Rămânând singur (fără „date”), mi-a luat ceva să mă automotivez să ies. Mă gândeam să merg în parcul Izvor și să scriu (acolo parcă e destulă lumină). Apoi, m-am gândit și să rămân acasă și să scriu, dar era un risc prea mare să nu mai fac nimic. Cu chiu, cu vai, m-am convins și plecat spre centrul vechi.
Am coborât din cameră, am intrat în metrou. M-am uitat la oamenii din jur (5-6 în vagon..). Am deschis un carnețel pe care îl luasem cu mine, și am scris:
Q&A
1: 1 lucru ca lecție de viață + exp. aferentă
M-am așezat lângă un tip. „Bună ziua! Sunt student la psihologie și fac o mică anchetă. Puteți să îmi răspundeți la o întrebare?”.. „Despre ce e vorba?” „Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?”
Răspuns #1
Să se preocupe de studii, să-și găsească un servici și să se țină de el.
/Cum ați ajuns să considerați aceste aspecte ca fiind foarte importante?
Eu, la 29 de ani, am 13 ani lucrați pe cartea de muncă. Mulți au 1,2,3 ani la vârsta asta... oricum, cred că ține și de familie..
/În ce sens ține și de familie?
Păi cum sunt și părinții, ce vezi la ei.
-- Ionuț, 29 de ani
Răspuns #2
/Am întrebat apoi, același lucru, o doamnă. A fost foarte drăguță și mi-a spus multe lecții de viață
Niciodată să nu te iei după nimeni ca să n-ai cui să-i reproșezi. Eventual ție însuți. Ce să-ți mai zic.. Mâncarea reîncălzită nu mai e la fel de bună. Să ții asta minte!
/Vă referiți la relații intime?
Da, mai ales la relații intime. Poate că pare că merge, dar odată ce s-a stricat o relație, cum e în situații de divorț de exemplu, nu mai merge..
Așa.. ar mai fi să nu te încrezi prea tare decât în mama ta. Prietenii se pot folosi de informații când ești mai vulnerabil și să te șantajeze sau să-ți facă rău. Asta mai ales dacă ajungi cineva și ei sunt invidioși că nu le dai și lor, chiar dacă tu poate nu poți. Și aș mai zice că totul în viață se plătește.
/ Cum ați ajuns la această concluzie?
Păi am avut niște decepții... aș putea scrie un roman despre asta. Da.. dar uite, încă o chestie: Răbdarea, încrederea, să nu le pierzi niciodată. Și niciodată să nu te umilești (nici pentru bani nici pentru altceva)...
/Spuneați că totul în viață se plătește. Puteți să-mi dați un exemplu de experiență care v-a făcut să credeți asta?
Ei.. păi am 56 de ani și încă plătesc pentru greșelile din tinerețe. Să ții minte că ce vezi în casă, aia să faci.. să urmezi exemplul pozitiv al părinților...
-- Rodica, 56 de ani
Răspuns #3
/Metroul a ajuns la destinație. Am salutat doamna de mai devreme și am plecat grăbit din metrou. Am mers și am încercat să întreb o domnișoară tânără același lucru. Mi-a răspuns, puțin sec, „și dacă chiar nu am disponibilitate?”. Mi-am cerut scuze și am mers mai departe.
Răspuns #4
/După ce am urcat scările (eram la Unirii). Am întrebat un paznic mai tânăr chestia asta. Mi-a zis că nu vrea, să văd dacă vrea colegul lui..
Răspuns #5
/Am mers la un coleg al său. A început destul de ușor, repede și sincer, să îmi povestească
Până la 50 de ani, n-am realizat nimic. De aici încolo ce mai pot să fac? Meseria de paznic.. asta-i meserie?
La țară, la mine, în provincie, murim de foame. Fără salariu de câteva milioane, murim de foame...
Eu nu mai pot realiza nici ce au realizat ai mei.
/Ce anume nu mai puteți realiza?
Păi să fac și eu o casă.. cu 10 milioane, nu pot.. Tineretul să încerce să meargă în străinătate dacă nu întrevăd alte posibilități în țară. Eu sunt legat de casă, fac naveta (100km), unde am grijă de ai mei. Sunt din Călărași, Mănăstirea, aproape de Dunăre.
Viața de aici încolo ne paște cu greutăți. Cauți să vorbești cu cineva, și dintr-o vorbă ajungi la conflict.. asta e lumea, stresul din ziua de azi.
Eu.. am meserie de șofer, mecanic, marinar nici nu mai zic.. s-au dus astea, pur și simplu s-au dus. De azi dimineață stau numai în picioare. Ne-am aciuit aici paznici, și nu ne dau nici un spor nimic.
Te uiți în viața asta și vezi că nu-ți poți realiza împlinirile. Printr-o simplă semnătură aștia ia 100.000 de Euro. În provincie la țară a-nvechit toate, și trebuie renovate, dar cu ce să realizezi toate astea?
Să vezi când eram eu adult și aveam grijă de vecini, și erau uite-atâta (ținea mâna lal aprox. 1m), care acum sunt plecați și s-au realizat material, ce eu n-am putut face într-o viață de om..
Eu n-aș pleca de la țară nici pentru o doamnă miliardară, nici să fie Zâna Zânelor.
/Amuzat de ce tocmai a spus, i-a povestit și casieriței, și au râs puțin.
... știi, pe vremea lui Ceaușescu, se spunea că 80% din țară o duce râu, dar și acuma tot așa e.. adică așa cred eu, din ce văd eu în jurul meu, și acasă.
/I-am mulțumit frumos pentru disponibilitate și am plecat mai departe. M-a lăsat apoi să intru pe poartă, să nu plătesc încă o călătorie pentru interviu.
-- Gheorghe, 50 de ani, paznic la metrou.
Răspuns #6
/Am continuat către ieșirea dinspre magazinul Unirea. La un moment dat, am văzut un muncitor. După câteva clipe de ezitare, l-am abordat și el.
Lecție importantă de viață de la noi, de la șantieriști... n-ai să vezi așa ceva (râde)
Ce să zic.. bani cu țârâita, muncă multă, toată ziua spune că dacă nu-ți convine poți să pleci.. asta-i viață?
Gata.. în trei cuvinte ți-am spus ce m-ai întrebat..
/Care ar fi mesajul pentru tineri?
Păi să se țină de carte și să nu ajungă pe șantier. patronii câștigă bani și nouă ne dă ce le scapă printre degete. Mie când îmi spunea tata să-nvăț, parcă nici de-al dracului..
/I-am mulțumit frumos, am dat mâna cu el, și m-am dus mai departe.
Răspuns #7
/Am ieșit din metrou și am plecat spre Lipscani. Lângă McDonalds era un grup de tineri cu freze ciudate, care vorbeau alte limbi și se distrau. Aveau și bagajele în jur. Inițial, am mers mai departe, am stat în parcul unirii câteva minute, apoi m-am întors la ei. Aceeași întrebare:
Take the metro before it's too late.. this could be like a metaphor..
--Nicholas, 23
Răspuns #8
/Din același grup
Go to Vama Veche!
-- Stefanie, 20 (da, așa se scrie Stefanie)
/M-au întrebat de ce îi întreb, le-am povestit ce făceam, apoi au plecat, pentru că trebuia să prindă ultimul metrou..
Răspuns #9
/Am plecat de la turiști și am ajuns din nou în parc (în colțul parcului). Pe bancă stătea un om al străzii. Aceeași întrebare.
Io sunt copilu străzii.. am rămas de la 7 ani fără mamă și tată. Am fost căsătorit și am o fetiță, dar n-am putut să ne împăcăm, cu soția (probleme financiare, părintești - cu soacra mai ales), iar acuma îmi duc viața de azi pe mâine, să pot să-mi duc existența să trăiesc.
Aș vrea să găsesc o locuință, să pot să trăiesc, să nu mai dorm pe străzi. Asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu - el ne-a creat, el ne-a dat viață.
Prietenii din ziua de azi când te vede la rău (chiar apropiați) nu te bagă în seamă. Sunt nemâncat de 4 zile, am găsit asta în gunoi (/era o sticlă de suc). Tare mi-aș dori să găsesc un loc de muncă, să pot să mă mențin, dar nu-mi găsesc.
Am crescut la orfelinat până la 18 ani. Părinții mi-au murit într-un accident de mașină.
/Alte rude nu aveți?
Nu, nu..mmm adică am o mătușă dar ea nu poate să mă întrețină - are doar 2 camere și are copii. Așa-i viața.. n-ai cu cine să te cerți, n-ai cu cine să te bați, așa-i bine, să-ți duci viața de unul singur..
Caut de 2 săptămâni loc de muncă, dar nu găsesc deloc. Noaptea-i foarte frig, n-ai unde să dormi..
Eu am opt clase terminate. Mai multe n-am putut. N-am putut financiar, mă înțelegi. Asta e... cam atât am avut tot ce-am avut pe sufletul meu să vă spun.
/L-am invitat să mergem la un fast-food din apropiere să ne luăm câte ceva de mâncare. Zis și făcut.
La noi în România e multă corupție, și lumea e pentru ea.. dacă și președintele minte, care el e președintele țării.. zice că ne dă locuri de muncă și noi nu găsim nimic.
Eu sunt fierar-betonist, când lucram pe șantier câștigam câte 15, 16 milioane pe lună. Problema e că n-am putut să îmi scot cartea de muncă, că n-am avut ani. Și cu soacra, cât am avut de lucru și am adus bani în casă, am fost bun. Când n-am mai avut ce lucra, n-am mai fost bun. Așa e lumea, cât aduci ceva ești bun, când nu, nu mai ești.. nu contează dacă chiar nu găsești..
Știi, m-a învățat odată un om asta „oricât ai fi de sărac, să ni-ți pierzi niciodată încrederea, că pentru noi există un Dumnezeu care are grijă de noi în orice problemă pe care o avem” și eu am luat cuvintele astea și le-am memorat. Și așa rezist acum, că n-am mâncare, și de dormit dorm pe niște țevi care mai sunt descoperite la metrou, că se lucrează, și mai bagă căldura până pe la 2-3 noaptea, după care mă trezesc de frig.. Și la asta mă gândeam și când stăteam la mătușa mea. Că acolo mai lucram la o femeie, îi făceam curat din când în când, și avea bijuterii valoroase și niciodată nu m-am atins de ele, și mă știa și copiii ei și mă chemau când mai plecau ei să o ajut.
Eu mă gândesc, că îmi mai apar așa gânduri în minte, că dacă iau (/n.r. fur) acuma, ce rezolv? Că banii se duce. Dar dacă n-ai sănătate degeaba. Și asta, vezi, mentalitatea la om, e importantă, să gândească bine, să nu gândească răutate.
Vedeți dumneavoastră că și ura asta e mare, și ura asta rasială. Acum, dumneavoastră probabil că știți mai bine că sunteți citit și aveți atâta școală. Da uite și rromii aștia, când fură sau așa, ei nu se gândesc că mai tare fac rău și mai tare îi întărâtă pe ceilalți împotriva lor? Oare de ce nu pot gândi și ei că ce rost are să iau de la omu ăla să-i fac rău... cum ați venit dumneavoastră la mine, eu puteam să mă enervez, să zic iau de tine, dar de ce? cu ce drept, când ai pus doar o întrebare? oare de ce nu gândesc și ei așa să nu întărească ura asta rasială?
Eu am avut noroc cu o profesoară, care m-a învățat să nu fac rău. Mi-a zis să nu fac ca ceilalți copii de la centrele de plasament, că eu n-am părinți care să mă ajute când plec.
/De ce ați plecat de la mătușa dumneavoastră?
Am plecat că nu aduceam bani în casă, și nu poți să stai la om și să nu aduci nimic, numa să ceri..
/Am mai povestit cu el despre copiii care se droghează, ura rasială de o parte și de alta. M-a mai întrebat dacă sunt poet. I-am spus că mai scriu, dar nu mă consider neapărat poet, și mi-a spus că dacă mai scriu, el asta înțelege prin poet. I-am mulțumit pentru că a povestit cu mine, am dat mâna și am mers mai departe.
-- Radu Cristinel, 34 de ani
Răspuns #10
/Am ajuns într-un pub. Am comandat un ceai și m-am uitat puțin peste notițe. Le-am povestit fetelor de la bar ce fac, și le-am pus aceeași întrebare. Una n-a zis nimic (nici că nu răspunde). Cealaltă:
Mai trag de timp.. eu una încă sunt prea mică... adică nu mi s-au întâmplat lucruri foarte importante din care să fi învățat ceva foarte important sau relevant.
-- Cristina, 21, barman
Răspuns #11
/Am mers puțin în club apoi, dar am stat foarte puțin. Mă întâlnisem mai devreme cu câteva colege, îmi spuseseră unde merg, și le-am făcut o vizită. Am luat apoi un taxi spre casă. Taximetristului i-am adresat aceeași întrebare. În mașină cânta muzică religioasă.
Dumnezeu e Calea, Adevărul și Viața. Întreabă-l pe El, că El are toate răspunsurile. Să ținem post, să ne spovedim, să luăm canon de rugăciuni. Secretul, în orice domeniu ai fi, este să fii credincios. Dacă nu suntem credincioși, degeaba suntem învățați, dacă suntem mândri, că și Lucifer a căzut din cauza mândriei. Și dacă ești doctor, și dacă ești ce ziceai că ești tu, psiholog, nu ești doctor bun dacă nu crezi în Dumnezeu, pentru că atunci nu ai Harul lui cu tine. Să ții minte, că mântuire înseamnă viață veșnică și moartea veșnică este în iad, că noi nu ne oprim aici. Ceea ce-ți spun eu acum nu eu îți spun, ci Dumnezeu vorbește prin mine și mă-nvață ce să îți spun. Ai să vezi că nici profesorii tăi nu știu ceea ce-ți spun eu acum.
//Cursa s-a terminat. Discuția a fost puțin mai lungă, ideile însă cam acestea au fost. I-am mulțumit, am plătit cursa și am mers acasă.
-- Păcătosu Vasile cel Mare, 57 de ani (așa a spus să îi trec numele)
Cam asta a fost marea aventură printre lecții de viață. Sunt tentat, însă, să vă pun și vouă aceeași întrebare:
Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?
