dacă îmi face plăcere să mă gândesc retrospectiv și să mă întreb câte din cele de mai sus le-am făcut și ce au însemnat, lucrurile care mă inspiră cel mai mult sunt în continuare cele viitoare...

După acești ani, însă (de fapt de muuult mai repede), am învățat să-mi mușc puțin limba și să spun mai puțin despre lucrurile viitoare. Vrând nevrând, am văzut cum e să fii și susținut, și blocat (din intenții bune) în diverse planuri, să mă motivez sau să mă sabotez chiar eu, chiar sub ochii mei.. Am văzut cum oamenii sunt diferiți în atâtea feluri, și în atâtea asemănători, am văzut cum socoteala de acasă se potrivește destul de rar cu cea din târg. Am văzut curaj și am văzut și lașitate, și am văzut și cum ele nu se văd la fel din interior și din exterior, prin ochelari de soare sau infraroșii.. Poate însă că cel mai mult din toată povestea asta a contat cum și că m-am văzut pe mine.

Am pornit ca un (mare) visător, căruia cei mai buni prieteni îi spuneau că s-a prostit de la gândit „atâtea proiecte”. Deși am crezut că asta înseamnă că lumea nu merită oameni bine intenționați, m-am gândit mai bine și am înțeles că n-are nimeni niciun motiv să mă aprecieze pentru visele pe care le am, dacă nu pentru vise aștept aprecierea lor. Am început să fac, am început s-o dau în bară, apoi am mai început să și reușesc. Mi-am mai racordat visele la realitate, și da, a fost foarte dureros, apoi am mai racordat și realitatea la vise, atât cât am putut. Am văzut, totuși, că atunci când mă bucur prea mult de un plan, risc să-l las plan. Am hotărât atunci să nu-mi mai dau satisfacția de a mă bucura din plin de un proiect cât nu e realitate. Chiar și după multe încercări, am rămas un visător, dar poate un altfel de visător. Ce mi se pare foarte interesant acum e că am învățat să-mi iubesc și reușitele și eșecurile, și fericirea, exuberanța, și tristețea, frustrarea, singurătatea, și am învățat asta pentru că simt că în final viața mea își va fi meritat viața, și viața vine cu de toate, la pachet...

Cât despre proiectele de viitor, mă apropiu de ele cu teamă și cu emotii, dar și cu o mare speranță că ele vor merita apreciate ca fapte, nu ca vise. Și mai mult însă, sper că ele vor fi ale celor care se vor bucura de ele, cu bunele și relele lor, și a mea mai mult bucuria de-a fi adus o contribuție. Si cu doza de realism, sper ca fiecare vom învața să ne vedem și bunele și relele noastre, pentru a putea, ca și copiii, să avem curajul să ne tot ridicăm în picioare după fiecare cazătura, pentru a putea în final să mergem în două picioare, fără să ne limităm la a da vina pe părinți că nu ne-au ținut destul de strâns de mână...

Între căzături și sprinturi, pe pista către vise,
Mihai