marți, 21 decembrie 2010

Anii trec, sperantele raman..

Cred că "Treceți Batalioane" a fost primul cântec patriotic de care am fost atașat într-un mod autentic, concurând cu "Deșteaptă-te române". Eram în gimnaziu și îl cântam la muzică. Aveam un profesor care, printre altele, când cântam "Deșteaptă-te Române!" ne punea să stăm în picioare și ne tașca dur dacă nu arătam respectul cuvenit pentru acest simbol al patriei.

Îmi amintesc și că prima zi a orașului Alba Iulia pe care o țin minte cu adevărat a avut loc prin liceu. Eram pe atunci foarte timid. Eram îndrăgostit până peste cap de o fată cu vreo 2 ani mai mare ca mine, dar n-aveam curajul să i-o spun. Eram însă foarte productiv la scris poezii :). Era un timp în care aveam multe vise, dar nu începusem să și reușesc să fac lucruri. Printre altele, fiind în Consiliul Elevilor din liceu, scrisesem un model de regulament pentru un consiliu național al elevilor, și președinta de atunci îmi spunea că am înebunit și că e prea complicat, iar eu am renunțat într-un final la idee.

Dar nu asta voiam sa vă povestesc, ci că motivul pentru care îmi amintesc momentul e că mai mulți interpreți de muzică populară (cred ca erau Ioan Bocșa, Nicolae Furdui Iancu și Ionuț Fulea) au cântat melodii precum: Hora Unirii, Noi suntem români și, bineînțeles, Treceți Batalioane. În acele momente noi, publicul, în mare parte tineri, ne-am ridicat în picioare și am cântat cu ei. A fost un moment solemn, în care am fost mândri că suntem români și am fost uniți. De multe ori ne dezicem de tot ce avem, însă se pare că tot în trecut și în tradiție găsim tăria de a ne uni.

Nu întâmplător mi-am amintit de momentul descris mai sus. Mi-am amintit pentru că în acest an, de 1 decembrie, la Alba Iulia programul a fost pătat mult mai puțin decât în alți ani de non-, dacă nu anti-, valori. Mai exact, seara, au concertat mai ales cântăreți din Cenaclul Flacăra, cântecele fiind mai ales patriotice și în acord cu Ziua pe care o sărbătoream: 1 Decembrie. Ziua a culminat (pentru mine) atunci când împreună cu doi colegi ai mei, Paul și Tudor, la finalul unei melodii și chiar înainte de finalul concertului, am ridicat steagul lui Paul (tricolor) și am început să cântăm Treceți Batalioane. Cântereții au început și ei, apoi, să cânte acest cântec, prim cântec patriotic de care eu m-am atașat. Toți trei am căzut, apoi, de acord că acesta a fost cel mai „tare” 1 decembrie la care am fost. Nu doar noi am fost încântați, ci și studenții basarabeni veniți la Alba Iulia pentru a sărbători această Zi sfântă pentru România, basarabeni în care am văzut mai mult patriotism decât în aproape toți cei născuți în România pe care îi cunosc.

Soarta nu ne prea dă ocazia să știm dacă atunci când ea joacă după cum cântăm noi e din cauza noastră, și nu pentru că așa ar fi făcut oricum. Nu ne dă nici măcar șansa de a ști care e cel mai bun lucru pe care îl putem face la un moment dat. Ne lasă însă să facem ceea ce dorim, să credem și să acționăm după speranțele noastre.

Dacă ar fi, dincolo de „hotarele” reale sau virtuale pe care trebuie să trecem în lumea din afara noastră, să mă gândesc la ce hotar mare avem de înfruntat în interior pentru a reuși să dăm viață speranțelor noastre, unul ar câștiga detașat: curajul de a nu renunța în fața propriului eșec și a propriei slăbiciuni. Nu mă refer la a ține cu dinții de un post pe care îl poate face mai bine altcineva, ci la a face ceva ce nimeni altcineva nu se încumetă să facă, deși nu ești pregătit pentru asta. Mă refer la a avea curajul să pășim pe un teren necunoscut, chiar și atunci când avem doar principiile drept ghid, și a lua propriile greșeli sau performanțe nesatisfăcătoare nu ca motiv de renunțare, ci ca motiv de evoluție.

Și atunci când ne gândim dacă merită să luptăm pentru speranțele noastre, pentru că tot e 21 decembrie, să ținem bine minte:

"Există ceva mai greu de suportat decât frigul, foamea și întunericul - e rușinea față de propria lașitate" Vasile Gogea, 20 decembrie 1989

Aici un scurt filmuleț despre revoluția din '89: http://www.youtube.com/watch?v=ehvu7qCMSP4

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Despre noi și alții...

Ho Ho Ho...

Iată că azi-mâine vine din nou moșul. Înainte ca el să apară, eu m-am gândit să fiu puțin ironic la adresa unora din obiceiurile noastre, a oamenilor. Sper să le găsiți și voi interesante :).

Începând de azi, câte un astfel de articol (foarte scurt) va apărea zilnic, până pe 22 Decembrie, pe celălalt blog al meu:

http://beyond.weblog.ro

Enjoy!
Joke errr

vineri, 10 decembrie 2010

joi, 25 noiembrie 2010

Filme psiho :)

Hello again :)

Se pare ca mai nou e tot mai mult interes pentru domeniul psihologiei (si psihiatriei). Asa ca m-am gandit sa le fiu de folos curiosilor si sa impartasesc cateva linkuri cu multe recomandari de filme ce au teme psiho :). Bineinteles, puteti oricand sa cautati "movies about psychology" sau "movies for psychologists" pe google si sa le gasiti singuri...

http://www.smccd.edu/accounts/merrill/PSYCHOLOGY%20AND%20MOVIES.htm
http://psychmovies.com/

Sa fie psihism! (Let there be psyche!)

Mișel

duminică, 21 noiembrie 2010

De ce politicienii nu se tin de promisiuni...

Uite ca am aflat si de ce politicienii nu se tin de promisiuni..

Studii psihologice arata ca atunci cand le spunem celorlalti ce avem de gand sa facem, creierul nostru reactioneaza (aproximativ) ca si cand am fi facut acel lucru deja, fapt ce reduce probabilitatea ca noi sa depunem efortul necesar pentru a chiar obtine rezultatele dorite.

Mai jos am atasat un video de pe ted.com pe aceasta tema.

Enjoy! :)

duminică, 24 octombrie 2010

joi, 9 septembrie 2010

Asa-i in tenis...




When I was young it seemed
that life was so wonderful
a miracle, oh it was beautiful, magical
And all the birds in the trees
well they'd be singing so happily
joyfully, oh playfully watching me

But then they sent me away
to teach me how to be sensible,
logical, oh responsible, practical
And they showed me a world
where I could be so dependable
clinical, oh intellectual, cynical.

There are times when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

Oh watch what you say
or they'll be calling you a radical,
a liberal, oh fanatical, criminal
Oh won't you sign up your name
we'd like to feel you're acceptable
respectable, presentable - a vegetable!

But at night when all the world's asleep
The questions run too deep
for such a simple man
Won't you please,
please tell me what we've learned
I know it sounds absurd
but please tell me who I am

luni, 12 iulie 2010

Hai la inundatii!

In sfarsit, dupa o perioada destul de lunga, am din nou acces la internet (si putin timp). Pentru ca nu am mai scris de mult pe blog, o sa revin cu un articol scurt legat de inundatiile de la Galati.

Nu stiu cati dintre voi stiti, insa ANOSR a avut initiativa de a apela la studenti pentru a participa la construirea digului de la Galati. Zis si facut. Peste 50 de studenti din tara s-au strans la Galati pentru a da o mana de ajutor. Si din facultatea noastra au participat intr-o forma sau alta 8 studenti (zic intr-o forma sau alta pentru ca nu toti au fost acolo pe toata perioada sederii noastre). Am avut si de lucru (umplut si carat saci cu nisip, sapat cu harletul/tarnacopul/lopata), dar si de petrecut :). Mancarea la cantina Universitatii din Galati a fost si ea foarte buna, locurile la camin unde am dormit OK... Daca primele doua zile am avut parte de munca fizica, dupa aceea am stat mai mult pregatiti pentru eventualitatea in care o sa fim chemati la evacuari. Dat fiind ca nivelul Dunarii a scazut, n-a mai fost cazul.

Ce mi s-a parut interesant a fost si ca am reusit sa mobilizam localnici. Vazandu-ne, o parte din ei s-au pus pe treaba serioasa. Unul din ei s-a si luat de noi ca lucrand ii facem de rusine pe galateni (vazuse el la stiri cu o seara inainte ca voluntari din toata tara vin sa le salveze orasul si ei stau la bere, pentru multi din ei lucru deloc fals...). Eh.. nu in ultimul rand, a fost foarte tare si ca am avut parte si de ajutor si din, si din afara ASPSE.

Una peste alta, cred ca e foarte important sa fim solidari, in miscarea studenteasca, si atunci cand trebuie sa dam o mana de ajutor acolo unde este nevoie, nu doar atunci cand ne cerem drepturile, si sper ca pe viitor aceasta solidaritate sa fie din ce in ce mai puternica.

Fotografii puteti gasi aici

In speranta unei mobilizari cat mai mari atunci cand situatii critice (cat mai rare) o cer,
Mihai

vineri, 11 iunie 2010

Mars, mai animalule!

Sa nu uitam ca Revolutia ne-a fost furata, sa nu uitam ca minerii au fost adusi la Bucuresti si „lasati” sa omoare zeci de oameni si sa omoare alte cateva sute, sa nu uitam cum am fost mintiti. Asta ca sa nu mai spunem de cei peste 1200 de morti de la revolutie, inscenarile si minciunile de atunci, orchestrate maiestuos de.. cine oare?



Bineinteles, nu putem sa nu vedem si continuarile actuale: dosarul Revolutia blocat de justitia romaneasca (implicit si trimiterea in instanta a aceluiasi personaj despre care vorbeam mai sus), judecatorii numiti indirect de acelasi personaj, din cadrul CCR, au blocat ANI, CNSAS, acum si Legea Lustratiei, etc. etc.

Mai multe detalii pe http://www.asociatia21decembrie.ro/.

miercuri, 2 iunie 2010

De unde pana unde?


Am pregătit în ultimul timp mai multe proiecte cărora vreau să le dau viață. Nu știu dacă ți s-a întâmplat și ție să visezi, să ți se ridice părul pe tot corpul la gândul că ai putea să reușești să faci ceva... orice a fost acel ceva pentru tine. Nu știu nici dacă ți-a ieșit ceva atât de mișto, încât, cum zice marele filosof Guess Who, să crezi măcar pentru o secundă că ai lumea la picioare (lumea la picioare poate ca „șef”, poate ca cel mai bun servitor)... Nu știu dacă ți s-a întâmplat să crezi că poți face lucruri super tari, să inspiri, să fii inspirat, să crezi în oameni care să nu creadă în ideile tale, să crezi în idei care nu se potrivesc pentru oamenii din jur, sa te ajute cineva în ideile tale, dar să-ți dai seama că de fapt trage în cu totul altă parte, pentru că de fapt n-a înțeles, sau să reușești să le aliniezi pe toate.. După câțiva ani buni de voluntariat (cam 5 pentru mine), chiar dacă îmi face plăcere să mă gândesc retrospectiv și să mă întreb câte din cele de mai sus le-am făcut și ce au însemnat, lucrurile care mă inspiră cel mai mult sunt în continuare cele viitoare...

După acești ani, însă (de fapt de muuult mai repede), am învățat să-mi mușc puțin limba și să spun mai puțin despre lucrurile viitoare. Vrând nevrând, am văzut cum e să fii și susținut, și blocat (din intenții bune) în diverse planuri, să mă motivez sau să mă sabotez chiar eu, chiar sub ochii mei.. Am văzut cum oamenii sunt diferiți în atâtea feluri, și în atâtea asemănători, am văzut cum socoteala de acasă se potrivește destul de rar cu cea din târg. Am văzut curaj și am văzut și lașitate, și am văzut și cum ele nu se văd la fel din interior și din exterior, prin ochelari de soare sau infraroșii.. Poate însă că cel mai mult din toată povestea asta a contat cum și că m-am văzut pe mine.

Am pornit ca un (mare) visător, căruia cei mai buni prieteni îi spuneau că s-a prostit de la gândit „atâtea proiecte”. Deși am crezut că asta înseamnă că lumea nu merită oameni bine intenționați, m-am gândit mai bine și am înțeles că n-are nimeni niciun motiv să mă aprecieze pentru visele pe care le am, dacă nu pentru vise aștept aprecierea lor. Am început să fac, am început s-o dau în bară, apoi am mai început să și reușesc. Mi-am mai racordat visele la realitate, și da, a fost foarte dureros, apoi am mai racordat și realitatea la vise, atât cât am putut. Am văzut, totuși, că atunci când mă bucur prea mult de un plan, risc să-l las plan. Am hotărât atunci să nu-mi mai dau satisfacția de a mă bucura din plin de un proiect cât nu e realitate. Chiar și după multe încercări, am rămas un visător, dar poate un altfel de visător. Ce mi se pare foarte interesant acum e că am învățat să-mi iubesc și reușitele și eșecurile, și fericirea, exuberanța, și tristețea, frustrarea, singurătatea, și am învățat asta pentru că simt că în final viața mea își va fi meritat viața, și viața vine cu de toate, la pachet...

Cât despre proiectele de viitor, mă apropiu de ele cu teamă și cu emotii, dar și cu o mare speranță că ele vor merita apreciate ca fapte, nu ca vise. Și mai mult însă, sper că ele vor fi ale celor care se vor bucura de ele, cu bunele și relele lor, și a mea mai mult bucuria de-a fi adus o contribuție. Si cu doza de realism, sper ca fiecare vom învața să ne vedem și bunele și relele noastre, pentru a putea, ca și copiii, să avem curajul să ne tot ridicăm în picioare după fiecare cazătura, pentru a putea în final să mergem în două picioare, fără să ne limităm la a da vina pe părinți că nu ne-au ținut destul de strâns de mână...

Între căzături și sprinturi, pe pista către vise,
Mihai

marți, 11 mai 2010

Lectii de viata

Era (o) marți. Ziua a început într-un mod.. normal. Atât de normal, încât nici nu-mi amintesc cum a început. Pe la 20:00, simțindu-mă aiurea că am și eu o zi liberă și nu știu cu cine să ies, m-am învârtit puțin prin cameră (fac asta la propriu când gândesc..). Simțeam o stare.. poetică. Mi-e greu să o descriu, dar când sunt în această stare știu că pot să scriu, sau măcar să visez :). Știam că trebuie să fie o seară foarte tare. Am vorbit cu o prietenă și am chemat-o la un suc. După îndelungi deliberări a refuzat (era foarte obosită). Povestea durase vreo 2 ore și ceva, timp în care dorința și determinarea mea de a ieși a crescut. M-am gândit că am putea să mergem să facem ceva gen free hugs, dar fără să filmăm, să vorbim cu oameni beți etc. etc.

Rămânând singur (fără „date”), mi-a luat ceva să mă automotivez să ies. Mă gândeam să merg în parcul Izvor și să scriu (acolo parcă e destulă lumină). Apoi, m-am gândit și să rămân acasă și să scriu, dar era un risc prea mare să nu mai fac nimic. Cu chiu, cu vai, m-am convins și plecat spre centrul vechi.

Am coborât din cameră, am intrat în metrou. M-am uitat la oamenii din jur (5-6 în vagon..). Am deschis un carnețel pe care îl luasem cu mine, și am scris:
Q&A
1: 1 lucru ca lecție de viață + exp. aferentă

M-am așezat lângă un tip. „Bună ziua! Sunt student la psihologie și fac o mică anchetă. Puteți să îmi răspundeți la o întrebare?”.. „Despre ce e vorba?” „Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?”

Răspuns #1
Să se preocupe de studii, să-și găsească un servici și să se țină de el.
/Cum ați ajuns să considerați aceste aspecte ca fiind foarte importante?
Eu, la 29 de ani, am 13 ani lucrați pe cartea de muncă. Mulți au 1,2,3 ani la vârsta asta... oricum, cred că ține și de familie..
/În ce sens ține și de familie?
Păi cum sunt și părinții, ce vezi la ei.
-- Ionuț, 29 de ani

Răspuns #2
/Am întrebat apoi, același lucru, o doamnă. A fost foarte drăguță și mi-a spus multe lecții de viață
Niciodată să nu te iei după nimeni ca să n-ai cui să-i reproșezi. Eventual ție însuți. Ce să-ți mai zic.. Mâncarea reîncălzită nu mai e la fel de bună. Să ții asta minte!
/Vă referiți la relații intime?
Da, mai ales la relații intime. Poate că pare că merge, dar odată ce s-a stricat o relație, cum e în situații de divorț de exemplu, nu mai merge..
Așa.. ar mai fi să nu te încrezi prea tare decât în mama ta. Prietenii se pot folosi de informații când ești mai vulnerabil și să te șantajeze sau să-ți facă rău. Asta mai ales dacă ajungi cineva și ei sunt invidioși că nu le dai și lor, chiar dacă tu poate nu poți. Și aș mai zice că totul în viață se plătește.
/ Cum ați ajuns la această concluzie?
Păi am avut niște decepții... aș putea scrie un roman despre asta. Da.. dar uite, încă o chestie: Răbdarea, încrederea, să nu le pierzi niciodată. Și niciodată să nu te umilești (nici pentru bani nici pentru altceva)...
/Spuneați că totul în viață se plătește. Puteți să-mi dați un exemplu de experiență care v-a făcut să credeți asta?
Ei.. păi am 56 de ani și încă plătesc pentru greșelile din tinerețe. Să ții minte că ce vezi în casă, aia să faci.. să urmezi exemplul pozitiv al părinților...
-- Rodica, 56 de ani

Răspuns #3
/Metroul a ajuns la destinație. Am salutat doamna de mai devreme și am plecat grăbit din metrou. Am mers și am încercat să întreb o domnișoară tânără același lucru. Mi-a răspuns, puțin sec, „și dacă chiar nu am disponibilitate?”. Mi-am cerut scuze și am mers mai departe.

Răspuns #4
/După ce am urcat scările (eram la Unirii). Am întrebat un paznic mai tânăr chestia asta. Mi-a zis că nu vrea, să văd dacă vrea colegul lui..

Răspuns #5
/Am mers la un coleg al său. A început destul de ușor, repede și sincer, să îmi povestească
Până la 50 de ani, n-am realizat nimic. De aici încolo ce mai pot să fac? Meseria de paznic.. asta-i meserie?
La țară, la mine, în provincie, murim de foame. Fără salariu de câteva milioane, murim de foame...
Eu nu mai pot realiza nici ce au realizat ai mei.
/Ce anume nu mai puteți realiza?
Păi să fac și eu o casă.. cu 10 milioane, nu pot.. Tineretul să încerce să meargă în străinătate dacă nu întrevăd alte posibilități în țară. Eu sunt legat de casă, fac naveta (100km), unde am grijă de ai mei. Sunt din Călărași, Mănăstirea, aproape de Dunăre.
Viața de aici încolo ne paște cu greutăți. Cauți să vorbești cu cineva, și dintr-o vorbă ajungi la conflict.. asta e lumea, stresul din ziua de azi.
Eu.. am meserie de șofer, mecanic, marinar nici nu mai zic.. s-au dus astea, pur și simplu s-au dus. De azi dimineață stau numai în picioare. Ne-am aciuit aici paznici, și nu ne dau nici un spor nimic.
Te uiți în viața asta și vezi că nu-ți poți realiza împlinirile. Printr-o simplă semnătură aștia ia 100.000 de Euro. În provincie la țară a-nvechit toate, și trebuie renovate, dar cu ce să realizezi toate astea?
Să vezi când eram eu adult și aveam grijă de vecini, și erau uite-atâta (ținea mâna lal aprox. 1m), care acum sunt plecați și s-au realizat material, ce eu n-am putut face într-o viață de om..
Eu n-aș pleca de la țară nici pentru o doamnă miliardară, nici să fie Zâna Zânelor.
/Amuzat de ce tocmai a spus, i-a povestit și casieriței, și au râs puțin.
... știi, pe vremea lui Ceaușescu, se spunea că 80% din țară o duce râu, dar și acuma tot așa e.. adică așa cred eu, din ce văd eu în jurul meu, și acasă.
/I-am mulțumit frumos pentru disponibilitate și am plecat mai departe. M-a lăsat apoi să intru pe poartă, să nu plătesc încă o călătorie pentru interviu.
-- Gheorghe, 50 de ani, paznic la metrou.

Răspuns #6
/Am continuat către ieșirea dinspre magazinul Unirea. La un moment dat, am văzut un muncitor. După câteva clipe de ezitare, l-am abordat și el.
Lecție importantă de viață de la noi, de la șantieriști... n-ai să vezi așa ceva (râde)
Ce să zic.. bani cu țârâita, muncă multă, toată ziua spune că dacă nu-ți convine poți să pleci.. asta-i viață?
Gata.. în trei cuvinte ți-am spus ce m-ai întrebat..
/Care ar fi mesajul pentru tineri?
Păi să se țină de carte și să nu ajungă pe șantier. patronii câștigă bani și nouă ne dă ce le scapă printre degete. Mie când îmi spunea tata să-nvăț, parcă nici de-al dracului..
/I-am mulțumit frumos, am dat mâna cu el, și m-am dus mai departe.

Răspuns #7
/Am ieșit din metrou și am plecat spre Lipscani. Lângă McDonalds era un grup de tineri cu freze ciudate, care vorbeau alte limbi și se distrau. Aveau și bagajele în jur. Inițial, am mers mai departe, am stat în parcul unirii câteva minute, apoi m-am întors la ei. Aceeași întrebare:
Take the metro before it's too late.. this could be like a metaphor..
--Nicholas, 23

Răspuns #8
/Din același grup
Go to Vama Veche!
-- Stefanie, 20 (da, așa se scrie Stefanie)
/M-au întrebat de ce îi întreb, le-am povestit ce făceam, apoi au plecat, pentru că trebuia să prindă ultimul metrou..

Răspuns #9
/Am plecat de la turiști și am ajuns din nou în parc (în colțul parcului). Pe bancă stătea un om al străzii. Aceeași întrebare.
Io sunt copilu străzii.. am rămas de la 7 ani fără mamă și tată. Am fost căsătorit și am o fetiță, dar n-am putut să ne împăcăm, cu soția (probleme financiare, părintești - cu soacra mai ales), iar acuma îmi duc viața de azi pe mâine, să pot să-mi duc existența să trăiesc.
Aș vrea să găsesc o locuință, să pot să trăiesc, să nu mai dorm pe străzi. Asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu - el ne-a creat, el ne-a dat viață.
Prietenii din ziua de azi când te vede la rău (chiar apropiați) nu te bagă în seamă. Sunt nemâncat de 4 zile, am găsit asta în gunoi (/era o sticlă de suc). Tare mi-aș dori să găsesc un loc de muncă, să pot să mă mențin, dar nu-mi găsesc.
Am crescut la orfelinat până la 18 ani. Părinții mi-au murit într-un accident de mașină.
/Alte rude nu aveți?
Nu, nu..mmm adică am o mătușă dar ea nu poate să mă întrețină - are doar 2 camere și are copii. Așa-i viața.. n-ai cu cine să te cerți, n-ai cu cine să te bați, așa-i bine, să-ți duci viața de unul singur..
Caut de 2 săptămâni loc de muncă, dar nu găsesc deloc. Noaptea-i foarte frig, n-ai unde să dormi..
Eu am opt clase terminate. Mai multe n-am putut. N-am putut financiar, mă înțelegi. Asta e... cam atât am avut tot ce-am avut pe sufletul meu să vă spun.
/L-am invitat să mergem la un fast-food din apropiere să ne luăm câte ceva de mâncare. Zis și făcut.
La noi în România e multă corupție, și lumea e pentru ea.. dacă și președintele minte, care el e președintele țării.. zice că ne dă locuri de muncă și noi nu găsim nimic.
Eu sunt fierar-betonist, când lucram pe șantier câștigam câte 15, 16 milioane pe lună. Problema e că n-am putut să îmi scot cartea de muncă, că n-am avut ani. Și cu soacra, cât am avut de lucru și am adus bani în casă, am fost bun. Când n-am mai avut ce lucra, n-am mai fost bun. Așa e lumea, cât aduci ceva ești bun, când nu, nu mai ești.. nu contează dacă chiar nu găsești..
Știi, m-a învățat odată un om asta „oricât ai fi de sărac, să ni-ți pierzi niciodată încrederea, că pentru noi există un Dumnezeu care are grijă de noi în orice problemă pe care o avem” și eu am luat cuvintele astea și le-am memorat. Și așa rezist acum, că n-am mâncare, și de dormit dorm pe niște țevi care mai sunt descoperite la metrou, că se lucrează, și mai bagă căldura până pe la 2-3 noaptea, după care mă trezesc de frig.. Și la asta mă gândeam și când stăteam la mătușa mea. Că acolo mai lucram la o femeie, îi făceam curat din când în când, și avea bijuterii valoroase și niciodată nu m-am atins de ele, și mă știa și copiii ei și mă chemau când mai plecau ei să o ajut.
Eu mă gândesc, că îmi mai apar așa gânduri în minte, că dacă iau (/n.r. fur) acuma, ce rezolv? Că banii se duce. Dar dacă n-ai sănătate degeaba. Și asta, vezi, mentalitatea la om, e importantă, să gândească bine, să nu gândească răutate.
Vedeți dumneavoastră că și ura asta e mare, și ura asta rasială. Acum, dumneavoastră probabil că știți mai bine că sunteți citit și aveți atâta școală. Da uite și rromii aștia, când fură sau așa, ei nu se gândesc că mai tare fac rău și mai tare îi întărâtă pe ceilalți împotriva lor? Oare de ce nu pot gândi și ei că ce rost are să iau de la omu ăla să-i fac rău... cum ați venit dumneavoastră la mine, eu puteam să mă enervez, să zic iau de tine, dar de ce? cu ce drept, când ai pus doar o întrebare? oare de ce nu gândesc și ei așa să nu întărească ura asta rasială?
Eu am avut noroc cu o profesoară, care m-a învățat să nu fac rău. Mi-a zis să nu fac ca ceilalți copii de la centrele de plasament, că eu n-am părinți care să mă ajute când plec.
/De ce ați plecat de la mătușa dumneavoastră?
Am plecat că nu aduceam bani în casă, și nu poți să stai la om și să nu aduci nimic, numa să ceri..
/Am mai povestit cu el despre copiii care se droghează, ura rasială de o parte și de alta. M-a mai întrebat dacă sunt poet. I-am spus că mai scriu, dar nu mă consider neapărat poet, și mi-a spus că dacă mai scriu, el asta înțelege prin poet. I-am mulțumit pentru că a povestit cu mine, am dat mâna și am mers mai departe.
-- Radu Cristinel, 34 de ani

Răspuns #10
/Am ajuns într-un pub. Am comandat un ceai și m-am uitat puțin peste notițe. Le-am povestit fetelor de la bar ce fac, și le-am pus aceeași întrebare. Una n-a zis nimic (nici că nu răspunde). Cealaltă:
Mai trag de timp.. eu una încă sunt prea mică... adică nu mi s-au întâmplat lucruri foarte importante din care să fi învățat ceva foarte important sau relevant.
-- Cristina, 21, barman

Răspuns #11
/Am mers puțin în club apoi, dar am stat foarte puțin. Mă întâlnisem mai devreme cu câteva colege, îmi spuseseră unde merg, și le-am făcut o vizită. Am luat apoi un taxi spre casă. Taximetristului i-am adresat aceeași întrebare. În mașină cânta muzică religioasă.
Dumnezeu e Calea, Adevărul și Viața. Întreabă-l pe El, că El are toate răspunsurile. Să ținem post, să ne spovedim, să luăm canon de rugăciuni. Secretul, în orice domeniu ai fi, este să fii credincios. Dacă nu suntem credincioși, degeaba suntem învățați, dacă suntem mândri, că și Lucifer a căzut din cauza mândriei. Și dacă ești doctor, și dacă ești ce ziceai că ești tu, psiholog, nu ești doctor bun dacă nu crezi în Dumnezeu, pentru că atunci nu ai Harul lui cu tine. Să ții minte, că mântuire înseamnă viață veșnică și moartea veșnică este în iad, că noi nu ne oprim aici. Ceea ce-ți spun eu acum nu eu îți spun, ci Dumnezeu vorbește prin mine și mă-nvață ce să îți spun. Ai să vezi că nici profesorii tăi nu știu ceea ce-ți spun eu acum.
//Cursa s-a terminat. Discuția a fost puțin mai lungă, ideile însă cam acestea au fost. I-am mulțumit, am plătit cursa și am mers acasă.
-- Păcătosu Vasile cel Mare, 57 de ani (așa a spus să îi trec numele)

Cam asta a fost marea aventură printre lecții de viață. Sunt tentat, însă, să vă pun și vouă aceeași întrebare:
Dacă ar fi să alegeți o lecție importantă de viață pe care să puteți să o transmiteți, care ar fi aceea? Cum ați ajuns la respectiva concluzie?

joi, 1 aprilie 2010

Cultură generală?

Cred că trăim într-o lume „accelerată”. Se vede în viteza revoluțiilor din știință, tehnică, economie, politică și multe altele. Creația și creativitatea devin și un apanaj al laicului, iar lângă ele se alătură și o diversificare enormă a cunoașterii. Ce mă întreb eu este, în această mare vâlvă în care puține rămân lucrurile cu adevărat universal valabile, și nu pentru că nu ar fi universal valabile, ci pentru că (poate paradoxal) sunt prea multe pentru a fi cunoscute de o singură persoană, și viteza apariției lor este în plină ascensiune, ce va însemna cultură generală în mileniul trei.

Discutam cu un profesor al facultății la un moment dat și îmi spunea că nivelul culturii generale al studenților este adesea la pământ. Dincolo de adevărul că foarte mulți au ales ca scăpare din acest vârtej al cunoașterii ieșirea din el, cred că de fapt oricum „cultură generală” nu mai poate face referire la un „corp comun de cunoaștere” așa cum se întâmpla înainte de revoluția tehnologiei din ultimii ani. Astăzi, multă din cultura generală nu este împărtășită de toată lumea. De fapt, cultura este atât de vastă (putem lua ca exemplu doar toate videoclipurile de pe www.ted.com, ca să nu mai spun de situri documentare) încât putem accesa de fapt doar părți din ea.

În același timp în care cunoașterea devine prea vastă pentru a fi asimilată, noi ne transformăm tot mai mult în creatori „feroce” de cultură și schimbare. Putem lua de exemplu doar explozia de activități de voluntariat, numărul impresionant de bloguri, videoclipuri pe youtube sau cercetări din ultimii ani. De multe ori, devenim chiar atât de preocupați de a produce cultură, încât uităm să fim consumatori. Suntem atât de preocupați să evoluăm, să urcăm în ierarhie, să ne autoperfecționăm, încât depășim 8,10,12,16! ore pe zi de „preocupare”. Înțeleg prin „preocupare” faptul că ne „gândim”/acționăm în direcția în care producem noi cultură. Unii dintre noi ne-am eliberat într-o asemenea măsură creativitatea, încât am putea hrăni și alți oameni și organizații mulți ani, în sensul de idei la care ar putea lucra și care chiar ar avea potențialul de a aduce valoare! Centrarea excesivă pe producția noastră culturală (cumulată cu un interes centrat pe aspectele relevante din vârtejul cultural pentru propria producție culturală) ne îndepărtează de multe ori atât de momentele de liniște, cât și de evoluțiile culturale paralele din societate.

Această schimbare îmi aduce tot mai mult aminte de o metaforă a autorilor „Funky Business” (sper să mi-o amintesc bine): e mai ușor să asiguri supraviețuirea unui banc de pești decât a unei balene.

În acest sens, cred că termenul de cultură generală încetează să facă referire la un corp de cunoștințe identificabil de către cineva. Cunoașterea ca ansamblu este din ce în ce mai mult un bun al societății, nu al persoanelor din societate. Cultura generală începe să facă mai degrabă referire la o atitudine. Atitudinea este una de curiozitate și deschidere, în care avem o „sete” de cunoaștere. Doi oameni de cultură generală nu vor mai fi aceia care discută despre aceleași lucruri, pe care doar ei (sau uneori nici ei nu) le înțeleg, ci aceia care vor discuta pasional despre diverse lucruri, învățând fiecare de la celălalt lucruri pe care nu le știa, și integrându-le în propria înțelegere a lumii în care trăiește. În societatea cunoașterii, cultura generală este o îmbogățire continuă a sensului și semnificației vieții pe parcursul întregii vieți, în moduri cel mai probabil unice pentru fiecare dintre noi...

marți, 30 martie 2010

Ploaia care va veni... :)

Un cantec deosebit.. Multumesc Virgil (OSUBB).

Pasarea Colibri - Ploaia care va veni :)



Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.

Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...

Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când sperantele pareau înselatoare.
Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de câte ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.

luni, 29 martie 2010

Drepturile nu iti dau dreptate, dar nu trebuie sa ai dreptate pentru a avea drepturi

Ultimele zile au fost mai tumultoase. De fapt, după cum scriam în articolul anterior, au fost foarte foarte pline de tot felul de activități, unele mai stresante, altele mai puțin stresante, unele mai importante, altele mai puțin importante, unele care au mers conform planului și altele care au luat-o într-o cu totul altă direcție decât mă așteptam. Ca orice perioadă plină de experiențe mai intense, unele dintre ele destul de stresante - din varii motive, am avut ocazia să reflectez asupra unor lucruri.

Unul dintre ele este exact acesta „Drepturile nu îți dau dreptate, dar nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi”. Legat de prima parte, aș putea spune că drepturile nu îți dau dreptate - pentru asta ai nevoie de educație și experiență (eventual intuiție - dacă ești printre norocoșii la care intuiția dă rezultate bune). Cu alte cuvinte, pentru simplul fapt că ai un drept nu înseamnă că a-l exercita este și cel mai recomandabil. Poate că un termen mai bun decât recomandabil ar fi eficient. Drepturile au fost create (si) pentru a le permite oamenilor să ajungă la anumite rezultate - fie că vorbim de liberă exprimare, participare la luarea deciziilor de la diferite niveluri, dreptul la contestație sau în cazuri mai extreme dreptul la grevă. Ma rog.. drepturile au fost create e oarecum impropriu spus - la noi a trebuit o revolutie pentru a redobandi o parte din ele, „confiscate” de comunisti. Bineînțeles, excercitarea drepturilor, pe lângă (posibila, mai mult sau mai puțin probabila) atingere a rezultatelor dorite, poate cauza și mult rău. Îmi amintesc că citeam sâmbătă în Funky Business despre modul în care face un sindicat japonez grevă - prin încetarea activității timp de o oră, programată în timpul pauzei de masă (compania e o familie, obiectivele angajatorului sunt și ale mele, prin urmare o grevă în timpul programului ar fi ca și cum aș face o grevă împotriva mea). Exemplul mi s-a părut extrem de revelator, mai ales întrucât ideea de „drepturile nu îți dau dreptate” era un insight recent.

Cu toate acestea, nu trebuie să ai dreptate ca să ai drepturi. Cu alte cuvinte, drepturile sunt drepturi și asta e. Bineînțeles, intervin anumite limite. De exemplu, în diferite instituții (cum ar fi universitatea) apar cerințe etice suplimentare, concordante cu spiritul instituției respective. De exemplu, puteti citi codul de etică al Universității din București aici. Cerințele etice cum sunt cele din codul de etică sunt făcute să se asigure că nu se exercită așa-zise „drepturi” într-o manieră care dăunează instituției, într-un mod abuziv. De exemplu, mai jos aveți prevederi referitoare la Responsabilitate în UB:
a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor universităţii de a formula critici publice – în şedinţe de catedră şi de Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţii; în întruniri studenţeşti etc. – privitoare la încălcarea unor standarde legale etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.
b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria instituţie.

Cu alte cuvinte, drept la liberă exprimare, dar până la un punct. Oricum, citeam nu de mult timp despre modul în care parlamentele (și structurile legislative în general) tind să acționeze ca factori care restrâng drepturile mai degrabă decât le crează. Idee interesantă, dar care nu își are locul aici :). Revenind la drepturi și dreptate, dreptatea la care mă refeream nu se referea la tipul de dreptate despre care putem vorbi în prevederile de mai sus - care mai degrabă o dreptate situațională (am dreptate sau nu în respectiva privință). Ceea ce voiam eu să spun este că uneori exercitarea unor drepturi, fie ea și întemeiată (situațional) poate face mai mult rău decât bine unei instituții/societăți/persoane, uneori chiar și pe termen lung, și de multe ori acea situație ar putea fi prea puțin reprezentativă pentru aspectele generale.

Eh.. nu știu cât am fost de clar.. sunt fe fe obosit (cum zicea profu' de mate din liceu).. mă pun la somn și mâine poate scriu o variantă mai clară.

vineri, 26 martie 2010

Calendar

Iată că se face o lună și ceva de program plin de ASPSE și reprezentare, și se apropie cu pași mari (de fapt a cam ajuns) o lună care va fi plină de învățat pentru sesiunea care se apropie și pentru licență (și care va mai avea și o excursie la Congresul EFPSA în Olanda, unde o să țin un workshop la care mai am încă puuuțin de lucru :D). Mă bucură și că martie se va încheia oarecum grandios, să spun așa, și anume (sper eu) cu un impact al ANOSR, și dacă o să răspundă la invitație, al studenților FPSE asupra Legii Educației Naționale, care necesită îmbunătățiri importante până să poata fi considerată soluția pe care o tot căutam de mult timp. Rămâne de văzut în ce masură ministrul va accepta amendamentale noastre (țineți și voi pumnii :P)

Mă uitam peste calendar si imi revizuiam toate activitatile (notate in calendar) din ultima perioada. Ma gandesc acum si la toate articolele pe care vreau sa le scriu, dar dupa cum se vede si pe blog, nu imi prea aloc timpul sa o fac. Ar fi drăguț să aibe ziua cam 40 de ore, dar deocamdată ne mulțumim cu ce avem.

Aa.. și am uitat să menționez ca am fost ieri la alergat, și mâine cred că merg din nou. După o pauză de vreo 3 sătpămâni în care numai de alergat nu mi-a venit, sănătatea se strecoară din nou printre priorități. Dar în legătură cu asta voi scrie sigur un nou entry curând :).

Re/Zit
Mihai

sâmbătă, 13 martie 2010

Locul potrivit...

marți, 9 martie 2010

Marii profesori care ne inspiră



Anul trecut am participat la organizarea „Galei Profesorului Bologna”. Îmi amintesc cu multă placere de workshopurile la care studenți din organizații studențești din toata țara am lucrat la Profilul Profesorului Bologna, de workshopul cu profii tari din ediția anterioară, de trainingurile pentru evaluatori pe care le-am facilitat și de evaluatori, de rapoartele de evaluare pe care le-am citit, de gala de decernare...

Proiectul în sine e unul aparte pentru mișcarea studențească. Nu ne-am mulțumit să stăm deoparte și să criticăm sistemul, ci am ales să îi și premiem pe cei care îi fac cinste... Marii profesori care ne inspiră.

Dupa ce înscrii un profesor (pentru că apropo, e deschisă perioada de înscriere, până pe 22 martie - http://www.profitari.ro/ pentru detalii), el este evaluat. Vine cineva la tine la facultate, ia studenții la întrebări legate de proful respectiv, stă la curs/seminar și notează cu atenție ce vede (metode de predare, atmosferă, prezență), se uită peste CV-ul omului să vadă ce realizări are, ba îi mai ia și lui un interviu, în care e atent cum vede dânsul relația cu studenții și studenții în sine, învațământul centrat pe student și perfecționarea pedagogică. La sfârșit, o parte din profesorii înscriși primesc titlul de prof tare.

Gala de decernare a fost și ea un eveniment foarte emoționant. M-au trecut mulți fiori ascultând discursurile profilor... Stăteau în față și ne spuneau că e prima dată când văd și ei că fac studenții ceva pentru calitatea educației, și încă ce proiect! Ne spuneau unii că premiul acordat de studenți e cea mai importantă confirmare a calităților pedagogice. Unii au spus și că această recompensă e mult mai importanta decat mărirea de salariu pe care le-o promitea pe atunci Ministerul Educației. În orice caz, se simțea recunoașterea în discursurile lor - în gesturi, priviri, voce... Și nici locul în care s-a desfășurat Gala nu s-a lăsat mai prejos - La ateneul Român.

Asta ține de anul trecut. Motivul pentru care v-am scris e unul (chiar și mai) apropiat de mine. Anul acesta, la un moment dat, proful de Managementul Clasei (prof. dr. Ion Ovidiu Pânișoară) a făcut un sondaj să vadă cine va fi cel mai bun profesor în an (pe grupe) - sondaj la care am luat cel mai mare punctaj. Un timp după, la practică pedagogică, am predat (împreună cu o colegă) la o clasă de liceu. Am încercat să profit cât de mult am putut pe de o parte de experiența în facilitare, moderare, leadership, și pe de altă parte de cunoștințele privind construirea cunoașterii, competențe cognitive și centrare pe student (învățate cu ajutorul și bunăvoința prof. dr. Eugen Noveanu - și el profesor Bologna). Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că au rămas puțin și după ce s-a sunat, și, când i-am întrebat ce notă mi-ar da, de la 1 la 5, mi-au dat toți 5 (unii 2 de 5). Mi-am pus, în acele momente, o întrebare - cu emoții și amintindu-mi că acea întrebare, apărută în mintea profesorilor și studenților, e unul din scopurile proiectului: Oare o să ajung și eu un „mare profesor care ne inspiră”?

Privind înainte,
Mihai

duminică, 14 februarie 2010

Ce se mai intampla in Iran

Eh, înainte să încep cu vorbăria, iată linkurile cu cele trei newslettere de până acum ale Iran Progressive Youth

http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_01
http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_02
http://issuu.com/irannews/docs/newsletter_03

Alte locații unde studenții și-au manifestat solidaritatea (cum au fost comunicate de ESU):
Amsterdam (Holland)
Århus (Denmark)
Berlin (Germany)
Brussels (Belgium)
Copenhagen (Denmark)
Eindhoven (Holland)
Florence (Italy)
Frankfurt (Germany)
Gotenberg (Sweden)
Groningen (Holland)
Hannover (Germany)
London (England)
Milan (Italy)
Nurembeg (Germany)
Oslo (Norway)
Paris (France)
Rome (Italy)
Stockholm (Sweden)
The Hague (Holland)

Pe 11 februarie, studenții din mai multe țări europene (prin organizațiile care îi reprezintă) s-au solidarizat cu colegii din Iran și cu alți cetățeni ai căror drepturi sunt grav încălcate acolo. În România, în Timișoara, Cluj și București studenții au aprins lumânări la biserică pentru cei arestați și condamnați la moarte în mod abuziv. Cred că se înțelege că mesajul nu a fost unul religios, ci unul spiritual, de solidaritate.

Numărul de participanți a fost destul de mic (10 în București, 20-30 în Cluj și Timișoara). Printre „absenți” m-am numărat și eu, pentru că eram la un eveniment al ANOSR în care am discutat perspective de reformă și creștere ale federației (de altfel, sub egida European Students'Union, din care face parte ANOSR, a fost organizat și meetingul). Cu toate acestea, sunt mulțumit că a fost creată o agitație, atât printre membrii organizațiilor din ANOSR, cât și printre alți studenți și în presă (voi reveni cu detalii mai complete când o sa le am).

Mă duc la somn :). Ne auzim în curând ;)
Mihai

marți, 9 februarie 2010

Iran Pogressive Youth despre noi

Iran Progressive Yourh Newsletter

Studenții organizează, joi, în mai multe țări europene, meetinguri de solidaritate față de gravele încălcări ale drepturilor omului din Iran.

Și noi, în București, organizăm pe data de 11 februarie (Joi), începând cu ora 14:00 în Parcul Unirii un astfel de meeting. Dacă și tu crezi că merită să îți exprimi solidaritatea, îmbracă-te în negru și alătură-te!

Mai multe informații despre ceea ce se întâmplă găsești foarte ușor pe internet. Pe scurt, oamenii sunt condamnați la moarte și executați pentru proteste pașnice, iar lumea este revoltată, de la Președintele Obama și Cancelarul Germaniei, la ONG-urile internaționale relevante, la agențiile de presă, noi și în primul rând, la cetățenii iranieni.

M

P.S. Dacă vii, lasă-ne te rog numele și un mesaj pentru studenții iranieni aici.

luni, 1 februarie 2010

La alergat :)

Mâine merg din nou la alergat :D. Bineînţeles, tot cu RunLight. Cine mai vine? :)

vineri, 29 ianuarie 2010

Careful what you wish...



Wish I may
Wish I might
Have this I wish tonight
Are you satisfied?
Dig for gold
Dig for fame
You dig to make your name
Are you pacified?

All the wants you waste
All the things you've chased

Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around

Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbling
And you're left with just name

Where's your crown, King Nothing?
Where's your crown?

Hot and cold
Bought and Sold
A heart as hard as gold
Yeah! Are you satisfied?

Wish I might
Wish I may
You wish your life away
Are you pacified?

All the wants you've waste
All the things you've chased

Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around

Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbled
And you're left with just a thing

Where's your crown, King Nothing?
Oh, where's your crown?

Huh!

(Spoken)
I wish I may
I wish I might
Have this wish I wish tonight
I want that star
I want it now
I want it all and I don't care how

Careful what you wish
Careful what you say
Careful what you wish
You may regret it
Careful what you wish
You just might get it

Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around

Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbled
And you're left with just a name

Where's your crown, King Nothing?
Nothing

No you're just nothing
Where's your crown, King Nothing?
No you're just nothing
absolutely nothing

Off to never never land

joi, 28 ianuarie 2010

Vii la alergat?

Poll: Vii la alergat?

Ne întrebăm noi, în plină iarnă :).

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Una, alta :)

Douăzeci de minute de râs și insighturi despre educație :)



Și mai jos, un filmuleț despre schimbări tehnologice și demografice.



Tu cum te pregătești pentru viitor?

Cu riozitate,
Mihai

Pentru drepturile omului în Iran

ESU (European Students' Union), ca de altfel multe organisme internaționale, dorește respectarea drepturilor omului în Iran. Detalii despre poziția ESU cu privire la această temă găsiți aici, respectiv în lima română aici. Despre ce se mai întâmplă în Iran, găsiți (și) aici.


Am aflat despre asta de pe grupul de discuții intern al ANOSR și am dat mai departe pe grupul intern al ASPSE. Una din colegele mele de acolo, Anca, mi-a sugerat să facem un meeting de susținere. Am fost mai mult decât bucuros să aud de o astfel de inițiativă, și am început să lucrăm la asta. Ne-am întâlnit și cu vicele internațional al ANOSR, Carmen, și acum ne pregătim să contribuim cum putem, și noi, la respectarea drepturilor omului în Iran.

Nu vreau să lungesc povestea mai mult. O să revin cu mai multe detalii când va fi cazul. Între timp, dacă vreți să vă implicați sau aveți orice informații utile, dați un semn (mihai.dragos(la adresa)gmail.com)

marți, 19 ianuarie 2010

Minte sanatoasa in corp sanatos

Acum ceva (multa) vreme, am inceput sa ies la alergat cu Vale. Initial, au mai fost cativa colegi aspse-isti cu noi, cu timpul au disparut (mai putin noi si Alex, care si el a disparut o perioada buna). Mai cu fluctuatii, cu pauze si reveniri spectaculoase in minutul 90, ne-am tinut de treaba. Acum, pentru ca ne simtim atat de bine sportivi activi, si pentru am purtat unele din cele mai interesante discutii dupa alergat, sau uneori in timp ce alergam, am hotarat sa le oferim si altora experienta asta. Asa ca am facut un proiect, RunLight pe numele lui. Ce presupune? Presupune ca oamenii pot sa organizeze sau sa participe la iesiri la alergat.

Eh, destula vorbarie. Intrati pe http://runlight.wordpress.com si vedeti despre ce e vorba.

P.S. Urmatoarea alergare e joi de la 9, in Cismigiu. Detalii aici

Cu entuziasm,
Mihai :)

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Scrisoare de dragoste... colaborativa

Cei care aveti conturi de google probabil ca ati vazut deja clipul.. cei care nu, here it is :)

marți, 5 ianuarie 2010

Schimbari pe harta geopolitica

Nu știu de ce, dar azi am TED-uit puțin :). Atașez poate una din cele mai interesante prezentări (de durată atât de mică) referitoare la schimbări geopolitice pe care le-am văzut până acum. Vizionare plăcută!

(Din păcate, pe lângă faptul că e interesantă, are și destule erori cu privire la unele date istorice)



The world is always new. ReFresh!
Mihai

Bani din lupta anticorupție

Cum ar fi să apelezi la o companie anticorupție la nevoie, la fel cum apelezi la un serviciu de ambulanță? Fie că vă vine sau nu să credeți, în India există cineva cine se pregătește să creeze și să facă bani dintr-un astfel de serviciu. Mai multe în TED-ul de mai jos

Fericiiiiree!!!!

:) Până când îmi fac eu timp să-mi revărs gândurile și sentimentele, pun și eu un clip care merită văzut, și se potrivește foarte bine cu tema blogului :D.



P.S. Ms fratelui meu că mi-a amintit de film :X

vineri, 1 ianuarie 2010

New year's resolution

Iată ce mi-a afișat gadgetul Youtube de pe google la spotlight videos astăzi :D. Enjoy!



Thank you Google!