Hai la inundatii!

In sfarsit, dupa o perioada destul de lunga, am din nou acces la internet (si putin timp). Pentru ca nu am mai scris de mult pe blog, o sa revin cu un articol scurt legat de inundatiile de la Galati.

Nu stiu cati dintre voi stiti, insa ANOSR a avut initiativa de a apela la studenti pentru a participa la construirea digului de la Galati. Zis si facut. Peste 50 de studenti din tara s-au strans la Galati pentru a da o mana de ajutor. Si din facultatea noastra au participat intr-o forma sau alta 8 studenti (zic intr-o forma sau alta pentru ca nu toti au fost acolo pe toata perioada sederii noastre). Am avut si de lucru (umplut si carat saci cu nisip, sapat cu harletul/tarnacopul/lopata), dar si de petrecut :). Mancarea la cantina Universitatii din Galati a fost si ea foarte buna, locurile la camin unde am dormit OK... Daca primele doua zile am avut parte de munca fizica, dupa aceea am stat mai mult pregatiti pentru eventualitatea in care o sa fim chemati la evacuari. Dat fiind ca nivelul Dunarii a scazut, n-a mai fost cazul.

Ce mi s-a parut interesant a fost si ca am reusit sa mobilizam localnici. Vazandu-ne, o parte din ei s-au pus pe treaba serioasa. Unul din ei s-a si luat de noi ca lucrand ii facem de rusine pe galateni (vazuse el la stiri cu o seara inainte ca voluntari din toata tara vin sa le salveze orasul si ei stau la bere, pentru multi din ei lucru deloc fals...). Eh.. nu in ultimul rand, a fost foarte tare si ca am avut parte si de ajutor si din, si din afara ASPSE.

Una peste alta, cred ca e foarte important sa fim solidari, in miscarea studenteasca, si atunci cand trebuie sa dam o mana de ajutor acolo unde este nevoie, nu doar atunci cand ne cerem drepturile, si sper ca pe viitor aceasta solidaritate sa fie din ce in ce mai puternica.

Fotografii puteti gasi aici

In speranta unei mobilizari cat mai mari atunci cand situatii critice (cat mai rare) o cer,
Mihai

Mars, mai animalule!

Sa nu uitam ca Revolutia ne-a fost furata, sa nu uitam ca minerii au fost adusi la Bucuresti si „lasati” sa omoare zeci de oameni si sa omoare alte cateva sute, sa nu uitam cum am fost mintiti. Asta ca sa nu mai spunem de cei peste 1200 de morti de la revolutie, inscenarile si minciunile de atunci, orchestrate maiestuos de.. cine oare?



Bineinteles, nu putem sa nu vedem si continuarile actuale: dosarul Revolutia blocat de justitia romaneasca (implicit si trimiterea in instanta a aceluiasi personaj despre care vorbeam mai sus), judecatorii numiti indirect de acelasi personaj, din cadrul CCR, au blocat ANI, CNSAS, acum si Legea Lustratiei, etc. etc.

Mai multe detalii pe http://www.asociatia21decembrie.ro/.

De unde pana unde?

Am pregătit în ultimul timp mai multe proiecte cărora vreau să le dau viață. Nu știu dacă ți s-a întâmplat și ție să visezi, să ți se ridice părul pe tot corpul la gândul că ai putea să reușești să faci ceva... orice a fost acel ceva pentru tine. Nu știu nici dacă ți-a ieșit ceva atât de mișto, încât, cum zice marele filosof Guess Who, să crezi măcar pentru o secundă că ai lumea la picioare (lumea la picioare poate ca „șef”, poate ca cel mai bun servitor)... Nu știu dacă ți s-a întâmplat să crezi că poți face lucruri super tari, să inspiri, să fii inspirat, să crezi în oameni care să nu creadă în ideile tale, să crezi în idei care nu se potrivesc pentru oamenii din jur, sa te ajute cineva în ideile tale, dar să-ți dai seama că de fapt trage în cu totul altă parte, pentru că de fapt n-a înțeles, sau să reușești să le aliniezi pe toate.. După câțiva ani buni de voluntariat (cam 5 pentru mine), chiar dacă îmi face plăcere să mă gândesc retrospectiv și să mă întreb câte din cele de mai sus le-am făcut și ce au însemnat, lucrurile care mă inspiră cel mai mult sunt în continuare cele viitoare...

După acești ani, însă (de fapt de muuult mai repede), am învățat să-mi mușc puțin limba și să spun mai puțin despre lucrurile viitoare. Vrând nevrând, am văzut cum e să fii și susținut, și blocat (din intenții bune) în diverse planuri, să mă motivez sau să mă sabotez chiar eu, chiar sub ochii mei.. Am văzut cum oamenii sunt diferiți în atâtea feluri, și în atâtea asemănători, am văzut cum socoteala de acasă se potrivește destul de rar cu cea din târg. Am văzut curaj și am văzut și lașitate, și am văzut și cum ele nu se văd la fel din interior și din exterior, prin ochelari de soare sau infraroșii.. Poate însă că cel mai mult din toată povestea asta a contat cum și că m-am văzut pe mine.

Am pornit ca un (mare) visător, căruia cei mai buni prieteni îi spuneau că s-a prostit de la gândit „atâtea proiecte”. Deși am crezut că asta înseamnă că lumea nu merită oameni bine intenționați, m-am gândit mai bine și am înțeles că n-are nimeni niciun motiv să mă aprecieze pentru visele pe care le am, dacă nu pentru vise aștept aprecierea lor. Am început să fac, am început s-o dau în bară, apoi am mai început să și reușesc. Mi-am mai racordat visele la realitate, și da, a fost foarte dureros, apoi am mai racordat și realitatea la vise, atât cât am putut. Am văzut, totuși, că atunci când mă bucur prea mult de un plan, risc să-l las plan. Am hotărât atunci să nu-mi mai dau satisfacția de a mă bucura din plin de un proiect cât nu e realitate. Chiar și după multe încercări, am rămas un visător, dar poate un altfel de visător. Ce mi se pare foarte interesant acum e că am învățat să-mi iubesc și reușitele și eșecurile, și fericirea, exuberanța, și tristețea, frustrarea, singurătatea, și am învățat asta pentru că simt că în final viața mea își va fi meritat viața, și viața vine cu de toate, la pachet...

Cât despre proiectele de viitor, mă apropiu de ele cu teamă și cu emotii, dar și cu o mare speranță că ele vor merita apreciate ca fapte, nu ca vise. Și mai mult însă, sper că ele vor fi ale celor care se vor bucura de ele, cu bunele și relele lor, și a mea mai mult bucuria de-a fi adus o contribuție. Si cu doza de realism, sper ca fiecare vom învața să ne vedem și bunele și relele noastre, pentru a putea, ca și copiii, să avem curajul să ne tot ridicăm în picioare după fiecare cazătura, pentru a putea în final să mergem în două picioare, fără să ne limităm la a da vina pe părinți că nu ne-au ținut destul de strâns de mână...

Între căzături și sprinturi, pe pista către vise,
Mihai

Lectii de viata

Era (o) marți. Ziua a început într-un mod.. normal. Atât de normal, încât nici nu-mi amintesc cum a început. Pe la 20:00, simțindu-mă aiurea că am și eu o zi liberă și nu știu cu cine să ies, m-am învârtit puțin prin cameră (fac asta la propriu când gândesc..). Simțeam o stare.. poetică. Mi-e greu să o descriu, dar când sunt în această stare știu că pot să scriu, sau măcar să visez :). Știam că trebuie să fie o seară foarte tare. Am vorbit cu o prietenă și am chemat-o la un suc. După îndelungi deliberări a refuzat (era foarte obosită). Povestea durase vreo 2 ore și ceva, timp în care dorința și determinarea mea de a ieși a crescut. M-am gândit că am putea să mergem să facem ceva gen free hugs, dar fără să filmăm, să vorbim cu oameni beți etc. etc.

Rămânând singur (fără „date”), mi-a luat ceva să mă automotivez să ies. Mă gândeam să merg în parcul Izvor și să scriu (acolo parcă e destulă lumină). Apoi, m-am gândit și să rămân acasă și să scriu, dar era un risc prea mare să nu mai fac nimic. Cu chiu, cu vai, m-am convins și plecat spre centrul vechi.

Am coborât din cameră, am intrat în metrou. M-am uitat la oamenii din jur (5-6 în vagon..). Am deschis un carnețel pe care îl luasem cu mine, și am scris:
Q&A
1: 1 lucru ca lecție de viață + exp. aferentă

M-am așezat lângă un tip. „Bună ziua! Sunt student la psihologie și fac o mică anchetă. Puteți să îmi răspundeți la o întrebare?”.. „Despre ce e vorba?” „Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?”

Răspuns #1
Să se preocupe de studii, să-și găsească un servici și să se țină de el.
/Cum ați ajuns să considerați aceste aspecte ca fiind foarte importante?
Eu, la 29 de ani, am 13 ani lucrați pe cartea de muncă. Mulți au 1,2,3 ani la vârsta asta... oricum, cred că ține și de familie..
/În ce sens ține și de familie?
Păi cum sunt și părinții, ce vezi la ei.
-- Ionuț, 29 de ani

Răspuns #2
/Am întrebat apoi, același lucru, o doamnă. A fost foarte drăguță și mi-a spus multe lecții de viață
Niciodată să nu te iei după nimeni ca să n-ai cui să-i reproșezi. Eventual ție însuți. Ce să-ți mai zic.. Mâncarea reîncălzită nu mai e la fel de bună. Să ții asta minte!
/Vă referiți la relații intime?
Da, mai ales la relații intime. Poate că pare că merge, dar odată ce s-a stricat o relație, cum e în situații de divorț de exemplu, nu mai merge..
Așa.. ar mai fi să nu te încrezi prea tare decât în mama ta. Prietenii se pot folosi de informații când ești mai vulnerabil și să te șantajeze sau să-ți facă rău. Asta mai ales dacă ajungi cineva și ei sunt invidioși că nu le dai și lor, chiar dacă tu poate nu poți. Și aș mai zice că totul în viață se plătește.
/ Cum ați ajuns la această concluzie?
Păi am avut niște decepții... aș putea scrie un roman despre asta. Da.. dar uite, încă o chestie: Răbdarea, încrederea, să nu le pierzi niciodată. Și niciodată să nu te umilești (nici pentru bani nici pentru altceva)...
/Spuneați că totul în viață se plătește. Puteți să-mi dați un exemplu de experiență care v-a făcut să credeți asta?
Ei.. păi am 56 de ani și încă plătesc pentru greșelile din tinerețe. Să ții minte că ce vezi în casă, aia să faci.. să urmezi exemplul pozitiv al părinților...
-- Rodica, 56 de ani

Răspuns #3
/Metroul a ajuns la destinație. Am salutat doamna de mai devreme și am plecat grăbit din metrou. Am mers și am încercat să întreb o domnișoară tânără același lucru. Mi-a răspuns, puțin sec, „și dacă chiar nu am disponibilitate?”. Mi-am cerut scuze și am mers mai departe.

Răspuns #4
/După ce am urcat scările (eram la Unirii). Am întrebat un paznic mai tânăr chestia asta. Mi-a zis că nu vrea, să văd dacă vrea colegul lui..

Răspuns #5
/Am mers la un coleg al său. A început destul de ușor, repede și sincer, să îmi povestească
Până la 50 de ani, n-am realizat nimic. De aici încolo ce mai pot să fac? Meseria de paznic.. asta-i meserie?
La țară, la mine, în provincie, murim de foame. Fără salariu de câteva milioane, murim de foame...
Eu nu mai pot realiza nici ce au realizat ai mei.
/Ce anume nu mai puteți realiza?
Păi să fac și eu o casă.. cu 10 milioane, nu pot.. Tineretul să încerce să meargă în străinătate dacă nu întrevăd alte posibilități în țară. Eu sunt legat de casă, fac naveta (100km), unde am grijă de ai mei. Sunt din Călărași, Mănăstirea, aproape de Dunăre.
Viața de aici încolo ne paște cu greutăți. Cauți să vorbești cu cineva, și dintr-o vorbă ajungi la conflict.. asta e lumea, stresul din ziua de azi.
Eu.. am meserie de șofer, mecanic, marinar nici nu mai zic.. s-au dus astea, pur și simplu s-au dus. De azi dimineață stau numai în picioare. Ne-am aciuit aici paznici, și nu ne dau nici un spor nimic.
Te uiți în viața asta și vezi că nu-ți poți realiza împlinirile. Printr-o simplă semnătură aștia ia 100.000 de Euro. În provincie la țară a-nvechit toate, și trebuie renovate, dar cu ce să realizezi toate astea?
Să vezi când eram eu adult și aveam grijă de vecini, și erau uite-atâta (ținea mâna lal aprox. 1m), care acum sunt plecați și s-au realizat material, ce eu n-am putut face într-o viață de om..
Eu n-aș pleca de la țară nici pentru o doamnă miliardară, nici să fie Zâna Zânelor.
/Amuzat de ce tocmai a spus, i-a povestit și casieriței, și au râs puțin.
... știi, pe vremea lui Ceaușescu, se spunea că 80% din țară o duce râu, dar și acuma tot așa e.. adică așa cred eu, din ce văd eu în jurul meu, și acasă.
/I-am mulțumit frumos pentru disponibilitate și am plecat mai departe. M-a lăsat apoi să intru pe poartă, să nu plătesc încă o călătorie pentru interviu.
-- Gheorghe, 50 de ani, paznic la metrou.

Răspuns #6
/Am continuat către ieșirea dinspre magazinul Unirea. La un moment dat, am văzut un muncitor. După câteva clipe de ezitare, l-am abordat și el.
Lecție importantă de viață de la noi, de la șantieriști... n-ai să vezi așa ceva (râde)
Ce să zic.. bani cu țârâita, muncă multă, toată ziua spune că dacă nu-ți convine poți să pleci.. asta-i viață?
Gata.. în trei cuvinte ți-am spus ce m-ai întrebat..
/Care ar fi mesajul pentru tineri?
Păi să se țină de carte și să nu ajungă pe șantier. patronii câștigă bani și nouă ne dă ce le scapă printre degete. Mie când îmi spunea tata să-nvăț, parcă nici de-al dracului..
/I-am mulțumit frumos, am dat mâna cu el, și m-am dus mai departe.

Răspuns #7
/Am ieșit din metrou și am plecat spre Lipscani. Lângă McDonalds era un grup de tineri cu freze ciudate, care vorbeau alte limbi și se distrau. Aveau și bagajele în jur. Inițial, am mers mai departe, am stat în parcul unirii câteva minute, apoi m-am întors la ei. Aceeași întrebare:
Take the metro before it's too late.. this could be like a metaphor..
--Nicholas, 23

Răspuns #8
/Din același grup
Go to Vama Veche!
-- Stefanie, 20 (da, așa se scrie Stefanie)
/M-au întrebat de ce îi întreb, le-am povestit ce făceam, apoi au plecat, pentru că trebuia să prindă ultimul metrou..

Răspuns #9
/Am plecat de la turiști și am ajuns din nou în parc (în colțul parcului). Pe bancă stătea un om al străzii. Aceeași întrebare.
Io sunt copilu străzii.. am rămas de la 7 ani fără mamă și tată. Am fost căsătorit și am o fetiță, dar n-am putut să ne împăcăm, cu soția (probleme financiare, părintești - cu soacra mai ales), iar acuma îmi duc viața de azi pe mâine, să pot să-mi duc existența să trăiesc.
Aș vrea să găsesc o locuință, să pot să trăiesc, să nu mai dorm pe străzi. Asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu - el ne-a creat, el ne-a dat viață.
Prietenii din ziua de azi când te vede la rău (chiar apropiați) nu te bagă în seamă. Sunt nemâncat de 4 zile, am găsit asta în gunoi (/era o sticlă de suc). Tare mi-aș dori să găsesc un loc de muncă, să pot să mă mențin, dar nu-mi găsesc.
Am crescut la orfelinat până la 18 ani. Părinții mi-au murit într-un accident de mașină.
/Alte rude nu aveți?
Nu, nu..mmm adică am o mătușă dar ea nu poate să mă întrețină - are doar 2 camere și are copii. Așa-i viața.. n-ai cu cine să te cerți, n-ai cu cine să te bați, așa-i bine, să-ți duci viața de unul singur..
Caut de 2 săptămâni loc de muncă, dar nu găsesc deloc. Noaptea-i foarte frig, n-ai unde să dormi..
Eu am opt clase terminate. Mai multe n-am putut. N-am putut financiar, mă înțelegi. Asta e... cam atât am avut tot ce-am avut pe sufletul meu să vă spun.
/L-am invitat să mergem la un fast-food din apropiere să ne luăm câte ceva de mâncare. Zis și făcut.
La noi în România e multă corupție, și lumea e pentru ea.. dacă și președintele minte, care el e președintele țării.. zice că ne dă locuri de muncă și noi nu găsim nimic.
Eu sunt fierar-betonist, când lucram pe șantier câștigam câte 15, 16 milioane pe lună. Problema e că n-am putut să îmi scot cartea de muncă, că n-am avut ani. Și cu soacra, cât am avut de lucru și am adus bani în casă, am fost bun. Când n-am mai avut ce lucra, n-am mai fost bun. Așa e lumea, cât aduci ceva ești bun, când nu, nu mai ești.. nu contează dacă chiar nu găsești..
Știi, m-a învățat odată un om asta „oricât ai fi de sărac, să ni-ți pierzi niciodată încrederea, că pentru noi există un Dumnezeu care are grijă de noi în orice problemă pe care o avem” și eu am luat cuvintele astea și le-am memorat. Și așa rezist acum, că n-am mâncare, și de dormit dorm pe niște țevi care mai sunt descoperite la metrou, că se lucrează, și mai bagă căldura până pe la 2-3 noaptea, după care mă trezesc de frig.. Și la asta mă gândeam și când stăteam la mătușa mea. Că acolo mai lucram la o femeie, îi făceam curat din când în când, și avea bijuterii valoroase și niciodată nu m-am atins de ele, și mă știa și copiii ei și mă chemau când mai plecau ei să o ajut.
Eu mă gândesc, că îmi mai apar așa gânduri în minte, că dacă iau (/n.r. fur) acuma, ce rezolv? Că banii se duce. Dar dacă n-ai sănătate degeaba. Și asta, vezi, mentalitatea la om, e importantă, să gândească bine, să nu gândească răutate.
Vedeți dumneavoastră că și ura asta e mare, și ura asta rasială. Acum, dumneavoastră probabil că știți mai bine că sunteți citit și aveți atâta școală. Da uite și rromii aștia, când fură sau așa, ei nu se gândesc că mai tare fac rău și mai tare îi întărâtă pe ceilalți împotriva lor? Oare de ce nu pot gândi și ei că ce rost are să iau de la omu ăla să-i fac rău... cum ați venit dumneavoastră la mine, eu puteam să mă enervez, să zic iau de tine, dar de ce? cu ce drept, când ai pus doar o întrebare? oare de ce nu gândesc și ei așa să nu întărească ura asta rasială?
Eu am avut noroc cu o profesoară, care m-a învățat să nu fac rău. Mi-a zis să nu fac ca ceilalți copii de la centrele de plasament, că eu n-am părinți care să mă ajute când plec.
/De ce ați plecat de la mătușa dumneavoastră?
Am plecat că nu aduceam bani în casă, și nu poți să stai la om și să nu aduci nimic, numa să ceri..
/Am mai povestit cu el despre copiii care se droghează, ura rasială de o parte și de alta. M-a mai întrebat dacă sunt poet. I-am spus că mai scriu, dar nu mă consider neapărat poet, și mi-a spus că dacă mai scriu, el asta înțelege prin poet. I-am mulțumit pentru că a povestit cu mine, am dat mâna și am mers mai departe.
-- Radu Cristinel, 34 de ani

Răspuns #10
/Am ajuns într-un pub. Am comandat un ceai și m-am uitat puțin peste notițe. Le-am povestit fetelor de la bar ce fac, și le-am pus aceeași întrebare. Una n-a zis nimic (nici că nu răspunde). Cealaltă:
Mai trag de timp.. eu una încă sunt prea mică... adică nu mi s-au întâmplat lucruri foarte importante din care să fi învățat ceva foarte important sau relevant.
-- Cristina, 21, barman

Răspuns #11
/Am mers puțin în club apoi, dar am stat foarte puțin. Mă întâlnisem mai devreme cu câteva colege, îmi spuseseră unde merg, și le-am făcut o vizită. Am luat apoi un taxi spre casă. Taximetristului i-am adresat aceeași întrebare. În mașină cânta muzică religioasă.
Dumnezeu e Calea, Adevărul și Viața. Întreabă-l pe El, că El are toate răspunsurile. Să ținem post, să ne spovedim, să luăm canon de rugăciuni. Secretul, în orice domeniu ai fi, este să fii credincios. Dacă nu suntem credincioși, degeaba suntem învățați, dacă suntem mândri, că și Lucifer a căzut din cauza mândriei. Și dacă ești doctor, și dacă ești ce ziceai că ești tu, psiholog, nu ești doctor bun dacă nu crezi în Dumnezeu, pentru că atunci nu ai Harul lui cu tine. Să ții minte, că mântuire înseamnă viață veșnică și moartea veșnică este în iad, că noi nu ne oprim aici. Ceea ce-ți spun eu acum nu eu îți spun, ci Dumnezeu vorbește prin mine și mă-nvață ce să îți spun. Ai să vezi că nici profesorii tăi nu știu ceea ce-ți spun eu acum.
//Cursa s-a terminat. Discuția a fost puțin mai lungă, ideile însă cam acestea au fost. I-am mulțumit, am plătit cursa și am mers acasă.
-- Păcătosu Vasile cel Mare, 57 de ani (așa a spus să îi trec numele)

Cam asta a fost marea aventură printre lecții de viață. Sunt tentat, însă, să vă pun și vouă aceeași întrebare:
Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?